Wednesday, June 24, 2015

Noii martiri ai mediei sociale

Astazi am vazut un clip in care 5 politisti americani petrec multe minute omorand un om. Nu stiu al catelea clip de genul asta este si nici cate minute stau aia peste un tanar alb schizofrenic si non violent pe care il bat cu lanternele in cap, il electrocuteaza de 5 ori si ii fac fata terci de asfalt. "Smash his face to hell", cum s-au exprimat chiar doi dintre calai, gasiti nevinovati de justitia americana, desi amaratul ala a murit in urma tratamentului aplicat in plina strada. Mi s-a facut instant greata. Cinic, poate, nu din cauza chinului ireal la care asistam stand confortabil, la aer conditionat, cu o cafea alaturi, ci din cauza ipocriziei care ne fundamenteaza societatea asta multilateral dezvoltata, de larg consum, democratie si apararea drepturilor omului. Societate care nu s-a schimbat deloc din timpuri vechi, dar care beneficiaza de o poveste de milioane si o poleiala care ia ochii tuturor.

Ca sa fie foarte clar, asta nu este un articol politic. Asta este un articol care priveste felul in care noi am ales o cale, o forma de organizare care presupune sacrificii la care asistam in direct inca din antichitate. Astazi ne prezentam noua ca fiind evoluati si sensibili, ne dam peste cap cand cineva omoara caini, dar ne doare in cur de ceea ce facem propriilor nostri semeni. Asta m-a uimit mereu. Am inteles cum functioneaza fenomenul, dar inca ma uimeste.

Astazi, uitandu-ma la filmarea aia share-uita si devenita impersonala in era in care cinematografia americana ne-a omorat de N ori in cele mai cumplite cataclisme redate mai real decat le vom simti noi vreodata, astazi, deci, mi-am dat seama ca asistam periodic la sacrificiile astea pagane. Impactul este dublu: mentin o natiune unita sub frica si indignare in fata autoritatii, indignata dar unita, si dau plata sangelui necesara, inca, din pacate, umanitatii. Lunga fraza, stiu. Cert este ca acum 2000 de ani, alti amarati care trasesera paiul scurt al loteriei sansei erau mancati de lei in fata unui public avid de sange si urlete; acum 500 de ani, arsul pe rug si zdrobirea cu roata faceau deliciul unui public analfabet si nu mai putin animalic, in timp ce astazi, internetul imi ofera ocazia sa vad extrem de civilizat moartea de care se bucura martirii contemporani mie. Fara sa fiu de fata, fara sa ii aud, vad si miros cu adevarat. Antiseptic. Procedeul este acelasi, totusi. Iar amaratii de astazi sunt viitorii martiri, ale caror fete tumefiate se vad pe ecranul oricui este curios sa deschida linkul in care isi traiesc ultimele minute. Era oare mai dificil sa ajungi pe o icoana? Da si nu, totusi astazi volumul de informatie este atat de mare incat, daca alegi sa vezi ceva pe net, atunci inseamna ca acel ceva a surclasat nenumarate alte informatii. Deci, chiar daca nu mergi pe apa, esti bine cotat daca atragi cuiva atentia in jungla internetului. Si uite asa, azi vedem ceva abominabil care ne contrazice minunata poveste a societatii in care traim, vedem si nu facem nimic. Dam un like si ne mintim mai departe ca suntem oameni. Partea proasta e ca asa sunt, de fapt, oamenii.

Ca sa vezi, nici macar un articol nu am scris. E doar o urma de reactie la ceva la care nu ar trebui sa raman impasibil. Dar exact asta voi face, dupa ce termin de scris asta.

Monday, June 15, 2015

Despre Revolutie, Mineriada si manipulare. Fictiune.

Sa presupunem, de dragul discutiei, urmatoarele: lumea este condusa de interese economice reale, puternice, transpartinice, transfrontaliere, care decid directia de urmat a tarilor mici. Sa presupunem ca unele tari aflate la granita a doi poli de putere oscileaza mereu intre cei doi vecini puternici. Care se dueleaza prin sustinerea unor partide politice, a unor miscari de strada, a unor personalitati vizibile.

Sa presupunem, mai departe, ca in '89, frontul secund al PCR decide sa il inlature de la putere pe un dictator senil si periculos. In acest front al salvarii nationale se afla persoane la fel de dezinteresate si care nu au legatura cu comunismul, chiar daca erau membri de partid: primii care imi vin in minte sunt primul presedinte al Romaniei 'necomuniste', Ion Iliescu, numit si ingerul minerilor, sau portstindardul intereselor vestice si al democratiei de peste 10 ani, viitorul presedinte Traian Basescu, numit si ministru de transporturi in timpul uneia dintre mineriade. FSN face schimbarea. Dar, ca schimbarea sa aiba legitimitate, cel erijat in conducatorul noii republici - Ion Iliescu - are nevoie de participarea populara, de victime, de sacrificiile celor care chiar cred ca are loc o revolutie si ies in strada, unde sunt omorati. Portavocile semnaleaza momentul, oamenii chiar cred, ies, mor. Dupa ce dictatorul fugise, nu uitam asta, da? Pai si atunci, cine i-a omorat? Cum cine? 'Teroristii'. 'Revolutia' se infaptuieste. Exista o noua republica, legitimata prin sacrificii si cu o poleiala de legitimitate.

In 1990, insa, este evident pentru cancelariile europene ca Romania nu a schimbat macazul, ci doar imaginea conducatorului iubit. Un tanar intelectual total dezinteresat si lider innascut - Marian Munteanu - se erijeaza in portavocea schimbarii reale. Doamne fereste sa ne imaginam ca e butonat de interesele care au nevoie de o Romanie occidentala, nu sovietica. Cert e ca omul spune lucrurilor pe nume, oamenii cred, vad, inteleg ca revolutie nu prea a fost, asa ca ies in strada si blocheaza Piata Universitatii. Prima revolutie reala impotriva clasei conducatoare este pe cale sa se indeplineasca. Nu conteaza cine a dat imboldul ei, nicaieri revolutiile nu incep de la un oarecare, intr-o sufragerie, plictisit pentru ca nu e etapa in campionatul intern. Ce conteaza este ca Romania chiar se afla in fata unui moment istoric: schimbarea macazului dinspre est spre vest. Vezi si cazul recent al Ucrainei, unde violentele stradale orchestrate de interese bine definite au angrenat populatia de buna credinta. La noi, minerii au ascuns represiunea bine orchestrata de stat. "Minerii" au venit din Valea Jiului ca sa descopere valuta, droguri si masini de batut codate in centrele universitare si ale partidelor istorice. Interesant, nu? Minerii, de capul lor, fara participarea organelor statului democratic devasteaza capitala si dau masura noului lider, care iese si le multumeste in cel mai stahanovist stil pentru cele infaptuite. Minerii raman instrumentul ideal de presiune al noului lider Iliescu pentru urmatorii ani. Acesti oameni ai muncii dezinteresati puneau mana pe bata cum simteau ca cineva deviaza de la linia tovarasului Iliescu.
Bravo, tovarasi!

Prima revolutie reala, care viza alipirea Romaniei vestului a esuat. A avut totusi loc in '96, cand Romania l-a ales pe Constantinescu si a deschis drumul catre ce inseamna Occident: capitalism, firme straine, trupe straine stationare in tara sub egida NATO, dictarea economiei dintr-un oras aflat la 'spe mii de km distanta, sub egida UE. Important, dihotomia democratie vs comunism se crease  si va persista pentru urmatorii 25 de ani, cel putin, angrenand generatii care habar nu mai au de la ce s-a plecat. Azi, intr-o Romanie total subjugata de democratie si capitalism, lupta politica se legitimeaza inca de la comunist vs democrat. Intre cine? Un tanar utecist - Ponta - si vechi comunisti - Basescu, Macovei, Blaga. Iar lumea reactioneaza la marketingul asta si crede. Ideal public. Dar nu reiau articole vechi.

Noua imagine a Romaniei reesapeaza mitului bunului si harnicului neamt, folosit cu succes si in 1880. Azi, mai evident ca atunci, neamtul este garantul democratiei si caii europene a Romaniei. Cu CTC tocmai de la Washington & Berlin. Ceea ce convine unui public facil care populeaza acest spatiu si care voteaza dupa ureche. Care va vedea comunisti doar in anumite parti si va inchide ochii la altii, pe care decide sa ii vada drept baieti buni. Dar e ok, cand nu ai de unde alege, faci si compromisuri. Sau nu.
La 25 de ani de la momentele care au marcat istoria noastra, cu ce am ramas? Adevaruri trunchiate, spuse cu jumatate de gura, in functie de interesele celor care o spun. Societate scindata de probleme reale, saracie, inechitate, in aceeasi masura in care este antagonizata de interesele politice. Cu oameni care au murit pe bune pentru ca azi austriecii sa poata rade toti copacii din tara, de exemplu. Sau, cu oameni care au murit pe bune ca azi sa speram ca trupele americane stationate in Ro nu vor permite un nou '90, cand statul isi omoara cetatenii din spatele unor hoarde de barbari manipulate; sa speram ca evitam o noua Ucraina, in Romania.

Bine ca toata vorbaria asta este un simplu exercitiu de fictiune.


Thursday, June 4, 2015

Cate ceva despre underground-ul romanesc

Ma bate gandul sa screm doua trei vorbe despre subiectul asta de ceva timp, deja. Este insa mult de spus si ma tem ca si de data asta va fi doar un preludiu la un articol serios. Dar sa nu divagam.

De cand am inceput sa deschid putin ochii la ce e de jur imprejur, am observat ca in Romania exista 3 scene independente una de alta, autonome si aflate aproape in ignoranta totala una fata de alta, cum va spuneam si aici. Undergroundul, mainstreamul si cover scene, ca sa pastrez denumirile impamantenite. Toate au muzicieni reali, valorosi, au efervescenta, creatie, forme de exprimare valabile, in aceeasi masura in care au buruieni. Interesant este ca majoritatea celor angrenati intr-una din scene habar nu au despre celelalte. Ca public, daca stii despre celelalte, in cel mai bun caz, ai o reactie de respingere a lor. Nu e sincer treaba mea daca asta este ceva bun sau nu. Altceva ma intereseaza aici: undergroundul. Spre deosebire de tarile cu o traditie in muzica, Romania a plecat cu un handicap serios. Rarele exceptii din anii '70 si '80, chiar daca aplaudate, reprezinta o foarte subtire tentativa de lookalike, intr-o tara recent scoasa din mediul rural. Sigur, e bine ca avem si asa ceva, chiar daca stii ca asculti Jethro Tull, Beatles sau Ray Charles wannabes, mai ales ca majoritatea romanilor inca ascultau muzica populara (ceea ce , din nou, nu e blamabil, dar indica targetul tarii). Lucid, stii ca nu erai la nivelul Germaniei sau UK, de exemplu. Ca idee, muzica rock de azi a americanilor poate fi urmarita si legitimata de jazz-ul negru din anii '20. Ca sa fie clar ce incerc sa va spun aici.

Revenind la muzica noastra underground, faptul ca are asa putin pedigree ma face sa o apreciez si mai mult. Asta pentru ca, dupa anii '90, ea s-a manifestat tot mai violent, in forme tot mai diverse, in conditii de subzistenta totala. Cei care cantau atunci tin minte cum puneai mana de la mana ca sa faci un concert in singura locatie posibila - Club A. Cateodata si la Preoteasa. Ei bine, underground-ul nu s-a lasat, si-a respectat numele si a crescut constant. Si-a construit propria istorie, cu propriile drame si momente memorabile. Nu conteaza ca a inceput tot ca wannabe, lookalike si soundalike. S-a manifestat spre mai mult, mai bine si azi pot spune sincer ca a creat o reala cultura. Personal ascult multa muzica romaneasca. Sigur, nu ca unii dintre voi. Dar pot sa va spun ca am in playlist de la cele 3 acorduri incercate de niste pusti care nu au mai iesit din sala de repetitii, pana la Delia, sa zicem. Si, periodic, realizez cat de multi oameni talentati sunt in Romania. Nu e genul meu sa le ridic piramide de laude celor pe care ii cunosc, dar, realmente, exista foarte multi oameni care fac muzica buna aici. Felicitari.
Asta e cadrul in care va aflati, astia care faceti muzica in underground. Care underground, ca tot veni vorba, produce trupe care semneaza cu cele mai mari label-uri din lume. Produce muzicieni care sunt luati si de celelalte scene. Produce festuri cum vezi in afara, pe net. Aproape ca poti spune ca numai underground nu mai este. Ce lipseste aici? Poate putina luciditate. Poate putina coordonare si putina abordare corporate, daca vrei. Nu strica sa stii anumite lucruri care fac industria sa mearga, si spun asta pentru ca sunt multe trupe care pot face astfel pasul de la "astia nu suna deloc rau" la artistul care produce bucurie, muzica si bani la nivel major. Care umple Arenele, de exemplu. Iar asta nu este deloc rau, nu distruge muzica, nu este blamabil. Nu militez pentru show-biz de dragul banilor. Nu cred ca fara "biz"  nu ai "show". Ai arta, dar nu ai bani si cu greu ai recunoastere la nivel mare. Si de ce sa nu ai parte de asta, daca meriti? Dihotomia asta comercial vs underground e artificiala dupa un anumit punct si trebuie tratata matur. Pentru ca festurile unde va place sa mergeti si sa cantati sunt facute profi, de oameni care au trecut de abordarea adolescentina a fenomenului.

Deci, pe scurt, less dreaming, more planning, intr-un cadru care merita deja sa stea la masa cu bunatati. Ce ne trebuie? Personal, resimt lipsa unor producatori, a unor minti limpezi care sa aiba o imagine de ansamblu si de viitor a unei trupe, de exemplu. Nu ma astept la asta de la trupe, pentru ca nicaieri nu e asa. Nu e menirea artistului sa faca asta. Nicaieri trupa nu va suna cum o auzi tu pe banda fara ala "rau" care stie sa stearga ce e in plus si sa "mai bage un refren acolo". Iar asta, din nou, nu e rau. 
Resimt lipsa unor minti dezinteresate de planul financiar de moment, care sa vada talentul in forma neslefuita si sa il ia ca sa il creasca, sa il valorifice ulterior. Desi sunt deja cativa oameni care acorda sansa trupelor mici romanesti sa cante in fata unui public mare, alaturi de artisti mari. Iar astora le spun "tot respectul". Pentru ca stiu cat de greu e sa lucreazi cu artisti tineri care, deseori, nu se ridica la nivelul asteptarilor si scenei in care ii pui. Iar asta, in lumea reala, inseamna bani pierduti, si nu de cei care fac praf concertul, ci de cei care intind mana de ajutor.
Resimt lipsa unei abordari mai realiste a trupelor fata de ceea ce produc. E in regula sa ai trupe care iti ghideaza creatia. Totusi, fa-ti putin temele. Canta mai bine, fii cat de cat original. Fa pe dracu' in patru si baga niste bani in ceea ce scoti pe piata. Sa sune cumva. Uita-te la trupele aduse din Grecia, sa zicem, sa vezi cum suna aia. Pentru ca nu se poarta copilareste si trateaza asta profi. 
Iar asta, asa cum spuneam, nu este rau. Este lucrul ala care face diferenta, pana la urma.





Tuesday, June 2, 2015

MadMax cu de toate

Hai ca a trecut destul timp de cand a aparut filmul, cat sa va spun ca l-am vazut si eu si orice v-as spune nu va mai fi spoiler alert. Cred.
Sa o luam metodic. Filmul e bun, clar. Daca insa ai peste 15 ani si esti maniac cu toate celelalte, e imposibil sa nu te uiti la el cu un bagaj de asteptari. Iar astea genereaza cateva idei.


  • Filmul e navalnic. Alt cuvand nu exista. Este, fara indoiala, primul film in care tehnologia tine pasul cu nebunia din capul lui Miller. Si tipul nu face rabat la nimic. 
  • Mi-a placut ca filmul pastreaza anumite elemente trademark, cum ar fi scenele de urmarire in care pelicula este vizibil fast forward. Elegant.
  • Nux e Billy Corgan, asa e?
  • Tom Hardy nu e prea rau pentru un substitut de Mel Gibson. De fapt, daca nu ar fi existat 3 filme facute cu Mel, probabil ca Tom ar fi fost genial si atat. Asa, apreciezi ca asta tace jumatate de ora si ca poarta masca tot atat. Cam cat ai nevoie sa te obisnuiesti cu el si sa nu mai fii surprins cand vezi ca Max nu e Mel.
  • Ce dracului e cu toata muzica, fratele meu? E prea mult, serios.
  • Slava domnului ca nu exista scene romantioase intre Max si Furioasa. Chiar daca e Charlize Theron, totusi, te uiti la Mad Max.
  • Bai, tata, cata e Charlize asta!..  E un moment in care il placheaza pe Hardy si cred ca ala s-a simtit de parca l-a lovit un camion.
  • Dupa ce a jucat in Mad Max 4 si in Alien 20 (am pierdut numaratoarea acolo), Charlize se poate retrage, clar. Ar mai putea bifa doar Razboiul Stelelor 18. Daca nu a facut-o, deja.
  • Dupa ce vezi Mad Max 4, e evident cat de rau a iesit Conan 3, remake-ul din 2011. Oribil. Bine macar ca nu l-au bagat pe Jvartenegher si in ala, ca in Terminator am vazut ca tine mortis sa apara, chiar daca are 84 de ani. Iar asta, ca veni vorba, il face cel mai vechi robot ever. Ca si cand te-ar fugari un 286 sa iti faca felul.
  • Du-te sa vezi filmul, daca l-ai ratat pana acum. E un film tare reusit (daca esti un adept al post apocalipticelor demente), care, intamplator, are un pedigree fantastic.


Ca tot veni vorba, vezi si:

Despre donshoara Christina
50 de chestii gri
Django dezlantuit