Tuesday, February 25, 2014

OMUL si femeia lui. Sau de ce ne vor femeile pentru ce suntem si incearca sa ne schimbe, dupa.

"Avea doi copii si o fata". "Omul si femeia lui facura ce facura". 
Si exemplele despre ceea ce pare misoginism pot continua. Dincolo de dezbaterea initiata de femeile frustrate (niciodata nu o sa auzi un barbat initiind o discutie de genul asta, cel mai probabil pentru ca nu exista in capul lui problema respectiva), diferentele intre noi sunt sunt evidente. Nu neaparat pentru ca unii poarta fusta si unele nu. Ci pentru ca avem un mod fundamental de a ne raporta la celalalt si, invariabil, la relatia in care suntem implicati. 

Pe scurt.
Ea e frumoasa. Are picioare lungi, sau sani mari, sau zambet de milioane (si alte cretinisme care mascheaza ce gandim cu adevarat, nu de alta, dar ma citesc si oameni pudici). El baleste la ea ca un copil de 1.2 ani caruia ii dau dintii. Cum reuseste sa faca rost de ea (urata formulare, asa-i?), savureaza ce a obtinut si vrea aia forever. Adica dintii, cracii si restul, plus ceva tandrete. Devine nepasator si indolent si arata ca dracu', dar vrea ca ea sa fie mai departe aranjata si machiata si la tol festiv la orice ora. Cum altfel? Cert este ca nu incearca sa o transforme pe aia in altceva. De ce ai face asta?
El arata ca un adevarat animal. Este un golan si imprastie feromoni de agresivitate secsi si duritate care mascheaza ceva tandrete si alte ciudatenii care atrag femeile ca mierea. Ea il vrea pentru ca este un adevarat bad boy. Dupa ce il are, face tot ce poate ca sa il transforme pe amarat intr-un animalus de plus (se citeste cu sh) asexuat. Daca ala nu devine asa, ea ii ofera IAD. Daca ala devine asa, ea il dispretuieste sincer si baleste la aia care sunt cum era amaratul inainte sa il ia si sa il transforme in ceva demn de un raft de jucarii.

De ce se intampla asta, fratele meu? Departe de a generaliza, cazurile de mai sus sunt asa de raspandite, incat m-au determinat sa scrijelesc fituica asta. Ma si chinuia intrebarea de ceva timp, recunosc. Ca barbatii devin indolenti dupa ce obtin ce vor si nu fac eforturi sa intretina o relatie, e clar si e normal. Asta pentru ca e greu si plictisitor, si barbatii sunt foarte limitati si obosesc repede. Dar balesc dupa acelasi lucru pe care l-au vazut initial la EA si asta vor mai departe. Doar ca il iau de bun. Femeile, insa, fac un viraj ametitor, cat sa ia ceva verde si sa il faca, dupa eforturi, mov. Mai frate, da' de ce nu luati ceva mov de la inceput? Ca exista de toate. Si, culmea, dupa ce ala devine mov, il arunci. Cum vine asta, nu cred ca pot intelege. Sincer, nici nu ma intereseaza prea mult, dar trebuia sa scriu ceva, ca se termina luna si vroiam sa mai arunc un articol. In plus, am zis sa intind o mana de ajutor unor viitoare maimute de plus, chinuite, aflate in plina reeducare, pe care le vad imprejurul meu.
Gata.
Dati drumul feministelor.

Friday, February 21, 2014

Mergi sa vezi asta

Am fost astazi la TNB, sa vad lucrari Marcel Chirnoaga. Mi-am reamintit de ce m-am indragostit, efectiv, de omul asta. Mana lui ascunde atatea intelesuri date metalului sau hartiei, incat poti petrece o seara placuta, as spune, cu o astfel de lucrare. Daca ai norocul sa o ai acasa. Ceea ce eu nu am, in afara de piesa tatuata pe mana personala de Robert Cojanu, la Old Bastards.
Cert este ca, pana in martie inclusiv, la sala Media, ai expozitie Marcel Chirnoaga. Circa 50 de lucrari expuse, intre care doua de mari dimensiuni. 
Daca e prima oara cand auzi de el, e pacat. Mergi si ai sa vezi de unde vine Corabia Nebunilor, a lui Travka, sau sa vezi inspiratie pentru generatii intregi de grafferi sau artisti tatuatori romani. La cat de actuale sunt lucrarile lui azi, sau cat de avantgarde pentru Romania, cel putin, erau lucrarile din '60, e aberant ca asa artist de talie mondiala (lucrarile lui se vand foarte bine in Berlin sau New York, deci nu e afirmatie gratuita) este cvasinecunoscut pustilor de azi, pentru care cultura predata la scoala se rezuma la Eminescu si Grigorescu. Enjoy!





Citeste si asta, ca nu te-a epuizat schita de mai sus.

Sunday, February 16, 2014

La Placinte. Recenzie de flamanzit.

Sub influenta ultimelor carti citite - NU si Schimbarea la fata a Romaniei, mi-am dat seama ca nu scriu  nici pe departe atat de scarbos pe cat sunt. Voi remedia insa asta, repejor.

Ca sa nu lungim introducerea inutil, intr-o zi umeda am intors capul in partea dreapta a dubei impartite cu un alt barbos tatuat si am zarit un restaurant, la parterul unui bloc plin de firme cu oameni in costum. Locatia se numea "La Placinte" si era plina ochi. Cum sunt un junky al patiseriei si foitajelor, in general, m-am lipit cu toata fata de geamul dubei, in timp ce soferul pleca nepasator mai departe. In acea zi, mi-am promis ca voi ajunge acolo. Candva, nu conteaza peste cati ani, voi reusi sa le calc pragul! Nu voi uita...
Peste doua zile, intram in acelasi restaurant. Plin ochi si azi, desi era sambata si corporatistii de deasupra erau liberi. Cred. Am gasit un loc norocos si am asteptat, analizand cu un ochi critic (cum altfel, domnule Ionesco?) interiorul. Pe scurt: un interior facut cu cap, dupa un plan care a cerut bani. Motivele populare erau imbinate cu elemente industriale si asiatice (lampioane cu mileu). Era un mash popular-industrial-asiatic, pe romaneste, modul in care un hipster vede cultura populara. Numele, din pleiada interminabila care ne-a inundat in ultimii ani, gen: La Buburuza infometata, La pestisorul costeliv, Sos de la strasnicul bucatar soios, in fine, nume cu reminiscenta interbelica, pentru unii. Incep sincer sa regret Gostat. Muzica era si ea in ton: populara, impanata cu cate o manea si o prelucrare din stilul inconfundabil Taraf Tv, populare trecute pe beat de pop. Restaurantul era plin de oameni care purtau, si ei, diverse motive populare hipsteresti, lucru care m-a facut sa ma simt imbracat excelent.
Meniul nu avea neaparat legatura cu placinta. Exista cateva sortimente, in preambulul unor mancaruri oarecum traditionale romanesti, cu accent moldovenesc, dupa cum mi s-a sugerat. Toate arata bine. Interiorul, placut, muzica, excelenta pentru un restaurant cu parcare de tiristi, pe un DN. Chelneri? 4, la puhoiul care astepta lihnit. Comanda a fost extrem de simpla - doua feluri pentru doi clienti, dintre care unul, o placinta. Felul, nu clientul. Doamna cu zambet popular de Bucuresti care ne-a luat comanda ne-a spus ca va dura 35 de minute. 

Interludiu: 
Cand ai asteptat ultima oara 35 de minute sa iti vina comanda?
Ce exact comandasei?
Erai cu toata clasa sau doar cu jumatate de pluton?

Dupa 47 de minute si o privire ucigasa, doamna mi-a adus unul dintre cele doua feluri comandate. Ni l-a pus cu tandrete pe masa, intre cei doi comeseni, si ne-a informat ca "placinta mai dureaza...". Acum, nici macar la fast food nu iti aduce un fel de mancare la doi clienti care au comandat simultan. Este elementar. Celalalt fel de mancare a venit la 58 de minute de la plasarea comenzii. Acum, se pun doua probleme. Daca lungesti asteptarea in halul asta, fratele meu, pai trebuie sa il dai pe spate pe amaratul ala, cand ii aduci mancarea. Doi la mana, daca faceai asa ceva in orice alt restaurant, ca sa nu mai spun de cele in care se asculta populara, mai bine il otravesti pe ala din start, ca sa nu iti dea cu masa in cap. Placinta de 58 de minute, cum ii vom spune mai departe, era o scoverga patetica si rece ca nationala Romaniei. Era genul de placinta al carei ideal era placinta de la poarta patiseriei din Alba, de exemplu: calda, gustoasa, 3 lei. 20 secunde. Fara populara. Ca tot am deschis discutia, preturile nu sunt mari, mai ales pentru Bucuresti. Intre 12 si 20 de lei o placinta cat o farfurie e ok. Mai putin elementele negative care o insotesc in cazul de fata si asupra carora ne-am exprimat deja.
Problema este insa alta; Bucurestiul e plin de locuri unde poti manca genial. Nu am sa le numesc acum ca sa nu crezi ca le fac reclama. Cert este ca, in functie de background-ul tau, poti alege intre Fabrica, Carul cu Bere sau Cocosatul, Libanezul-nu-stiu-care sau Chinezul-de-Sector-2, ca sa ne mentinem intr-un target salarial, si vei manca excelent. Poti sa mergi pana in Brasov, sa comanzi mancare pentru 30 de persoane la Sergiana si tot vei fi servit mai repede decat La Placinta de 58 de minute. Si numa' al' de sus stie cat de bine vei manca. Adica vecinul.


Citeste mai multe din elucubratiile unui neinitiat: