Wednesday, November 20, 2013

Despre speranta, performanta si ratiune

Cu asa titlu, nu stiu la ce te-ai putea astepta. Cert este ca exact la asta ma gandeam aseara, in timp ce, absolut irational, speranta isi facea iar loc, privind meciul nationalei. Irational, pentru ca baietii jucau cum ne-au obisnuit: haotic, fara idee. Era doar mai multa miscare si asta dadea bine. Cum a fost insa vorba de prima schema, cum ne-am ars. Dovada ca nu ajunge sa te agiti pe teren, trebuie sa si joci fotbal. Trebuie sa ii dau credit lui Dinu, cand vorbea despre efortul depus de Nicolita: "sigur, muncitor baiatul, dar aici nu e santier!'.

Aseara am pierdut calificarea la inca un tuneu final, la baraj. Este inca o dovada ca fotbalul, pe cat de iubit aici, nu este un sport care produce performanta. Produce pasiune irationala si violente si coruptie, dar cam atat. Este a nu stiu cata oara cand ma intreb de ce nu se baga banii in sporturile care chiar produc - gimnastica, box, handbal, canotaj, judo fiind primele care imi vin in minte. Asta pentru ca vorbim de sporturi care aduc medalii, nu doar sporadice meciuri reusite, care nu duc nicaieri. Iar mutarea atentiei de la fotbal catre alte sporturi revine parintilor, mediei si autoritatilor.
Ce e corect e corect: calificarea a fost pierduta in fata unei echipe care a fost campioana europeana acum 9 ani, performanta extraordinar de departe de Romania. Am pierdut calificarea in fata unei echipe care participa frecvent la turnee finale si care are meciuri bune acolo. In fata unei echipe care propune, an de an, echipe performante in cupele europene. Deci hai sa nu dramatizam. Dramatic a fost cand nationala lui Hagi a pierdut calificarea in fata necunoscutilor din Slovenia. Dar Piturca nu e Hagi si nu are capitalul de simpatie al 'Regelui'. 
In ceea ce priveste nationala, baietii au iesit pe locul 2 in grupa dominata autoritar, terorizata despotic, as spune, de Olanda. Adica au obtinut tot ce se putea, intr-un mod nesperat. Mai departe era mana destinului. Ce altceva pori cere? Mai ales ca obiectivul lui Piturca era, mare atentie, construirea unei echipe noi si calificarea ei la Europenele din 2016. Deci clasarea pe locul 2 intr-o grupa cu Turcia - net peste noi ca performante - cu o echipa in plina reconstructie, plina de pusti de care nu auzise nimeni, si care acum fac furori (adusi de Piturca la nationala, cand lumea se rezuma sa rada de numele lor), este bonus, domnilor. Si eu sunt dezamagit ca nu vom trece in lumea buna, la anul, in Brazilia. Dar e laudabil ca am ajuns sa speram asta. In termeni reali, lucizi, asteptari justificate vom avea din campania de calificare la Euro 2016.

Cum tot vorbim despre performanta si ratiune, nu pot sa trec peste modul in care Antena a transmis meciul; cu reluari in timp ce meciul curge. Motiv pentru care am reusit sa ratam, toti, modul in care grecii au ajuns sa inscrie. Bine ca am prins si golul ala, totusi. Desi, daca il ratam, sunt sigur ca aveam reluarea pregatita. Inca ceva interesant de retinut: cand bagi reclama peste ecran, in timpul unui meci tensionat, in timpul jocului efectiv, nu as spune ca ai investit bine banii aia. Intelegi, Varule? Sau erau ailalti? Pentru ca e si asta o mica problema: reclama asta agresiva in tandem m-a facut sa destest ambele branduri si, in plus, sa nu le mai deosebesc. Deci daca e nevoie de talent pentru nationala, cautam pe Okazii, daca mai exista.
Ca sa incheiem cu ratiunea (o intelegi cum vrei), m-a amuzat ca aseara, in timpul meciului, celelalte televiziuni de sport veneau cu alternative. Daca, prin absurd, era cineva care nu se uita la meciul cu grecii, aveai la dispozitie box, baschet, curse auto, biliard, handbal. Alternative. Totul bine pana aici. Sport.ro il propuneau pe un cetatean, singur in studio, imbracat in tricoul nationalei, cu 4 plasme pe care flutura tricolorul, vorbind despre meci. In timp ce meciul era in desfasurare pe alt post. 
I rest my case.

Monday, November 18, 2013

Cum faci sa dispara totul

Destul de incert si generic titlul, recunosc. E luni si mi-am lasat inspiratia acasa. De fapt, nici nu aveam chef sa scriu astazi, dar am vazut stirea privind "impozitarea trecerilor de pietoni, a bornelor kilometrice" etc. Gandindu-ma ca inca nu am pornit sistemul personal de generare ganduri, am cerut lamuriri. Cum adica, impozit pe trecerea de pietoni? Cine il plateste? Si care e justificarea lui, mai exact?

Ei bine, nu am aflat nimic la intrebarile de mai sus, in afara de raspunsul cel mai evident: impozitul asta va fi platit de administratorul local - recte Primaria - din banii nostri. Deci il platim noi. Asta era deja cunoscut, as zice; mai interesant era sa aflu raspunsul la celelalte intrebari.
Largind putin aria de cercetare a nabanuitelor meandre care zac in capul guvernantilor nostri, am realizat ca, daca pui impozit pe lucruri stupide, fara justificare morala, rationala sau economica, ajungi sa iti dai singur peste gioale. Cum asa? Pai, simplu. Guvernul vrea un nou impozit pe automobile. Banii vor fi, cum va asteptati deja, folositi la 'intretinerea si extinderea retelei de drumuri'. Bai, stii ce? Lasa-le, tata, dracului de drumuri, ca daca le faci, pui si borne si treceri de pietoni pe ele si efectiv nu mai avem bani sa le trecem. Cum printre elementele impozitate se numara in special germenii burgheziei - masina, benzina, loc de parcare, piscina etc - e clar ca intentia guvernului este ca noi sa nu (mai) avem astea. Niciodata. Asta pentru ca romanii nu produc destul ca sa aiba si drumuri si sa le si plateasca la borna kilometrica. Deci, decat sa platesti ce nu ai, mai bine nu mai ai ce sa platesti. E matematica simpla. Sau logica. Dracu stie. Cert este ca mai bine nu mai pui borne sau treceri si asa, scapi de taxa; nu de alta, dar trecerile sunt, oricum, inutile - cetatenii sunt calcati cu predilectie pe treceri - iar bornele iti arata ca ai doar 43 de km de autostrada, construita cu de 5 ori pretul platit de vecinii nostri. Deci, daca stai sa te gandesti, guvernul face totul pentru noi. In folosul nostru. Asa, nu mai mergem cu masinile, devenim ecologisti, facem piciorul frumos, renuntam la treceri ca omoara oameni (oricum nu vor mai fi masini, deja stabilisem asta), deci nu ne mai trebuie nici borne ca sa ne facem sange rau. Si tot asa. 

Dincolo de misto-ul ieftin de mai sus, istoria - istoria, domnilor! - ne arata ca cel mai usor mod de a crea o intreaga economie subterana, neagra, de unde statul sa nu mai ia nimic, este sa actionezi irational, in dezinteresul celor care produc. Si exact asta face guvernul nostru. Continua drumul fantastic de ingropare a economiei nationale prin asaltarea cu taxe a firmelor private, trece la eradicarea drumurilor prin impozitarea trecerilor de pietoni, baga in pamant mini industria auto locala, prin noile taxe auto impuse. De ce? Pentru ca nu producem si e nevoie de bani ca sa platim FMI, evident. Dar de ce nu trecem si noi la oferirea de stimulente (scutiri de taxe) pentru cei care produc? Pentru ca asa, lumea va munci. Daca insa iei tot ce munceste omul, ala nu prea o sa mai munceasca. Sau, o va face strict pentru el, nuva declara nimic si statul nu va mai avea ce sa impoziteze. 

Astept cu interes impozitarea cainilor vagabonzi, a gropilor si a spagilor din aparatul de stat. Pentru ca abia atunci, dragilor, statul va dudui. Pana atunci, treceti la eonomie personala si pe sest, mergeti pe langa trotuare si, pentru numele aluia de sus, NU traversati! 

Thursday, November 7, 2013

Cand iti dai singur cu piatra in cap

Demascarea unei erori nu a avut nicaieri, niciodata, un rol pozitiv, daca nu a fost dublata de o actiune constructoare. Pozitiva. Pentru ca, pana la urma, nu facem demascari de dragul oprobiului public, ci ca sa indreptam raul cu ceva corect, ca lucrurile sa mearga asa cum ar trebui, mai departe. 

Este motivul pentru care, de cateva saptamani, asist cu o spranceana ridicata la crucificarea Politiei Romane si a structurilor de forta din tara. Asist in 'pending mode'. Este scos de sub pres tot raul pe care institutiile de gen l-au pastorit de ani de zile. Sunt aratati cu degetul oameni din structuri diverse, cu grade mari. Adica exact personajele care ar trebui sa dea legitimarea necesara agentului din strada, ala pe care l-am criticat de atatea ori ca nu face nimic. Gradele mari, cele care ar trebui sa aiba coloana si puterea sa apere agentul de marile interese, sa apere cetateanul de marea coruptie, ala este cel care, zilele astea, apare ca agent interlop, camatar, proxenet, barbugiu. Din serviciile de informatii, la Politia Rutiera, Criminalistica si chiar si Procuratura. Cel putin cate o oaia neagra este saltata de la fiecare astfel de institutie, iar cazul, mediatizat intens.
Cum spuneam in debutul articolului, actiunile sunt bune. Curata raul din societatea noastra. Din randul paznicilor de noapte ai societatii de drept. Dar ca actiunea sa aiba o continuare fericita, ea trebuie sa fie dublata de una renovatoare. Raul trebuie demascat pana la capat si eradicat. Sefii nepatati ai organizatiilor trebuie sa iasa si sa dea un mesaj de incredere populatiei, ca si propriilor angajati. Nu se duce totul dracului, nu se inchide la non stop. Nu se da liber la faradelege, nu se abdica de la ideea de 'oameni ai legii'. Am scris fituica asta pentru ca, inca, nu am vazut asa ceva. Nu am nimic de la mai marii inca nedemascati ai nenumaratelor noastre servicii de forta, care sa iasa si sa ma linisteasca. Oare nu exista niciun consilier cu scoala in aceste servicii, sau nu mai exista niciun sef nepatat? Incerc sa inteleg. 
In ceea ce o priveste, media joaca rolul de gropar al ideii de ordine, in conditiile in care dezvaluirile pe care le tot trambiteaza nu sunt dublate de actiunea pozitiva necesara. Ca exemplu scurt, cred ca este evident rolul nociv al tuturor stirilor despre lucrurile negative din Parlament; nimeni nu mai crediteaza astazi principala institutie a unei democratii. Cum traim intr-o tara foarte paternalista, unde populatia asteapta decizia hotarata a unui singur om, nu alegerea unei multimi legitimate, romanii nu au avut nevoie de mai mult. Astazi, parlamentarii sunt cei care dorm, care traiesc pe spinarea noastra, care fura la vot, care sunt inutili. Nu departe de adevar, dar e bine sa stim ca tot ei sunt, intr-o tara normala, garantul ca un singur om nu va face orice vrea. 

In concluzie, ce vreau eu de la lume? Ei bine,  lucrurile, ca in Filantrpica, sunt complexe. Nu trebuie niciodata sa ne dam in vant dupa o singura latura a povestii. E bine sa stim ce rol are un actor, inainte sa ne decidem sa il ingropam. Nu de alta, dar totul are repercusiune asupra noastra, a tuturor. Ma bucur ca, in sfarsit, coruptia ireala din cadrul institutiilor de stat iese la iveala. Vreau ca vinovatii sa fie judecati conform statului de drept, nu a unor reglari de conturi de tip interlop. Vreau ca in locul celor dovediti vinovati sa vina oameni noi, din toate punctele de vedere. Vreau ca cei care trebuie sa asigure legitimitatea institutiilor, sa o faca, atat pentru angajatii lor, cat si pentru mine. Pentru ca, deocamdata, incep sa am impresia unei actiuni de denigrare (recunosc, usor de facut in conditiile coruptiei generalizate de la noi) a unor institutii cu rol fundamental in mentinerea ordinii de stat. Iar asta, dragilor, nu e chiar de ici de colo.
Cam atat.


Pe fond:

Friday, November 1, 2013

Despre Domnisoara Christina

Ti-e frica?...

E catchphrase-ul care a insotit teaserele unuia dintre cele mai asteptate filme ale anului. Lunga fraza. Cert este ca, aseara, dupa o asteptare relativ demna, spun eu, am fost sa vad ecranizarea dupa nuvela lui Eliade. 
Ca sa cititi relaxati, va spun ca articolul nu prezinta riscul de spoiler alert. Nu va spun actiunea - asta daca nu ati citit deja nuvela, desigur; am sa vorbesc despre realizare si despre cum am primit eu filmul. Eu, pentru ca, evident, parerea mea conteaza. Pentru mine, cel putin.

Cei care ati rasfoit Eliade cat de cat, cred ca ati intrezarit potentialul enorm de film pe care il au lucrarile lui. De la '19 trandafiri', la 'Biblioteca Maharajahului' si 'La Tiganci', avem parte de scenarii fantastic de promitatoare pentru industria filmului. Daca Eliade ar fi scris proza fantastica dupa ce ajunsese in SUA, inainte sa renunte la partea 'triviala' a muncii lui, cred ca manuscrisele sale ar fi fost a regular la Hollywood. Pentru ca vorbim de un maestru al atmosferei, e preferat ca ecranizarile sa fie facute de scoli serioase de film. Ma gandesc la americani sau rusi. Nu ca europenii nu ar avea scoli de film, dar nu pentru asa ceva. Spun asta pentru ca, recent, am revazut 'Woman in Black' (remake britanic-canadian dupa originalul din '82); practic, filmul e o telenovela cu insertii de tip horror hollywoodian. Deci, cel putin pentru filmele de tip horror, as ramane la americani. Si la rusi, dacva vorbim despre constructie de atmosfera. 
Revenind, un film horror romanesc - cum a fost el vandut - promitea mult. Dar, o data cu promisiunile, vin si pretentiile. Asta pentru ca, daca il vinzi ca horror, publicul va astepta un horror, iar daca faci film dupa una dintre cele mai reusite lucrari ale lui Eliade, publicul (avizat) va avea pretentii foarte mari. Ei bine, asta imi era starea de spirit cand m-am asezat in fotoliu. Am refuzat cu incapatanare sa ma uit la articolele despre film, la teasere sau la orice preambul, pana nu vad filmul. Nu vroiam sa merg acolo cu si mai multe preconceptii decat adunasem deja.
Filmul mi-a placut. Ca sa fiu sincer si carcotas pana la capat, nu m-a dat pe spate, nu mi-a depasit asteptarile, dar, cel mai important, nu m-a dezamagit. Iar asta, pentru cineva care se ia in piept cu Eliade, e mare realizare. Unde a excelat filmul? A reusit sa creeze o 'atmosfera', absolut necesara lui Eliade. M-a readus cu gandul la interbelic, prin cateva detalii foarte atent lucrate. Tot aici a calcat si pe langa, cu mici elemente vizibile pentru un ochi carcotas. Pardon, critic. Despre ce este vorba, nu am sa va spun, doar am promis. Filmul prezinta cativa actori fantastic de bine alesi pentru rol. Dna Moscu, Domnisoara Christina, profesorul Nazare si, in primul rand, Simina, sunt interpretati excelent. Simina, cel putin, este exact cea din carte. Fantastic. 
Astea fiind spuse, este important sa vedem si lucrurile care, poate doar pentru unii, nu sunt foarte reusite. Filmul nu scapa de scoala romaneasca. Cu bune si rele, ea exista deja de multi ani si respira in toate filmele noastre - premiate in afara sau nu. Un anumit joc teatral si usor exagerat persista chiar si la noua generatie de actori, din pacate; parte a aceleiasi scoli cinematografice romanesti. Cred ca principalul motiv este ca, la noi, actorii joaca si in piese, in paralel cu filmele. In afara, rar cate un actor de film ajunge pe scena de teatru. Este important, pentru ca exista doua abordari paralele, iar amalgamarea lor in permanenta va duce la impamantenirea unui anumit stil de joc. Nici cal, nici magar. Cam asta e la noi. 
Un alt element interesant al filmului este latura horror. Ei bine, filmul nu dezamageste. Nu este un horror in stilul clasic, american. Nu are sange si cretinisme. Are momente bine dozate si nu exagerate, iar asta conteaza pentru un public mult prea ancorat in realitate si gata sa critice exagerarile din partea protagonistilor romani; este ceva bizar aici: este ok sa ne speriem la filme americane penibile, dar la productii romanesti suntem imediat gata sa il tragem de urechi pe producator pentru 'exagerari'. La fel in muzica.

Reactia publicului mi s-a parut buna. Vorbesc despre un public selectat, cu o educatie peste medie, dar, cel putin el a reactionat tare bine. Nu stiu cum va primi consumatorul mediu de film productia. Nu stiu daca ii va intelege tensiunea ca element horror. Nu stiu daca va alerga sa citeasca 'Domnisoara Christina' dupa ce vede filmul. Dar nu asta este important. Important este ca am fost la o productie romaneasca frumoasa, dincolo de ochiul prea critic, si ca am vazut un film care deschide gustul pentru stil, eleganta si o plimbare nocturna prin Bucuresti. Pentru straini, este un film nou, cu adevarat, cu elemente inedite, si cu o poveste originala scrisa de unul dintre cei mai inzestrati scriitori pe plan mondial. 
Felicitari!