Friday, December 20, 2013

Gargara si discriminare europeana VS gaz rusesc

Cred ca ne-am distrat destul in soarele idealurilor europene cat sa spunem lucrurilor pe nume. Oricat de urat se vor uita unii si altii. 

De cand eram mic, mi s-a parut mai bun ce avea altul in mana. Daca nu puteam sa am eu treaba aia, fie ca era vorba de inghetata, prastie sau femeie, ziua era proasta. Nu conta ce aveam eu. Ce conta, ce era mai bun, era ce avea alalalt. Destul de interesant sa vad, peste ceva anisori, ca atitudinea nu este proprie doar copiilor. Sau, ma rog, doar unor copii. Oamenii mari tind sa viseze mereu la ce nu au. Totul, asezonat cu neaprecierea lucrurilor pe care au reusit deja sa le obtina. In ceea ce ne priveste, noi, romanii, am fost mereu crescuti in paradigma visului catre un ideal. Mereu, altul. Daca marile natii europene au fost mereu inoculate cu importanta propriei fiinte, romanii viseaza, de cand lumea, la limba si banii si blugii si masinile SH si democratia altora. Mai ales democratia asta este cea care ne intuneca apele ceva de speriat, de vreo 100 de ani incoace. 
Ca sa intelegem exact despre ce vorbesc, ar trebui sa stim toti ce inseamna, politologic, structural, demografic, democratia asta. Dar nu am chiar tot timpul din lume. Asa ca am sa ma rezum sa spun ca democratia este, pana acum, cea mai de succes poveste de marketing vanduta de elitele care conduc masele. Este o chichita, aici; democratia asta prinde cu adevarat, ca poveste dar si ca stil de viata (cu bunele si relele ei) numai la cei care au structura necesara. Mai exact, tu poti sa importi structurile si povestea democratiei; poti sa le iei exact cum se ia un show tv, cu manualul care iti spune unde pui luminile si cum se desfasoara spectacolul si ce se asteapta de la el. Le poti importa, dar, asa cum show-ul nu va fi inteles de animale, democratia nu va fi inteleasa de cei care nu au structura necesara pentru traitul in povestea asta. E simplu. Ca sa fii democrat, tu, ca om simplu, trebuie sa stii sa joci rolul cetateanului. Nu ajunge sa astepti ca elitele sa joace rolul conducatorului catre idealul luminos. Trebuie sa muncesti pentru el. In Romania, ma asteptam sa fie clar ca nici noi, nici elitele nu avem chemarea asta. E simplu. Nu suntem sortiti democratiei. Nu e nimic drastic. Democratia este ceva strict vest european. Nici macar americanii, marii trambitasi ai acestui stil de viata, nu sunt democrati. Nici pe departe. Deci, inainte sa umplem de lacrimi pagina blogului meu, e important sa stim unde ne situam, cum suntem structurati si ce ar trebui sa facem mai departe cu viata noastra. Pentru ca, asa cum nu oricine este facut de mama natura sa alerge la maraton sau sa joace sah, la fel, nu toti oamenii trebuie sa imbratiseze democratia asta. Oricat de bine ar fi fost vanduta de cultura pop. De fapt, cred ca asta este principala problema; romanii au perceput democratia prin doua lucruri majore:

- muzica si filmele si guma de mestecat a Vestului;
- opusul dictaturii personale din Romania (si estul continentului, legitimata prin comunism).

Ei bine, nu asta e democratia. Democratie nu a fost nici in ultima perioada la care ne uitam pentru innodarea legaturilor cu noi - interbelicul. Intre 8 schimbari de regim in nici 10 ani, majoritatea totalitare, legi antisemite si misogine, analfabetism cronic, lipsa oricaror politici de asistenta sociala, asasinate ordonate de liderii politici, ingradirea dreptului la vot (si lista continua), nu prea gasesti elemente democratice, asa-i? Si totusi, asta a fost interbelicul romanesc, dincolo de stralucirea pozelor cu Calea Victoriei.In cazul asta, o poza nu face cat o mie de cuvinte.

Ca sa nu lungesc o poveste care ar face lejer subiectul unei carti (fara prea multe poze), va spun direct: de un sfert de secol incoace, de cand romanii au aderat la noua poveste de legitimare - democratia - suntem condasii clasei. De cand am fugit de dictatura personala legitimata prin comunism, nu am facut decat sa acceptam orice in numele democratiei. Am fost umiliti de un continent intreg pentru felul nostru de viata. Am fost aratati cu degetul, desi cei care o faceau se comporta cel putin similar in cazul nostru (vezi cazul tiganilor sau al limitarii accesului nostru in Europa, la aliatii si vecinii nostri). Am fost spoilati total de orice aveam. Rusii ne-au impus, dupa razboi, un cuantum de datorie de razboi de platit. Romania a fost spoilata de lichiditati, atunci, in cuantum mult peste ce au impus rusii. Dar tot rusii aia au plantat semintele unei industrii viitoare, in ideea exploatarii noastre a la long. Noii nostri aliati, astia cu democratia, au taiat si vandut orice urma de industrie nationala. In clipa de fata, Romania nu produce nimic, nu are drept de proprietate asupra materiei brute detinute in trecut, dar este inglodata in datorii mult mai mari decat ce aveam sa le dam rusilor dupa al doilea razboi mondial. Ne sunt dictate din cancelariile aliatilor nostri democrati si sustinatori ai concurentei de piata firmele care vor face lucrarile aici. Pe bani incredibil de multi, fara sa ofere nimic la schimb. Vezi cazul Bechtel. Vezi 'dotarea' armatei noastre cu fregate si avioane pe care aliatii nostru se pregateau sa le caseze. Ca strict termen de comparatie, rusii ne-au dat MIG-uri noi si patentul de a fabrica arme la zi. Cum compari asta cu ce primim azi de la americani? Cum compari dreptul de a exporta ce produci oriunde in lume, neingradit de rusi, cu alungarea din spatiul Schengen si scoaterea produselor noastre de pe pietele traditionale? 

Intreb asta  pentru ca, efectiv, mi s-a luat sa fiu umilul democratilor astia. O sa fiu primit in Schengen cand va fi facuta alta uniune europeana, inca una spre care o sa ma uit cu jind ca sa ader.
Intreb asta pentru ca ma uit la agitatiile din Ucraina - finantate sau nu de vestul democrat - si imi dau seama ca oamenii aia habar nu au ce ii asteapta in Uniunea noastra draga. Viseaza la jeansii si la masinile noastre (da, acum sunt si ale noastre), fara sa stie ca gargara asta cu democratia le va creste rata somajului si pretul gazelor, deci al vietii.
Intreb asta fara sa am vise umede cu un anumit lider din Romania, si asta pentru simplul fapt ca, in schema actuala, Basescu (si orice urmas va avea), Ponta sau Antonescu nu vor face decat sa duca mai departe planul trasat de Washington si Berlin, oricat de cocosei se dau ei.
Ilie Serbanescu tot spune, fara vlaga deja, ca suntem o colonie economica. Dar este evident, dragilor! Nu avem drept de a ne trasa linia externa de capul nostru (Romania subscrie la politica UE si NATO), nu avem drept de a ne dezvolta economia, de capul nostru (totul se face in acord cu ce decide UE), nu avem drept sa batem moneda (mergem pe cursul Euro), iar 'sefii statului' trebuie aprobati prin mangaiere pe crestet si trebuie sa aiba grija sa nu fie batuti la popou de vest.

Dar stai! Democratia iti ofera libertate de exprimare. Asa sa fie? 
Cand nu te baga nimeni in seama, poti vorbi ce vrei tu.

Thursday, December 12, 2013

Toleranta la injurii in Romania

UPDATE:

CNA a amendat TVR cu 50.000 ron pentru povestea de mai jos. TVR ne-a spus, ca o garofita, ca regreta cele intamplate, 'colindul scapand pe post. A fost ales pentru ca era cel mai scurt.' Chiar daca sunt, in sfarsit, de acord cu atitudinea CNA, nu pot sa nu ma gandesc ca scaparea asta a domnilor de la TVR, in frunte cu Tiberiu Groza, Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, ne costa pe toti contribuabilii din tara asta 50.000 ron. Pentru ca, pentru greseala domnului de mai sus si a colegilor, platim noi, nu cei vinovati.
Care a fost povestea, vezi mai jos.


Este un subiect mare si bizar. Ce stim sigur este ca traim intr-o societate redusa ca dezvoltare intelectuala. O societate mai curand patriarhal - muncitoreasca, cu glume de santier, reactie de agresivitate fata de subtil, elegant, nou, elevat. O tara unde femeile care sunt aranjate sunt niste curve, mai ales daca raspund barzilor de pe schele. O tara unde prima reactie a cinematografiei si industriei muzicale autohtone, in fata libertatii totale de exprimare, a fost sa vulgarizeze continutul. In Romania, sportul este un prilej de defulare vulgara; mergi cu 'baetii in brigada' (din nou reminiscente ale populismului anilor '50) ca sa injuri ca intr-a 5-a, cand descoperi cuvintele cu conotatii sexuale. A 5-a, in cazul meu. Azi, mult mai devreme. 
Asta este cadrul in care functioneaza institutia menita sa apere audiovizualul de obscen. CNA, dincolo de structura sa politica (componenta este expresia unui consens intre principalii actori politici), are o viata si o viziune proprie asupra a ce inseamna vulgar, ofensa, curat. Pipi, de exemplu, este o notiune ofensatoare, considera CNA. Mentionarea acestui proces fiziologic pe post atrage sanctiune pecuniara. Amenda. O demoazela care nu face decat sa isi arate ce are mai bun de la mama natura - corpul (chiar daca acoperit de haine) - nu este demna de a primi licenta ca sa aiba program propriu. Sa fii facut imbecil, dobitoc si handicapat de catre Radu Banciu este "un atac al unui jurnalist".  Nu dezbat aici. Prezint. Este starea de fapt a realitatii in media romaneasca si reactia cerberului moralitatii, a CNA-ului. 

Motivul pentru care scriu articolul este un derapaj enorm constatat astazi la TVR3. Adica a treia parte a televiziunii intretinute de noi, toti, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Am scris demult despre utilitatea si rolul unei televiziuni de stat, intretinute, intr-o piata media libera, unde concurenta si competenta ar trebui sa primeze. Ce a facut acum TVR? Ne-a incantat cu un colind transilvanean, cantat de ansamblul “Dor transilvan”, care ne spune, textual:

“A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [= horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [= fum] în drum”.

E drept, nu spune pipi, nu arata femei fara viziune editoriala. Este asta ofensator intr-o tara in care limbajul vulgar este o normalitate? Este asta ok intr-un loc unde o singura biserica este intretinuta de stat, prin subventii luate din banii tuturor contribuabilor, indiferent de orientarea religioasa / spirituala? Este ok sa ne prezentam pudibonzi si ofensati de lucruri fara substrat, sa interzicem pipi pe post, dar sa injuram ca la usa cortului in societate? Este ok sa inchidem ochii atunci cand presedintele tarii arunca gratuit injurii la adresa tiganilor sau cand un viitor ministru PSD neaga Holocaustul? Da, este ok, doar asa am fost crescuti.
Personal, gasesc prea mult ca o televiziune pe care o intretin, dar la care nu ma uit, sa difuzeze (si pe banii mei) injurii la adresa celor de alta orientare religioasa decat cea intretinuta (si) din banii mei, si la ale carei precepte morale nu subscriu. Sunt curios care va fi reactia CNA-ului, in conditiile in care postul de radio al Patriarhiei Romane a fost premiat pentru ca a primit, de la acelasi CNA, o sumedenie de frecvente in tara. "Ca sa aduca biserica in casa oamenilor". Indiferent de orientarea religioasa, desigur. Cam ca in perioada medievala. Personal, denunt starea asta oribila de patriarhat religios, care sustine un rit antisemit si sovin,  gresit perceput ca nationalist. Pe banii tuturor. Bine ca intrerupem, cu de la al de sus putere, difuzarea canalelor porno in noaptea de Paste / Craciun, incalcand fara probleme un contract privat incheiat intre un particular si o firma.

De curiozitate, oamenii astia sunt constienti ca Iisus era si el 'jidov', da?


Next in line:

Despre CNA si violenta in scoli
Despre popi
Popa, ragaielile si demonii
Pastele unui necredincios
De ce sunt romancele asa batoase?
De ce facem Eurovizionu'?

Tuesday, December 10, 2013

Cum e sa fii tata

Am evitat cu incapatanare sa scriu despre asta. M-am rezumat la a citi, sporadic, excelentul blog al lui Dedi Grigoriu, si am ales sa nu intru in categoria celor care isi dezvaluie noua identitate, cea de parinte, cu profanii, adica cei fara copchil. Asta pentru simplul fapt ca, inainte sa am copil, efectiv oscilam intre dezinteres total si sentimenut de calcat pe nervi cand un nou parinte se extazia la orice ragaieli ale progeniturii personale. Astazi, tind sa cred ca cei care nu au copil simt exact ceea ce simteam eu inainte, deci evit sa le prezint, in episoade plictisitoare si fara relevanta, modul in care se desfasoara viata mea. 
Un motiv la fel de justificat pentru tacerea mea este acela ca este imposibil sa prezinti cum se schimba viata ta dupa ce apare o graunta de argint viu in ea. Este ca si cand ai vorbi despre experientele pe Jupiter, in mai, in high life-ul extraterestru, unui localnic din Cacaiesti. Si i-ai povesti in germana. Sunt multe aspecte care se modifica fundamental: de la sfera ta de interes, la timpul liber, la modul in care percepi lumea, la impactul pe care incep sa il aiba evenimente de care nu tineai cont inainte si asa mai departe. Ai acasa o jucarie interactiva care iti monopolizeaza existenta. Felul in care esti absorbit de fiinta aia mica (pe care sincer sa fiu, nu o percepi ca o fiinta de la inceput) si in care dezvolti grija pentru ea, e imposibil de descris. Sau inteles.

Nu sunt dintre cei care au crescut visand o familie numeroasa. Nu sunt dintre cei care, cand au plecat cu copilul acasa, se gandea cum sa decoreze camera micutului. Eu ma gandeam cu groaza ca ies din spital cu mogaldeata careia, in mod cert, i-ar fi mai bine in mijlocul oamenilor care chiar stiu ce fac. Va spun asta ca sa intelegeti unde ma situam si unde am ajuns, vizavi de copii. Astazi, ma duc noaptea si tin mana pe copchil, cand o aud nelinistita; ma simt bine cand ma uit, noaptea, in turneu, la filmuletele cu fi-mea de pe mobil. Simt cu mandrie ca este mai desteapta si mai intuitiva decat mine (desi e posibil ca asta sa nu fie asa greu). Inainte, aveam ochi doar pentru interioarele elegante, nederanjate de joaca neastamparata a copiilor. Sau a fiintelor, in general. Eram, imi place sa cred, normal, chiar daca putin arogant in abordare. Din fericire, sotia mea a fost cea care a reactionat prima la noul omulet din echipaj si care a suplinit paralizia mea temporara.

Astazi, iau in calcul o gramada de lucruri care nici nu imi treceau prin cap, la inceput. Ma entuziasmez cand fi-mea repeta gesturile noastre sau cand imi arata care e culoarea galben. Inca ma feresc sa o iau razna de fericire si sa dau pe afara cand aud intrebarea 'ce face aia mica'; in mare, pentru ca o simt de complezenta. In particular, pentru ca, v-am spus, e imposibil sa povestesc sentimentele pe care mi le ofera noul meu statut.
Am decis astazi sa fac mica incursiune gratie unui articol care mi s-a parut ca spune tot ce nu am spus in perioada asta. Un articol al unul om care imi e simpatic, fara sa am habar cine este. Dar este un om normal, imi place sa cred. Un tip care, poate, va predomina ca tipologie intre parintii de azi. Asta pentru ca, asa cum v-am spus, astazi ma afecteaza involuntar evenimentele negative in care sunt implicati copii. Astazi ajut tiganci singure, cu 3 copii mici in brate, fara sa ma intereseze ca, poate, profita de mine. Da fratele meu, tiganci. Simt ca ajut copiii aia, intr-o societate in care oamenii arunca bani in construirea de adaposturi pentru caini, dar ii alunga pe semenii lor mai putin norocosi. In mod bizar, este mai usor sa ierti unui animal care te-a muscat, decat unui semen care te-a furat. Bunul este mai presus de propria persoana. Ciudata treaba.

Cam asta ar fi, in doua cuvinte si trei cepe, treaba cu a fi parinte. Scurt si total necuprinzator. Nu este un indreptar sau un ghid, daca va trecea prin cap sa testati marea cu degetul; este o mica stare pe care am constientizat-o si pe care trebuia sa mi-o exprim. Mie.


Arunca un ochi si pe:

In turneu
Am fost odata Vama Veche
Un caine, o campanie electorala, un copil
Despre Domnisoara Christina


Wednesday, November 20, 2013

Despre speranta, performanta si ratiune

Cu asa titlu, nu stiu la ce te-ai putea astepta. Cert este ca exact la asta ma gandeam aseara, in timp ce, absolut irational, speranta isi facea iar loc, privind meciul nationalei. Irational, pentru ca baietii jucau cum ne-au obisnuit: haotic, fara idee. Era doar mai multa miscare si asta dadea bine. Cum a fost insa vorba de prima schema, cum ne-am ars. Dovada ca nu ajunge sa te agiti pe teren, trebuie sa si joci fotbal. Trebuie sa ii dau credit lui Dinu, cand vorbea despre efortul depus de Nicolita: "sigur, muncitor baiatul, dar aici nu e santier!'.

Aseara am pierdut calificarea la inca un tuneu final, la baraj. Este inca o dovada ca fotbalul, pe cat de iubit aici, nu este un sport care produce performanta. Produce pasiune irationala si violente si coruptie, dar cam atat. Este a nu stiu cata oara cand ma intreb de ce nu se baga banii in sporturile care chiar produc - gimnastica, box, handbal, canotaj, judo fiind primele care imi vin in minte. Asta pentru ca vorbim de sporturi care aduc medalii, nu doar sporadice meciuri reusite, care nu duc nicaieri. Iar mutarea atentiei de la fotbal catre alte sporturi revine parintilor, mediei si autoritatilor.
Ce e corect e corect: calificarea a fost pierduta in fata unei echipe care a fost campioana europeana acum 9 ani, performanta extraordinar de departe de Romania. Am pierdut calificarea in fata unei echipe care participa frecvent la turnee finale si care are meciuri bune acolo. In fata unei echipe care propune, an de an, echipe performante in cupele europene. Deci hai sa nu dramatizam. Dramatic a fost cand nationala lui Hagi a pierdut calificarea in fata necunoscutilor din Slovenia. Dar Piturca nu e Hagi si nu are capitalul de simpatie al 'Regelui'. 
In ceea ce priveste nationala, baietii au iesit pe locul 2 in grupa dominata autoritar, terorizata despotic, as spune, de Olanda. Adica au obtinut tot ce se putea, intr-un mod nesperat. Mai departe era mana destinului. Ce altceva pori cere? Mai ales ca obiectivul lui Piturca era, mare atentie, construirea unei echipe noi si calificarea ei la Europenele din 2016. Deci clasarea pe locul 2 intr-o grupa cu Turcia - net peste noi ca performante - cu o echipa in plina reconstructie, plina de pusti de care nu auzise nimeni, si care acum fac furori (adusi de Piturca la nationala, cand lumea se rezuma sa rada de numele lor), este bonus, domnilor. Si eu sunt dezamagit ca nu vom trece in lumea buna, la anul, in Brazilia. Dar e laudabil ca am ajuns sa speram asta. In termeni reali, lucizi, asteptari justificate vom avea din campania de calificare la Euro 2016.

Cum tot vorbim despre performanta si ratiune, nu pot sa trec peste modul in care Antena a transmis meciul; cu reluari in timp ce meciul curge. Motiv pentru care am reusit sa ratam, toti, modul in care grecii au ajuns sa inscrie. Bine ca am prins si golul ala, totusi. Desi, daca il ratam, sunt sigur ca aveam reluarea pregatita. Inca ceva interesant de retinut: cand bagi reclama peste ecran, in timpul unui meci tensionat, in timpul jocului efectiv, nu as spune ca ai investit bine banii aia. Intelegi, Varule? Sau erau ailalti? Pentru ca e si asta o mica problema: reclama asta agresiva in tandem m-a facut sa destest ambele branduri si, in plus, sa nu le mai deosebesc. Deci daca e nevoie de talent pentru nationala, cautam pe Okazii, daca mai exista.
Ca sa incheiem cu ratiunea (o intelegi cum vrei), m-a amuzat ca aseara, in timpul meciului, celelalte televiziuni de sport veneau cu alternative. Daca, prin absurd, era cineva care nu se uita la meciul cu grecii, aveai la dispozitie box, baschet, curse auto, biliard, handbal. Alternative. Totul bine pana aici. Sport.ro il propuneau pe un cetatean, singur in studio, imbracat in tricoul nationalei, cu 4 plasme pe care flutura tricolorul, vorbind despre meci. In timp ce meciul era in desfasurare pe alt post. 
I rest my case.

Monday, November 18, 2013

Cum faci sa dispara totul

Destul de incert si generic titlul, recunosc. E luni si mi-am lasat inspiratia acasa. De fapt, nici nu aveam chef sa scriu astazi, dar am vazut stirea privind "impozitarea trecerilor de pietoni, a bornelor kilometrice" etc. Gandindu-ma ca inca nu am pornit sistemul personal de generare ganduri, am cerut lamuriri. Cum adica, impozit pe trecerea de pietoni? Cine il plateste? Si care e justificarea lui, mai exact?

Ei bine, nu am aflat nimic la intrebarile de mai sus, in afara de raspunsul cel mai evident: impozitul asta va fi platit de administratorul local - recte Primaria - din banii nostri. Deci il platim noi. Asta era deja cunoscut, as zice; mai interesant era sa aflu raspunsul la celelalte intrebari.
Largind putin aria de cercetare a nabanuitelor meandre care zac in capul guvernantilor nostri, am realizat ca, daca pui impozit pe lucruri stupide, fara justificare morala, rationala sau economica, ajungi sa iti dai singur peste gioale. Cum asa? Pai, simplu. Guvernul vrea un nou impozit pe automobile. Banii vor fi, cum va asteptati deja, folositi la 'intretinerea si extinderea retelei de drumuri'. Bai, stii ce? Lasa-le, tata, dracului de drumuri, ca daca le faci, pui si borne si treceri de pietoni pe ele si efectiv nu mai avem bani sa le trecem. Cum printre elementele impozitate se numara in special germenii burgheziei - masina, benzina, loc de parcare, piscina etc - e clar ca intentia guvernului este ca noi sa nu (mai) avem astea. Niciodata. Asta pentru ca romanii nu produc destul ca sa aiba si drumuri si sa le si plateasca la borna kilometrica. Deci, decat sa platesti ce nu ai, mai bine nu mai ai ce sa platesti. E matematica simpla. Sau logica. Dracu stie. Cert este ca mai bine nu mai pui borne sau treceri si asa, scapi de taxa; nu de alta, dar trecerile sunt, oricum, inutile - cetatenii sunt calcati cu predilectie pe treceri - iar bornele iti arata ca ai doar 43 de km de autostrada, construita cu de 5 ori pretul platit de vecinii nostri. Deci, daca stai sa te gandesti, guvernul face totul pentru noi. In folosul nostru. Asa, nu mai mergem cu masinile, devenim ecologisti, facem piciorul frumos, renuntam la treceri ca omoara oameni (oricum nu vor mai fi masini, deja stabilisem asta), deci nu ne mai trebuie nici borne ca sa ne facem sange rau. Si tot asa. 

Dincolo de misto-ul ieftin de mai sus, istoria - istoria, domnilor! - ne arata ca cel mai usor mod de a crea o intreaga economie subterana, neagra, de unde statul sa nu mai ia nimic, este sa actionezi irational, in dezinteresul celor care produc. Si exact asta face guvernul nostru. Continua drumul fantastic de ingropare a economiei nationale prin asaltarea cu taxe a firmelor private, trece la eradicarea drumurilor prin impozitarea trecerilor de pietoni, baga in pamant mini industria auto locala, prin noile taxe auto impuse. De ce? Pentru ca nu producem si e nevoie de bani ca sa platim FMI, evident. Dar de ce nu trecem si noi la oferirea de stimulente (scutiri de taxe) pentru cei care produc? Pentru ca asa, lumea va munci. Daca insa iei tot ce munceste omul, ala nu prea o sa mai munceasca. Sau, o va face strict pentru el, nuva declara nimic si statul nu va mai avea ce sa impoziteze. 

Astept cu interes impozitarea cainilor vagabonzi, a gropilor si a spagilor din aparatul de stat. Pentru ca abia atunci, dragilor, statul va dudui. Pana atunci, treceti la eonomie personala si pe sest, mergeti pe langa trotuare si, pentru numele aluia de sus, NU traversati! 

Thursday, November 7, 2013

Cand iti dai singur cu piatra in cap

Demascarea unei erori nu a avut nicaieri, niciodata, un rol pozitiv, daca nu a fost dublata de o actiune constructoare. Pozitiva. Pentru ca, pana la urma, nu facem demascari de dragul oprobiului public, ci ca sa indreptam raul cu ceva corect, ca lucrurile sa mearga asa cum ar trebui, mai departe. 

Este motivul pentru care, de cateva saptamani, asist cu o spranceana ridicata la crucificarea Politiei Romane si a structurilor de forta din tara. Asist in 'pending mode'. Este scos de sub pres tot raul pe care institutiile de gen l-au pastorit de ani de zile. Sunt aratati cu degetul oameni din structuri diverse, cu grade mari. Adica exact personajele care ar trebui sa dea legitimarea necesara agentului din strada, ala pe care l-am criticat de atatea ori ca nu face nimic. Gradele mari, cele care ar trebui sa aiba coloana si puterea sa apere agentul de marile interese, sa apere cetateanul de marea coruptie, ala este cel care, zilele astea, apare ca agent interlop, camatar, proxenet, barbugiu. Din serviciile de informatii, la Politia Rutiera, Criminalistica si chiar si Procuratura. Cel putin cate o oaia neagra este saltata de la fiecare astfel de institutie, iar cazul, mediatizat intens.
Cum spuneam in debutul articolului, actiunile sunt bune. Curata raul din societatea noastra. Din randul paznicilor de noapte ai societatii de drept. Dar ca actiunea sa aiba o continuare fericita, ea trebuie sa fie dublata de una renovatoare. Raul trebuie demascat pana la capat si eradicat. Sefii nepatati ai organizatiilor trebuie sa iasa si sa dea un mesaj de incredere populatiei, ca si propriilor angajati. Nu se duce totul dracului, nu se inchide la non stop. Nu se da liber la faradelege, nu se abdica de la ideea de 'oameni ai legii'. Am scris fituica asta pentru ca, inca, nu am vazut asa ceva. Nu am nimic de la mai marii inca nedemascati ai nenumaratelor noastre servicii de forta, care sa iasa si sa ma linisteasca. Oare nu exista niciun consilier cu scoala in aceste servicii, sau nu mai exista niciun sef nepatat? Incerc sa inteleg. 
In ceea ce o priveste, media joaca rolul de gropar al ideii de ordine, in conditiile in care dezvaluirile pe care le tot trambiteaza nu sunt dublate de actiunea pozitiva necesara. Ca exemplu scurt, cred ca este evident rolul nociv al tuturor stirilor despre lucrurile negative din Parlament; nimeni nu mai crediteaza astazi principala institutie a unei democratii. Cum traim intr-o tara foarte paternalista, unde populatia asteapta decizia hotarata a unui singur om, nu alegerea unei multimi legitimate, romanii nu au avut nevoie de mai mult. Astazi, parlamentarii sunt cei care dorm, care traiesc pe spinarea noastra, care fura la vot, care sunt inutili. Nu departe de adevar, dar e bine sa stim ca tot ei sunt, intr-o tara normala, garantul ca un singur om nu va face orice vrea. 

In concluzie, ce vreau eu de la lume? Ei bine,  lucrurile, ca in Filantrpica, sunt complexe. Nu trebuie niciodata sa ne dam in vant dupa o singura latura a povestii. E bine sa stim ce rol are un actor, inainte sa ne decidem sa il ingropam. Nu de alta, dar totul are repercusiune asupra noastra, a tuturor. Ma bucur ca, in sfarsit, coruptia ireala din cadrul institutiilor de stat iese la iveala. Vreau ca vinovatii sa fie judecati conform statului de drept, nu a unor reglari de conturi de tip interlop. Vreau ca in locul celor dovediti vinovati sa vina oameni noi, din toate punctele de vedere. Vreau ca cei care trebuie sa asigure legitimitatea institutiilor, sa o faca, atat pentru angajatii lor, cat si pentru mine. Pentru ca, deocamdata, incep sa am impresia unei actiuni de denigrare (recunosc, usor de facut in conditiile coruptiei generalizate de la noi) a unor institutii cu rol fundamental in mentinerea ordinii de stat. Iar asta, dragilor, nu e chiar de ici de colo.
Cam atat.


Pe fond:

Friday, November 1, 2013

Despre Domnisoara Christina

Ti-e frica?...

E catchphrase-ul care a insotit teaserele unuia dintre cele mai asteptate filme ale anului. Lunga fraza. Cert este ca, aseara, dupa o asteptare relativ demna, spun eu, am fost sa vad ecranizarea dupa nuvela lui Eliade. 
Ca sa cititi relaxati, va spun ca articolul nu prezinta riscul de spoiler alert. Nu va spun actiunea - asta daca nu ati citit deja nuvela, desigur; am sa vorbesc despre realizare si despre cum am primit eu filmul. Eu, pentru ca, evident, parerea mea conteaza. Pentru mine, cel putin.

Cei care ati rasfoit Eliade cat de cat, cred ca ati intrezarit potentialul enorm de film pe care il au lucrarile lui. De la '19 trandafiri', la 'Biblioteca Maharajahului' si 'La Tiganci', avem parte de scenarii fantastic de promitatoare pentru industria filmului. Daca Eliade ar fi scris proza fantastica dupa ce ajunsese in SUA, inainte sa renunte la partea 'triviala' a muncii lui, cred ca manuscrisele sale ar fi fost a regular la Hollywood. Pentru ca vorbim de un maestru al atmosferei, e preferat ca ecranizarile sa fie facute de scoli serioase de film. Ma gandesc la americani sau rusi. Nu ca europenii nu ar avea scoli de film, dar nu pentru asa ceva. Spun asta pentru ca, recent, am revazut 'Woman in Black' (remake britanic-canadian dupa originalul din '82); practic, filmul e o telenovela cu insertii de tip horror hollywoodian. Deci, cel putin pentru filmele de tip horror, as ramane la americani. Si la rusi, dacva vorbim despre constructie de atmosfera. 
Revenind, un film horror romanesc - cum a fost el vandut - promitea mult. Dar, o data cu promisiunile, vin si pretentiile. Asta pentru ca, daca il vinzi ca horror, publicul va astepta un horror, iar daca faci film dupa una dintre cele mai reusite lucrari ale lui Eliade, publicul (avizat) va avea pretentii foarte mari. Ei bine, asta imi era starea de spirit cand m-am asezat in fotoliu. Am refuzat cu incapatanare sa ma uit la articolele despre film, la teasere sau la orice preambul, pana nu vad filmul. Nu vroiam sa merg acolo cu si mai multe preconceptii decat adunasem deja.
Filmul mi-a placut. Ca sa fiu sincer si carcotas pana la capat, nu m-a dat pe spate, nu mi-a depasit asteptarile, dar, cel mai important, nu m-a dezamagit. Iar asta, pentru cineva care se ia in piept cu Eliade, e mare realizare. Unde a excelat filmul? A reusit sa creeze o 'atmosfera', absolut necesara lui Eliade. M-a readus cu gandul la interbelic, prin cateva detalii foarte atent lucrate. Tot aici a calcat si pe langa, cu mici elemente vizibile pentru un ochi carcotas. Pardon, critic. Despre ce este vorba, nu am sa va spun, doar am promis. Filmul prezinta cativa actori fantastic de bine alesi pentru rol. Dna Moscu, Domnisoara Christina, profesorul Nazare si, in primul rand, Simina, sunt interpretati excelent. Simina, cel putin, este exact cea din carte. Fantastic. 
Astea fiind spuse, este important sa vedem si lucrurile care, poate doar pentru unii, nu sunt foarte reusite. Filmul nu scapa de scoala romaneasca. Cu bune si rele, ea exista deja de multi ani si respira in toate filmele noastre - premiate in afara sau nu. Un anumit joc teatral si usor exagerat persista chiar si la noua generatie de actori, din pacate; parte a aceleiasi scoli cinematografice romanesti. Cred ca principalul motiv este ca, la noi, actorii joaca si in piese, in paralel cu filmele. In afara, rar cate un actor de film ajunge pe scena de teatru. Este important, pentru ca exista doua abordari paralele, iar amalgamarea lor in permanenta va duce la impamantenirea unui anumit stil de joc. Nici cal, nici magar. Cam asta e la noi. 
Un alt element interesant al filmului este latura horror. Ei bine, filmul nu dezamageste. Nu este un horror in stilul clasic, american. Nu are sange si cretinisme. Are momente bine dozate si nu exagerate, iar asta conteaza pentru un public mult prea ancorat in realitate si gata sa critice exagerarile din partea protagonistilor romani; este ceva bizar aici: este ok sa ne speriem la filme americane penibile, dar la productii romanesti suntem imediat gata sa il tragem de urechi pe producator pentru 'exagerari'. La fel in muzica.

Reactia publicului mi s-a parut buna. Vorbesc despre un public selectat, cu o educatie peste medie, dar, cel putin el a reactionat tare bine. Nu stiu cum va primi consumatorul mediu de film productia. Nu stiu daca ii va intelege tensiunea ca element horror. Nu stiu daca va alerga sa citeasca 'Domnisoara Christina' dupa ce vede filmul. Dar nu asta este important. Important este ca am fost la o productie romaneasca frumoasa, dincolo de ochiul prea critic, si ca am vazut un film care deschide gustul pentru stil, eleganta si o plimbare nocturna prin Bucuresti. Pentru straini, este un film nou, cu adevarat, cu elemente inedite, si cu o poveste originala scrisa de unul dintre cei mai inzestrati scriitori pe plan mondial. 
Felicitari!

 

Monday, October 7, 2013

Despre noul cod rutier

Va dezumflu din start: nu voi discuta pe prevederi punctuale, nu le stiu inca pe ultimele, dar ceva imi spune ca nici guvernul inca nu le stie. 
Ce ma intereseaza este principiul care sta la baza argumentarii legiuitorului. Mai pe romaneste, de ce il gandeste asa cum il gandeste.

Sa o luam cu inceputul. Ceva in sensul gestionarii circulatiei in Romania trebuie facut. Lucrurile stau prost, oameni mor cam prea des (mai ceva sa batem recordul din Chain Saw Massacre), iar participantii la trafic, fie ei soferi, biciclisti, motociclisti sau pietoni, nu au nimic in legatura cu Codul Rutier. Mai exact, unii au trecut o data, demult, prin el, altii habar nu au ce e cu el. De partea cealalta, adica a zbirilor care au grija de lege, deficientele sunt iar, teribile. Politia Rutiera a abdicat total de la a gestiona traficul in tara. Politia se rezuma exclusiv la a lancezi sub poduri sau copaci, unde pandeste soferii cu radarul. Am fost martorul a doua infractiuni facute in fata masinii de radar: neacordare de prioritate, accident evitat de cel care avea dreptul sa treaca, iar Politia a replicat ca sta la radar, deci sa se dea drumul la circulatie. A replicat pe ton de militie, ca sa fim intelesi. 
Deci, in contextul in care angajatii Politiei Romane sunt, in mare parte, deziluzionati, dezamagiti, dezumflati si altele, sunt inutili pentru cetatenii care asteapta ca ei sa ne reglementeze existenta. Asta e. Hai sa ne asumam realitatea si sa ne continuam drumul fara sa ne mai mintim - unii ca suntem politisti, altii ca suntem corecti. De aceeasi parte a baricadei sunt autoritatile care nu fac nimic pentru a gestiona traficul, cu masuri reale. Strazile arata penibil, nu exista parcari, intersectiile sunt slab gestionate, stopuri si semne de circulatie sunt mascate de vegetatie. Asta nu tine de mine sau de biciclist; asta tine de autoritati, care nu fac nimic in a remedia situatia.
Ca sa fim corecti pana la capat, dincolo de doleantele legitime privind atitudinea Politiei, participantii la trafic sunt ca niste oi. Nerespectarea legii este doar partial vina Politiei. Ea pleaca, totusi, de la noi. Soferii conduc ca dementii, biciclistii habar nu au legislatia si, in mod cert, nu se mai tine cursul de legislatie la dirigientie in clasele primare, pietonii par orbi, iar motoristii sunt convinsi ca benzile de circulatie sunt facute pentru a fi calcate, invariabil, in viteza.

In conditiile astea, era, spuneam, nevoie sa se faca ceva. Ce, mai exact? As pleca de la a reglementa situatia in trafic. Adica de a indrepta problemele fixe, unde exista, si de a returna politistul la job-ul initial. Da-te jos din masina si reactioneaza la ilegalitatile la care esti martor. Daca nu sunteti destui, lasa Politia Comunitara sa filmeze contraventiile si sa ti le aduca la sediu, unde sa dai amenzi. Dar fa ceva. Cadru legislativ exista si azi, nu trebuie un altul ca tu sa iti faci treaba si ca eu sa respect legea. Trebuie doar sa aplicam ceea ce avem. Guvernul a ales calea cea mai imbecila: marim amenzile, inasprim legislatia. Prietene, in conditiile in care politia nu aplica actualul cod, de ce ar aplica un cod care lasa portita impamantenirii unor spagi fantastice? Catre aceiasi oameni ai legii, desigur. Ca tot veni vorba despre bani, care este principiul legitim cand aplici o pedeapsa pecuniara al carei cuantum depaseste salariul mediu pe economie? Mai pe romaneste, iar, nu poti sa asiguri un nivel de trai de 10 lei si sa taxezi animalele 100 de lei. Nu e moral. Si nu va duce decat, bineinteles, la spagi de 10, 50 de lei la politie. Pentru ca totul se va reduce la un calcul scurt si lucid: politistul are rate la banca (si este omenos), tu nu vei dori sa faci rate ca sa participi la bugetul de stat, deci spaga de azi, de 100 de ron, va deveni 400 de ron, ca sa nu platesti 1600 de ron. Simplu.
Repet, acolo unde se trece pe rosu, unde accidentezi pe cineva, exista un temei legitim. In primul rand legat de suspendarea permisului pe o perioada nedeterminata, mai mult decat despre pedepse pecuniare. Guvernul trebuie sa treaca de pornirile populiste de genul 'confiscam masinile'. Asta intra in alta discutie si nu are legatura cu actiunea rutiera, ci cu dreptul de proprietate. Cum spuneam mai demult, cand cineva este amendat pentru ca a dat muzica tare, noaptea, politia nu ii ia casetofonul, iphone-ul sau dvd playerul din casa, nu?  Unde insa apar nereguli mai putin grave, ele trebuie privite prin complexitatea situatiei. Nu poti sa ii iei aluia masina pentru ca a parcat unde nu avea voie, daca tu nu ai facut parcari in oras. Nu il trage in teapa pe ala care nu a dat prioritate daca tu nu ai gestionat coerent intersectia. Si tot asa. Pana apare si codul, stati calmi, nu va mai simtiti Schummi, dati-va jos de pe bicicleta la treceri de pietoni, nu va mai aruncati pe trecere fara sa va uitati la cine vine si cu ce viteza, nu mai intoarceti pe banda dubla si tot asa. 


Politiei Romane, cu drag:



Thursday, September 12, 2013

Drive test Hyundai i30

Zilele astea, prin oarece cumul de factori, m-am gasit la volanul unui Hyundai i30, model 2013. O masina noua. Acum, mie imi cam plac masinile. Mult. Nu in sensul patologic, pardon, profi al unor cunoscuti de-ai mei, care sunt la a 5-a masina tunata si des expusa la showroom-uri auto. Nu. Sunt un baiat simplu, care e fascinat de masinile cu personalitate, indiferent de varsta. Nu scumpe, cu personalitate. Este motivul pentru care si conduc masina pe care o conduc, iar de altele fug. 
Masinile noi nu ma pasioneaza in mod deosebit. Ma deranjaza folosirea platformei comune care face ce diversi producatori sa scoata masini confundabile. Nu ma dau in vant dupa marketingul care te indeamna sa iei o masina 'de oras', cu motor de ventilator, care va consuma mult pentru ca, pana la urma, caroseria e la fel de grea ca la un model similar, dar cu motor mai mare. Nu vanez masini ecologice, sau cu scaune de piele. Nu vreau sa fiu cool sau sa fac party cu prietenii in / langa masina. Nu imi plac masinile asiatice pentru ca nu au suflet. Nu pot dezvolta pe subiectul asta; pur si simplu, nu au suflet, iar masinile europene noi tind sa copieze din designul si interfata celor asiatice cam prea mult.
Asta fiind situatia, zilele astea m-am urcat in acest Hyundai nou. Mai tata, mai. Foarte pe scurt, masina era curata, friendly, desteapta, economica, condamnabil de comoda. Intr-un cuvant, oribila. Nenumarate butoane, conectivitate si la device-uri cu care ar putea veni extraterestri, ce mai? Motorul abia se auzea (poate lipsea cu desavarsire?). La 45 km/h, bordul ma sfatuia serios sa trec in viteza a 4-a. La 53, bordul ma tragea iar de mana; a 5-a! Dupa care, nimic. Mi-am dat seama ca in ritmul asta, ca sa mergi cu 100 km/h, iti trebuie vreo 12 viteze. Si masina era pe banzina, nu stiu daca v-am spus. Consumul cu care am luat-o era de 6%. Am crezut ca e o greseala. Dupa 5 minute cu mine, eram la 8%. M-am ambitionat sa revin si eu la acel consum ideal si am respectat indicatiile bordului de schimbare a treptelor de viteza. A fost groaznic. Simteai doar ca schimbi facaletul in tuci - unul foarte bine pus la punct, intr-adevar - cu efect zero asupra inertiei masinii. Dar am ajuns la 6%. Nu am consumat niciodata asa putina benzina. Nici macar cand mergeam pe jos.
La benzinarie, am pus 14 L de benzina. Jumatate de rezervor! Sau cat consuma a mea cand ii dai cheie. Si, aparent, imi ajunge sa merg o luna. Sau pe luna. Dar, in ritmul asta decent si al clasei de mijloc coerente si cerebrale, voi muri de plictiseala. Sau de batranete.
Ce pot, deci sa spun despre Hyundai i30? Daca esti un baiat tanar, destept si cerebral, cu o slujba buna, ia-o. E curata si moderna si ai tot ce iti trebuie cu adevarat. O iei de noua, platesti vreo 5 ani cat echivalentul a doua masini SH cu motor de tanc, si, in plus, te ascunzi perfect in traficul plin de astfel de masini. Personal, ma duc sa imi spal masina mea. Dupa mersul cu masina asta excelenta, asa de draga imi e vechitura mea!...

Alte elucubratii auto ale unui neprofesionist:


Wednesday, September 11, 2013

Facebook, Raed, Rosia si Grivei.

De foarte putin timp incoace observ un fenomen nou in Ro. Dincolo de bascalie, impertinenta, lipsa de argumente si implicarea sentimentalismelor in decizii rationale, romanii dezvolta cultura civica. Iar asta, dragilor, chiar nu e de ici de colo intr-un spatiu total lipsit de asa ceva.

Daca ati avea timp si chef, la sediul SNSPA se gaseste lucrarea de licenta a subsemnatului. Se numeste 'Legitimitatea culturii civice in Romania' (2004). Sigur, nu sunt la fel de cool ca cei care militeaza azi pe Facebook pentru diverse, dar sunt avizat sa vorbesc despre termenii care se uziteaza astazi cu lejeritatea cu care se face echipa lui Piturca de catre toti 'specialistii' in fotbal. Pe scurt, culmea, eu chiar stiu despre ce vorbesc. Si, din pozitia asta, observ, exact ca imparatul ala din poveste - ala cu pareza, de avea un ochi lacrimand si unul razand - ca dezvoltam unul dintre elementele de capatai ale functionarii unei societati: constiinta ca noi formam societatea si ca parerea / vorba / actiunea noastra conteaza. Cel putin in teorie. In practica, invatam din mers ca e mai altfel, dar, chiar si aici, putem sa obtinem ceva ce dorim, ca societate, daca actionam coerent, ca grup. Celor care inteleg prin asta 'galerie', va spun, cu parere de rau, ca violentele sunt cel mai slab cotate la masa bogatilor. Si asta pentru ca, daca arunci cu piatra, statul va sti mereu sa arate celor care ar fi de partea ta ca strici bunurile oamenilor nevinovati, ca ei pot deveni tinta pietrei tale si, deci, ca folosirea violentei impotriva ta este justificata. Cazul protestelor pasnice, dar de durata, care aduna o parte mult mai mare (ca segmente de populatie) din societate, este mereu de dorit.
Revenind, ce ma bucura este ca romanii incep sa aiba pareri bine definite si le si spun deschis. Facebook-ul a reusit ce nicio clasa de cultura civica nu a reusit. Facebook-ul i-a batut pe Brucan si pe Paler. Facebook-ul a scos timiditatea din roman si l-a aruncat, cu putere, in prim planul vietii cetatii.
Cum au ajuns romanii aici, deocamdata, lasa de dorit. Asta pentru ca, desi vocali, majoritatea romanilor inca au de invatat arta dialogului. Ai ceva de spus, perfect. Spune-o. Dar nu urla fara sa asculti ce are de spus si celalalt. S-ar putea sa te surprinda. Nu aduc in discutie implicarea sentimentalismelor in dialogul ideilor. E absurd. Nu amintesc nici de imixtiunea injuriilor. De la 'boule' la un pumn e o distanta mica si, deja, intram pe taramul galeriilor.


Cand a inceput nebunia asta? 
 
O data cu mazilirea lui Raed Arafat. 'Romanul' asta care e mai sufletist ca multi autohtoni, in tara asta destul de sovina, a reusit sa stranga randurile societatii in jurul sau. M-am bucurat sincer cand am vazut ca lumea nu a uitat ce a facut pentru societatea noastra si ca l-a sustinut in strada pe fondatorul SMURD-ului. 
Rosia Montana s-a suprapus cu problema cainilor maidanezi. Aici, lucrurile au fost usor incurcate. Am avut ocazia sa asist la o adevarata tocana idei; guvernul, primarul, puterile straine, lipsa de omenie, toate s-au combinat intr-o aiureala fantasmagorica lipsita de orice coerenta, pentru unii. Pentru altii, insa, cele doua probleme au avut o granita clara si au fost abordate separat si lucid, cum este si cazul. Daca in problema cainilor fara stapan, autoritatile au facut, in sfarsit, ceva, este de observat ca acel ceva s-a intamplat sub presiunea strazii si a mediei, saturate de starea de fapt. Cei nemultumiti de decizia autoritatilor au pierdut din cauza ca nu au propus nimic ca alternativa, si doar au boicotat, de 11 ani incoace, orice solutie propusa. Este o lectie pentru oricine. Important este sa iesi in strada si sa spui ce vrei. Nu ce nu vrei, pentru ca, fara contrasolutii viabile la cele contestate, pari un copil rasfatat. 

In ceea ce priveste Rosia Montana, situatia este mult mai interesanta, pentru ca nu priveste o problema interna. In primul rand este vorba de interese mari, internationale, iar Romania este o parte mica intr-un mecanism bine pus la punct, la plan global. Pe scurt, ce facem aici, nu se mai decide de mult timp la Bucuresti. In plan intern, e interesant ca cei care combat mineritul acolo nu locuiesc in zona; nu stiu realitatile si nu propun solutii alternative viabile, cu impact imediat. Acolo traiesc oameni care au nevoie de bani azi, nu de povesti frumoase. In ceea ce ii priveste pe acesti oameni, e adevarat ca ei nu vad impactul de ansamblu al mineritului acolo; daca ei vor avea ce pune pe masa azi, e greu de crezut ca peste o generatie va mai exista o masa pe care sa puna ceva, in zona, cu stilul de minerit folosit de Gold Corporation. Este, deci, o problema complexa care a adunat multa pasiune in ambele tabere. Apreciez ca formele de exprimare nu au depasit insa stadiul culturii civice emergente, despre care vorbeam. Desi pasionali, oamenii au iesit si au sustinut punctul lor de vedere. Este un foarte mare pas inainte. 
Personal, sunt foarte curios sa vad care va fi rezultatul la nivel macro. Ce va da Romania in schimb, la nivel international, pentru suspendarea proiectului. Pentru ca, asa cum v-am spus, nu guvernul roman decide ce se intampla in tara asta, decat, cel mult, la nivel administrativ intern. Cam ca pe vremea suzeranitatii otomane. Interesant ca guvernul a ajuns sa faca treaba administratiei locale. In ceea ce priveste strada, ea poate impune just as much, cum spun anglosaxonii. Deocamdata, strada s-a descurcat admirabil. Mi-ar placea sa cred ca genul asta de proteste, in care nu cativa frustrati dau tonul violentei mult mai usor de gestionat de catre autoritati decat presiunea celor multi, se va impamanteni si la noi. Ar fi o reusita pentru o tara obisnuita de la inceputul istoriei ei cu paternalismul si cu obedienta.

Monday, September 9, 2013

Prima saptamana de concediu. Ultima de vara.



Ca sa fie foarte clar de la inceput, vorbim de doua saptamani. In prima, am plecat cu RoadKill Soda in turneu. 6 concerte, in fiecare seara, alt oras. Ce a fost nou de data asta a fost stilul generator party, care a presupus locatii inedite si intrarea libera. Pentru cei care sunt obisnuiti cu chermeze populare pe banii consiliului judetean, va spun ca nu am experienta si nu sustin asa ceva. Cant mereu in locatii unde accesul la zgomot si fum se plateste. E o minima conditie care selecteaza audienta.

Cand am auzit, deci, ca vom merge prin tara ca sa facem party live oriunde se poate, m-am gandit ca va fi haos. Si cam asa a fost. Exceptie de la necunoscut au facut prima si ultima zi, cand trupa a fost la Poiana Urbana si RockStadt Extreme Fest, doua locatii absolut superbe, cu public fantastic, dar unde asteptarile erau in gama obisnuita; festival mare, cu raider tehnic, public, expunere. Nimic nu anunta un feedback similar in serile din Ploiesti, Sibiu, Oradea sau Cluj, unde trupa a cantat intr-o terasa, in timpul meciului Petrolul-Astra, in fata locului de joaca al copiilor, in curtea unui cetatean, intr-un cartier linistit, unde strada fusese invadata de tatuati, sau in doua cluburi, unde nu s-a mai putut intra din cauza oamenilor veniti la muzica. Astea au fost deci, surprizele extrem de placute. Sa am parte de asa ceva in Romania conservatoare pe care o stiu muzical de peste 10 ani, este mare lucru. In termeni telurici, o saptamana pe drum a insemnat peste 1000 de km intr-o duba, alaturi de alti 4 prieteni. E esential sa ai chimia necesara si sa imparti filmul cu ei, fie ca e vorba de bataile cu oponentii de PlayStation sau de opiniile asupra problemelor esentiale ale vietii (masa se ia impreuna, trupetii cazuti nu se abandoneaza pe drum, se incearca tot ce are de oferit locatia respectiva, dar KFC are prioritate, scotch over bourbon etc).  Am vazut si am cunoscut sute de oameni veniti la show. Am luat-o de la capat in fiecare seara si am facut ce stim mai bine: super haos, iar toti cei veniti au fost extraordinari. Cat de faini, sper sa vedem cat mai curand – tot turul a fost filmat.
Cand am ajuns acasa, am schimbat rutina 180 de grade. De la calatorit zilnic, concert, decibeli, fum, cateva ore de somn, de pe la 5 dimineata incolo, am ajuns la frumoasa mea sotie, liniste si joaca cu fi-mea. Doua zile am fost off, total. Nu am reusit sa dorm chiar 24 de ore, cum speram, dar nu ma plang. Ce mi-a placut cel mai mult a fost cum am terminat concediu; in chiar ultima zi, am dus-o pe Maia la mare. La 8 luni si ceva, intalnirea cu marea, in premiera, intr-o Vama pe picior de plecare. Toate dughenele vindeau ultimele rezerve, totul se inchidea in chiar seara respectiva. 

In concluzie, ce pot sa spun? Am tot respectul pentru trupele care stiu sa faca tururi si o fac de la o saptamana in sus. Am tot respectul pentru cei care ‘fac’ Romania si isi incearca norocul afara, unde sunt baietii mari. Sa fii o vedeta rock nu e usor. Sper sa aflu totusi, la un moment dat, cum e. Deocamdata invat sa fiu tata.

Daca esti prima oara aici, poti sa mai citesti si:


Un caine. O campanie electorala. Un copil.



Nu as fi scris despre tragedia din satul asta cu pretentii de capitala europeana, daca nu as fi gasit reactii diverse pe déjà obositorul Facebook. Faptul ca orice imbecil patentat poate sa isi exprime mini strafulgerarile aparute sub propria scoarta si gresit interpretate ca ganduri, liber, tuturor, ar trebui serios reconsiderat. Pe scurt, pentru cei care au reusit sa isi traiasca viata zilele astea fara sa aiba de a face cu cainii, acesti egali ai nostri in spatiul urban si comunitar, e ok sa stiti ca un alt copil a fost omorat de caini. Un copil de 4 ani, mancat de caini, de viu, ca sa intelegeti exact ce s-a intamplat. De ce? Pentru ca, asa cum am spus de nenumarate ori (si poti citi aici), cainii sunt animale teritoriale. Nu simt Raul. Nu sunt trimisii Domnului. Sunt animale teritoriale, care isi apara, in haita, teritoriul. Din pacate, teritoriul asta este impartit cu oameni, si, culmea, este situat intr-un spatiu urban. De ce nu gasim aceeasi intelegere pe care o avem fata de caini la sobolani, lupi, ursi sau capuse, efectiv nu inteleg. ‘Gandirea’ celor care obstructioneaza rezolvarea problemei are la fel de multa coerenta si argumente logice ca un semnal electronic random. Adica zero, pentru cei care nu au inteles analogia. 

Foarte pe scurt, tragedia asta ar trebui inteleasa de oricine. De toate fetitele care pun poze cu pui de caine pe net si spun ‘NU ma omorati’. De cei care sustin ca animalele si oamenii au drepturi egale. De cei care considera ca animalele ataca doar oamenii rai. Paradoxal, tragedia asta este inteleasa doar de cei care au copil. Care stiu cat de greu este sa intretii o viata, oricat de sforaitor suna, care stiu cum incerci sa intinzi mana ca sa amortizezi cazatura copilului tau, sau cum stai noaptea cu el in brate ca sa adoarma. Toate astea, ca sa ti-l sfasie niste egali in spatiul asta comun. Inainte sa inceapa vociferarile, vreau doar ca cei care citesc sa inteleaga situatia dramatica. Nu am propus inca nimic, deci nu urlati.
Consider ca primarul Oprescu este o victima colaterala in situatia actuala. Colaterala si total auto sacrificata, in urma unui calcul politic foarte gresit.  Pe scurt, lumea a dat imediat in primarul general, ca exponentul vizibil al administratiei urbane, pentru ce s-a intamplat, desi atacul a avut loc pe un teren privat. Cand Oprescu a iesit si a inceput sa se lamenteze, ca sa adune simpatie politica – poate – in vederea prezidentialelor de anul viitor, barca s-a dus dracului. Cand edilul s-a gandit ca are rost sa ne intrebe, pe 6 milioane de euro, prin referendum, daca vrem sa nu mai fim omorati de caini, pe strazi, cred ca déjà intram in sfera SF. Aici, Oprescu a reusit sa iasa singurel in prim plan, mascand complet vina colectiva a Consiliului General al Capitalei – adica cei care au puterea sa voteze pro / contra oricarei situatii si a rezolvarii ei, asociatiilor de protectie a drepturilor animalelor – adica cei care fac doar gura si obstructioneaza orice rezolvare a situatiei si, foarte important, a bucurestenilor care cred ca fac bine luand in casa cainii doar cand trec hingherii. Si asta pentru ca orasul e plin de caini aciuati pe zone unde, invariabil, un om ’cu suflet’ ii ia in casa cand trec hingherii, doar ca sa ii lase iar pe strada, 5 minute mai tarziu. Ei bine, omul ala este raspunzator direct de actiunile sale. Daca vrei sa salvezi cainii de hingheri, ia-i in grija ta, nu te purta ca un copil care fenteaza autoritatea. Nu pot sa nu remarc ca, din punctul de vedere al asa ziselor organizatii care ‘lupta pentru drepturile animalelor’, rezolvarea situatiei = lipsa nevoii de ‘nspe organizatii care primesc fonduri ca sa ‘rezolve’ problema cainilor comunitari. In ceea ce le priveste, este bine de stiut ca  organizatiile de mai sus au primit, in 11 ani, fonduri de aproape 40 de milioane de ron. Unde sunt banii astia? Deci, despre ce vorbim? Nu pot sa nu observ nici faptul ca legislatia noastra prevede intretinerea terenurilor si nu abandonarea lor de catre proprietari. Cand un teren devine viran si spatiu al cainilor fara stapan, proprietarul si autoritatile sunt de vina pentru nerezolvarea situatiei. Punct. 

Concret, legislatiile din tarile civilizate fac o diferenta clara intre caini cu proprietar si caini vagabonzi. Caini ‘comunitari’ este un termen inventat si propus de romani fara nicio acoperire; daca ceva este comunitar, este in administrarea comunitatii, care isi si asuma raspunderea legala pentru lucrul respectiv. Legislatiile din alte tari presupun adunarea cainilor vagabonzi din spatiul urban, sterilizarea lor, amendarea celor care obstructioneaza mersul lucrurilor, tragerea lor la raspundere penala pentru imixtiunea ilegala (aviz celor care baga cainii in scara blocului doar ca sa treaca hingherii), gazduirea cainilor in adaposturi civilizate, oferirea lor spre adoptie cu acte si raspundere legala; daca nimeni nu doreste cainii respectivi, o anumita perioada de timp, acestia sunt eutanasiati. Adica omorati prin metode non violente, spre deosebire de cele practicate de romani sau de caini asupra romanilor.
Asta este tot. Toti, cei pro sau contra convietuirii cu animale in oras, constientizati adevarata problema. Renuntati la sarje sentimentale inutile si hai sa rezolvam situatia, pentru ca in prezent, este disfunctionala. Avem de-a face cu animale care omoara oameni. Nu in padure, ci in spatiul unde oamenii traiesc.

UPDATE:
autoritatile au decis sa propuna doua lucruri absolut inovatoare: 1. Sa nu mai lase pe strada cainii sterilizati. Si-au dat seama ca, in mod bizar, desi sterilizati, cainii tot musca. Exista un geniu printre autoritati, clar. 2. Sa ii tina spre adoptie doua saptamani, dupa care, daca toti cei care doar dau din gura si cam atat, nu FAC nimic pt cainii respectivi, sa ii eutanasieze. Wow, le-a luat ceva sa screama o schema folosita peste tot in lume de nspe mii de ani. Felicitari, e un pas inainte.