Tuesday, November 27, 2012

Despre Fair Play

Cica daca doi colegi se bat si tu stai si te uiti, esti amendat.
Cum vine asta?

Cand eram plod, daca aveai ceva de impartit cu altul, te bateai cu ala. Parte in parte, cred ca aia de generatia mea tin minte asta. Nu intervenea nimeni, in afara de cate un parinte ratacit sau un profesor ingrozit. Era fair play; aia doi isi rezolvau problema, ailalti se uitau si gata. Dupa, puteai sa te joci cu alalalt mai departe, nu era nicio ranchiuna ramasa. De ce sa intervina altii? Nu aveau nici o implicare in problema combatantilor. Sau nicio, asa se scrie azi.
Lucrurile stau foarte diferit astazi. Mai demult chiar am scris despre stilul asta, haita, de azi. Toata lumea isi imparte pumni si bate fara sa stii macar in cine dai. Asta denota agresivitate, nu intentia de a rezolva o problema ca doi domni. 
Ia imaginati-va un meci de hochei in care, la momentul confruntarii, toata lumea intervine. Da, suna cunoscut, altceva vroiam sa spun. Prost exemplu. Cum ar fi sa ii opresti pe aia doi? Cu ce drept?

Ei bine, asta vor autoritatile sa faca. Sa interzica stilul asta fair play de defulare. Vor ca atunci cand apar probleme, copiii sa intervina si sa spuna STOP, nu va mai bateti, e gresit. Pai ce rol mai au adultii, aici, bre? Ca doar de aia sunt ei platiti si au cheile de la toate usile, in scoli. Sa isi faca treaba, dar sa tina minte, curtea, in recreatie, trebuie sa ramana a copiilor. 

Alte aberatii, cat sa va faceti o parere unde ati nimerit:

Copil fiind, o ardeam
Romania mea
Banalitati cotidiene
Romani in viscol
Distractia fara julituri e vax
Eu sunt fitosul de serviciu

Promit ca nu mai rad de ....

Ikea. 

Dupa asamblarea unui obiect de mobilier a carui identitate nu o voi dezvalui, am realizat ca Ikea e chiar ok. 
Am mai multe mobile de la suedeji. Ca design, sunt undeva intre functionalitate fara identitate si frumusetea anilor 60. Cel putin, asa mi se pare mie. Se poate sa gresesc enorm. Evident, Ikea face produse de proasta calitate (acum inteleg dispretul bunica-mii pentru mobila asta, exprimat din mijlocul unui mobilier in jurul caruia a fost facuta casa, pentru ca nimeni si nimic nu l-ar putea urni), supra evaluate (un pat de 500 ron de la Ikea e facut la Nehoiu si vandut de aia la 200 ron), dar care beneficiaza de cea mai smechera gargara. Marketing, adica. Suedejii s-au prins ca, in fiecare vanator adormit, zace in continuare minitehnicu' ala care construia cazemate si ziduri si alte chestii inutile din diverse piese. Lego e prea recent si burghez, dar da, si ala intra aici. Ei bine, suedejii au stimulat treaba asta si azi, toti suntem mandri ca transpiram aiurea o ora sa ne asamblam singuri ceea ce ar tebui sa vina deja asamblat. Adica, faci si munca altora si mai si platesti in plus. Dar daca celebra baie de ulei de la Dacie nu mai poate fi data jos, in fiecare sambata si duminica, in compania tovarasilor de bloc, Ikea umple un gol, deci face ceva pozitiv. 

Cum spuneam, am luat de la ei destul de multe, de-a lungul timpului. In ciuda celor spuse mai sus, nu am pretins niciodata ca as fi prea destept. Intuiesc bine majoritatea lucrurilor, dupa care merg mai departe pe calea respectiva, ca magarul care isi da seama ca urmeaza o groapa in drum, dupa care, porneste spre ea. Un mare minus personal pe care l-am descoperit gratie dlui Ikea este urmatorul: nu am rabdare si nu urmaresc pasii procesului, gradual. Deci, daca trebuia sa urmez procesul A, B, C, voi incerca mereu sa sar direct de la A la C. De cele mai multe ori, cu consecinte dezastruoase care ma vor sili sa refac procesul de la A. Dupa ce, desigur, trebuie sa desfac tot ce am facut. Iar asta, din nou, e un mister pentru ca nu sunt atent cate suruburi sunt si nu tin minte care e ordinea in care am pus bucatile alea nenorocite impreuna. Mda.

Revenind la inceput. Am luat un obiect de mobilier de la altcineva decat Ikea. Tipii, destul de speculativi, urmau stilul suedejilor. Prima romaneasca descoperita: piesele mici erau intr-o punga lipita cu cateva dare de scotch direct pe lemn. Strasnic. Schita era destinata, in mod cert, unor copii mult mai destepti decat mine.
Ma simteam ca Lassie in fata turbinei de la reactorul numarul 3. O Lassie care inmagazinase o sticla de vin, ceea ce ii sporea nerabdarea. Mie, adica. Partea proasta la genul romanesc de schite este ca pasii procesului nu mai sunt explicati gradual. Ai o schita indoielnica si ceva explicatii, care ar trebui sa suporte vreo 3, 4 pasi din proces. Cum, e treaba ta. Ori lucrezi la fabrica respectiva si te prinzi, ori nu, si montezi ca un retadrat. In fond, ar trebui sa nu ma plang, am primit ce meritam, pentru cineva care sarea mereu pasii procesului. Dar recunosc ca m-a chinuit putin. In total, circa un sfert din tot procersul de creatie era explicat. Schitele erau demne de clasa superioara, nu pregatitoare, une ma gasesc eu. Am invins, pana la urma. 
Vedem acum cand se si rupe dracia.

Ham! Ham!

Monday, November 26, 2012

Cursa spre imbecilitate

In weekend am deschis teveul pe posturile de stiri. Strainejii ii tot dadeau cu Gaza si cu alte nebuneli legate de China. Televiziunile noastre dadeau despre ceea ce conteaza cu adevarat. Niste accidente pe drumeagurile patriei, doua trei poceli cu bate, ma rog, esentialul care conteaza la tara. La asa tara, asa interese. Ca la sat.
Ce m-a frapat insa, a fost stilul adoptat. Cred ca eram pe RTV. Nu tin minte care e RTV si care e Realitatea, v-am mai spus. Ce conteaza este ca, la un moment dat, pe ecran era o abundenta totala de epitete puternice; 2 de "incredibil", 1 "socant", ceva "violenta", imi scapa ce mai era. Cert e ca la asa inflatie, cuvintele astea isi pierd greutatea. Devin redundante. Dar asa e la tara, unde ideea de subtil nu are nicio substanta. Iar cand efectiv nu ai nimic de spus, mai bine arunci cu ceva cuvinte care prind la retarzi si ai impresia ca faci presa. Nasol e cand incepi sa crezi ca ce faci chiar e ok. Cand ai pretentie de etalon. Si esti jalon.

Ma uitam cum tot una din televiziunile astea, care nu ar face fata in afara nici la tara, dadea imagini cu Serban Ionescu. Mort. Mai tineti minte acum cativa ani, cand OTV era blamat pentru ca faceau tot ce se putea ca sa dea imagini cu nu mai stiu care, tot expirat? Cum ne-am indignat si am spus ca aia nu e jurnalism, ci ciocleala? Asa e. Cum am ajuns de la aia la asta? 
Ma uimeste cum cei care sunt la un nivel tind sa coboare standardul pentru cei imbecili, in loc sa fie invers. De ce sa ii aduci pe aia la nivelul tau? Mai bine ne tampim toti, decat sa invete aia sa vorbeasca. Educatia e grea, trai-ti-ar.

Gazeta sporturilor a avut zilele trecute o initiativa bestiala, in sensul asta. Toate titlurile era schimbate cu o interfata pentru imbecili. Abundau cuvintele (astazi) goale de sens si greutate. Incredibil, ireal, violenta, te pisi pe tine, te hahaiesti, party nebun, in fine, jurnalism de inalte cote. Daca accesai un astfel de titlu, intrai in interfata normala a ziarului, in care ti se si explica de ce au ales sa iti arate cum sta treaba. Si asta e un ziar de sport, adica sub pretentiile unor intelectuali ca RTV sau ailalti. 

Geez, 'catiash, teribila cale au ales presarii azi!

Ia de citeste:


Thursday, November 22, 2012

Despre sfarsitul lumii

Da, fratii si surorile mele. Asta este cel mai event al anului si era sa il ratez.
Sa o luam metodic. 
Peste exact o luna, vom fi in prima zi de dupa civilizatie. De dupa oameni. In prima zi a unei noi ere.
Trebuie sa recunosc ca nu prea sunt in tema cu sfarsitul asta. Am fost cam ocupat. De exemplu, imi e total neclar daca va fi un sfarsit, general  acceptat, sau o multitudine de sfarsituri. Adica exista un consens privind scufundarea sandramalei, au ba? Va fi cutremur? Electric? Va fi de vina muzica dance? Va fi soparala gigant din Rahan? Frezurile din show bizz? Ce, Doamne, ce? Presiunea ma omoara! Nu in ultimul rand, treaba aia cu calendarul Maya era valabila pentru anul asta sau a trecut? Intreb pentru ca, daca sfarsitul tot vine, ar fi bine sa stiu inainte sa-mi platesc factura la mobil, de exemplu. Sau sa iau benzina. Daca as fi sigur, bai, tata, da' sigur ca vine, as face provizii maxime de chips-uri, ceva whiskey, tutun de pipa si benzi desenate. Nu as mai fi carcotas, ca acum. As lua mai tot ce as gasi. Altceva, nu inteleg de ce as lua. Oare oamenii care fac provizii realizeaza cat de dereglati sunt? Daca, prin absurd, supravietuiesti unui cataclism (de nivel mondial, deci sansele sa-i supravietuiesti sunt cam ca cele privind participarea lui Wolverine la un concert indie), deci, daca supravietuiesti intr-o hruba cu ceva lemne si apa si conserve (as sugera pateu Ardealul si ceva zacusca), ce exact speri sa obtii? Sa mori lent, dupa toti ceilalti? Teribil.

Ma uitam la americani. Astia au dus toata nebunia asta la un nou nivel. Astia traiesc acum, in prezent, pentru un viitor ipotetic si cam la fel de posibil ca judecata divina. Viata, ca si judecata, sunt aici, acum. Ma uitam la oamenii aia care zambeau fals si fix si puteam sa jur ca, in adancul sufletelului lor negru (afro american, sufletul, nu ei), isi doresc cu ardoare ca sfarsitul sa vina. Sa nu fie priviti ca dementi degeaba. Sa rada de neghiobia noastra si sa danseze pe starvurile noastre, cand ies din hrubele unde s-au ascuns. Sigur, unii se poate sa nu ajunga pana acolo. Chiar daca ai planuit totul, tot te poti ineca maine cu un oscior la KFC. Iti poate cadea niste tencuiala in cap, sau poti lua in plin un camion. Ma rog, oferta e variata, cred ca ati inteles ideea. Cert este ca ca iminenta sfarsitului a luat amploare in ultimul deceniu si tinde sa devina noua religie. Se bazeaza tot pe frica, la fel ca mai toate religiile de succes - crestinismul, islamismul, democratia americana - si iti vinde pisica de dupa gard pentru existenta ta actuala. Frica tine oamenii sub control, cat timp exista posibilitatea unei frici mai mari. Tocmai de asta, banii mei sunt pe perpetuarea iminentei sfarsitului, cat se poate de mult. Si, la urma urmei, de ce nu ar merge? Uite ce traditie au marile religii ale lumii. Uite la democratie (ca organizarea ierarhica ce asigura ordinea) vs anarhie. Frica de teama mai mare, daca ii pot spune asa, este cel mai de succes instrument de control. Sa nu uitam si boom-ul la shopping de fiecare data cand se apropie cate o data din asta. Partea destul de buna, anul asta, e ca Black Friday precede sfarsitul lumii cu doar o luna. Prin interventie divina, as zice...

Romania mea. A treia parte.

Imi pare bine sa pot continua micul meu periplu prin zonele frumoase. Alea unde oricare dintre noi s-ar putea simti bine. Romani sau straini. Adica alea turistice. Sigur, nu sunt destul de turistice pentru cei care vor sa vada locurile pe care le vinde Romania drept interesant pentru straini, dar, cum eu nu am intalnit niciodata un om care a spus NU distractiei si DA portului popular si padurilor, voi continua. Lunga fraza, nu?
 
Ei bine. Are oarecum legatura cu Vama, unde ramasesem ultima oara. Are legatura, pentru acolo l-am intalnit prima oara pe Madalin. Madalin asta este taticul brutarilor. Madalin tine, impreuna cu celalalt motorist, Cip,  crasma The Hand, care a patentat Cozonacul. Cozonacul este un cocktail unic, cu un gust delicios si puteri miraculoase. Barul te avertizeaza ca dupa 3 astfel de shoturi (am uitat sa va spun ca e shot, nu?) nu mai esti la fel. Si asta va pot certifica, dupa multi cozonaci gustati. Gasiti The Hand in Iasi. Mergeti la ei si testati pe indelete toate cocktailurile cu nume care, din considerente de pudoare, nu pot intra in povestioara noastra. Este cea mai tare atmosfera pe care o poti simti. Concertele din Hand sunt incredibile, lumea e rupta din alt film decat al Romaniei cacacioase. Fie ca asculti NIN, Killers sau Maiden, in Hand poti sa iei parte la niste concerte fantastice. Afterparty-urile sunt de pomina. Chiar daca multe sunt in ceata.
Iasiul e plin de oameni tare ok. Cazarea, papa, orasul. Toate sunt foarte ok. Asta dupa ce treci peste prima impresie, aia ca esti intr-un oras de popi. Bisericile cred ca sunt de doua ori mai multe decat circile de politie si spitalele, la un loc. Dar nu sunt malefice. Stau si arata bine prin oras.

Nu stiu foarte multe locuri din zona Moldovei. In afara de Iasi si E85, excelent intretinut, in ciuda ingustimii lui (exista cuvantul asta?), merita un pitt stop prin Pascani. Am mancat acolo parjoale la un fel de cantina, in centru. Preturile, in zona asta, sunt mici. Locurile sunt misto, mancarea curata si oamenii, petrecareti. Un tur prin Moldova te va scoate, in mod cert, la jumatate din pretul unui sejur de 3 zile in statiunea unica a lui Mazare cel mai mazare. Totul este sa nu ganditi in sensul in care intelege statul sa promoveze turismul, la noi, si va veti distra. 

Merita sa te opresti la Voronet. Aici sunt de acord cu propaganda oficiala. Locul e fantastic. Nu sunt religios in sensul ala, inteleg spiritualitatea in stil propriu. Voronetul are, insa, incarcatura aia de bine de care ai nevoie si pe care o astepti de la locatiile de genul asta. Adica nu e un mall religios sau un fast-credina. E un loc pasnic si frumos. Iar aia care bat toaca ar avea oricand loc intr-o trupa din tara. Sau de peste hotare. 

Ultimul loc din Moldova care mi-a ramas in cap este pasul Tihuta. Macar jumatate din locul asta este in Moldova. Este bine construit si bine intretinut. E frumos. E capricios. E mereu imbufnat si te poti astepta la ceata sau zapada chiar si in august. Dar merita vazut.
Cred ca atat in episodul asta. Unul mai am si termin cu Romania mea. Sper sa apucati sa gustati din cat mai multe din cele povestite. 
Ne auzim.
 
Udrea, credeai ca am uitat? Suck on this, my dear.

Vezi si primele doua parti:
Unu si Doi.

Wednesday, November 21, 2012

Pe marginea drumului

Spalatoria Poporului. 
Asa mi-am inceput ziua astazi. Pe langa Biscuitii Poporului, probabil una dintre cele mai cretinoide idei coapte de un manager de campanie. Al Poporului.
Nu am de gand sa intru in politichie. Insa, intre Spalatoria Poporului, Costel Canacheu, omul nou al PD-Leului si Chiliman care e prea inalt ca sa stea drept langa Tariceanu, pe postere, am vazut astazi cea mai tare reclama electorala. De dintotdeauna. La bataie cu Becali cruciat. Undeva in tara, pe peretii unei biserici, este un portret. Votiv, parca ii spune. Fara legatura cu votul. Oamenii care l-au facut, insa, or fi crezut ca are, pentru ca intre personajele boieresti cu cusma si mantie este, este, este... Basescu. Jur. Porterul e mare, are mai multe personaje, dispuse ierarhic. Basescu nu e in prim plan, oamenii erau subtili, vezi bine; nu. Apare undeva, intre dregatori, dar cu fata catre noi si zambind in stilul caracteristic. 
Acum, ideea e simpla. Slugarnicia nu cred ca este implicata aici. E mai curand un fel de ruralism primitiv si caraghios. E ideea afilierii la o realizare, caractersitica Evului Mediu. Sau Romaniei actuale: "Aici sunt banii dvs"; "Primarul Ontanu a facut asta"; "Obiectiv realizat de Primaria sectorului 4", "Mazare aduce valurile in Mamaia". Si asa mai departe. E numele muncitorilor scris in mortarul unei constructii, chiar daca nu la vedere. Este imprumutarea trasaturilor proprii, de catre sculptor, unui personaj ascuns intre altele, intr-un grup statuar. 
Nu ar trebui sa ne mire treaba asta. Noi am fost mereu la tara, aici, intr-un stil personal si arhaic. Peren. Sau peron, depine de dispozitie.
Buna dimineata! 


Asta imi aminteste de:


Monday, November 19, 2012

Romania mea. A doua parte.

Udrea, keep sucking on this.

Buna. 
M-a uimit cat de multi cititori ati fost la prima parte a articolului. In doar doua zile, asta a devenit cel mai citit de pe blogulet. Chiar si inaintea alora mai cu zeama. Asta ma face sa ma gandesc ca suntem tare multi care vrem si altceva decat zeama cotidiana. 
Multumesc.

Amu, sa trecem la partea a doua. In prima parte am trecut vajaind prin Ardeal. Am trecut la gramada peste multe, doar pentru ca nu am avut timp sa descriu chiar tot. 
Nu revin decat la Rosia Montana, pe care am uitat-o. O sa incerc sa imi amintesc de zonele fantastice de jur imprejurul satului aluia care are case numerotate pana la 2000, dar care mai este locuit de o mana de oameni. Sentimentul de ireal, de fantastic, te insoteste mereu. Pesterile, taurile, padurile (in care m-am pierdut), festurile FanFest, satele incremenite in timp. Intunerciul infernal din vaile locuite. Toate astea trebuie experimentate. Despre soarta locului, nu este cazul sa vorbesc si nici menirea articolului. Cert este ca distrugerea zonei nu este o optiune. Dar nici mentinerea oamenilor alora in saracia in care au ajuns. Deci ganditi din ambele perspective si ganditi de acolo, nu dintr-un fotoliu aflat la sute de km distanta.
 
O sa incerc sa imi amintesc azi despre Timisoara, in primul rand. Pentru mine, Timisoara inseamna plescavita la non stop, langa parc, sau in regie, centrul ala frumos, ziua, parcul de langa acelasi centru frumos, crasma artistico boema Papillon (tot in centru) si starea de carnaval molcom, seara. Aici gasesti cluburi in case care ascund rolul lor; parca mergi pe strada si casele oamenilor sunt deschise trecatorilor. Inauntru, party. Foarte altfel de cat cele din Bucuresti. Multa lume si multa interactiune, peste muzica. In Bucuresti, e cam invers, de obicei. In Timisoara e fain la Setup, un club excelent, e fain sa prinzi un concert cu Bio, Implant pentru Refuz sau Blazzaj. Sau electro, sau jazz. Timisoara mai inseamna ospitalitatea lui Dan Olar si fundatia lui. Frumos mai este, pe langa Timisoara. Am mers o data pe langa drumul principal, atunci, in constructie eterna. Am esuat pe undeva prin sud rau. Moravita - Timisoara e un drum bestial. Mergi cu Dunarea in stanga, cu munti in dreapta. E superb. 

Pe aproape gasesti Transalpina. Pe aproape, e un fel de a spune, dar e in aceeasi zona a hartii. Transalpina asta e la fel de frumoasa ca Transfagarasanul, dar parca mai impresionanta. Poate pentru ca e mai putin comcerciala. Inca. Cert este ca vorbesc in totala necunostiinta de cauza, pentru ca am plecat spre Transalpina, cu putina benzina si masina stand sa crape. Dupa vreo 30 de km printr-o zona ireal de misto, coborand dinspre Sibiu, dar cu un drum 50% forestier, 50% surpat si 50% cu gropi mai ceva ca in mandatul lui Halaicu, am renuntat. Am ajuns la un baraj, am lins o inghetata si m-am intors in Sibiu. Mi s-a spus ca de acolo incepea Transalpina. Daca e macar ca ce am vazut pana acolo, e frumoasa. Si am inteles ca mult peste. Deci, mergeti, O sa merg si eu, cu ceva mai multa benzina.    

Despre Valea Oltului nu are rost sa va spun. E arhicunoscuta. Ce e reusit aici, dincolo de peisaj, este Poenari. Poenari asta era o cetate cu 'spe mii de trepte, pana jos, unde o ardeau lancezind taranii, prada sigura oricui trecea pe acolo. Dupa ce urci cele 'spe mii de trepte, iti trece prin cap doar o scena dintr-o seara normala, pe vremea voievozilor. Fie cineva dadea mingea peste zid si trebuia sa coboare sa o ia, fie lui Voda i se facea sete si intreba "baieti, care coboara sa ia ceva lapte de capra?". Cert este ca turcii au preferat sa urce un tun pe un munte vecin ca sa bombardeze chestia asta, decat sa urce pana la ea. Asta spune cam tot.

Pastrand aceeasi linie geografica isterica, o sa vorbesc putin si despre Craiova. Oamenii aia sunt foarte patrioti, deci merita o mentiune speciala in sensul asta. Limba e fantastic de amuzanta. Totul se termina parca inainte de a incepe. In Craiova merita sa vedeti parcul Romanescu si sa va bataiti in Wave Club. Wave asta este un clubulet cat o garsoniera, tare misto amenajat, cu niste patroni bestiali. Muzica este new age, post punk, industrial si contrasteaza violent cu restaurantu' cu fete de mese in carouri si chelneri care fac platouase, de alaturi. Wave face concerte tare reusite si niste petreceri intrecute doar de ospitalitatea oamenilor de acolo. 

Peste Bucuresti am sa sar. Nu pentru ca este mai cu mot, pentru ca nu este, dar parca stiu mai multe aici si nu vreau ca alea sa sufoce restul de info. O sa trec prin sudul asta dubios direct in Pietroasele, in Buzau. Acolo este raiul. Simti ca traiesti direct intr-o carte a lui Uricaru. Apa exista pentru udatul gradinii. Vinul este greu de descris. Ajunge sa va spun ca eu nu am mai cumparat o sticla de vin din comertu' de stat si capitalist de cand am gustat vin de la Pietroasele. Peisajul este bestial. Statul a simtit marea oportunitate de turism de aici si a facut ce stie mai bine pentru promovarea zonei. Adica a plantat, din Ploiesti pana in Buzau, niste placi pe care scrie "drumul vinului". Strasnic.

Nu departe de zona asta gasesti Galati. Eu am gasit Galatiul cu greu, pentru ca am ajuns acolo in plin cod de o culoare bizara privind viscolul. Drumul a fost o experienta initiatica. Daca nu erau copaci pe margine, nu vedeai decat alb. Nu stiai cat deviasei de la sosea. Dar am gasit Galatiul si am stat la un hotel excelent, centrul mi s-a parut ca inca pastreaza ceva din gloria de alta data a orasului. Faleza e excelenta, mancarea, absolut geniala. Club de mers, Zodiar. Concertele de aici, fantastice, pentru ca lumea vine avida de show.

O sa termin partea de azi cu litoralul, aceasta perla a tursimului romanesc. Sunt inca sub influenta BD, ma scuzati. Cand eram mic, la mare insemna Mamaia. Cand am crescut, la mare  a devenit Vama. Am prins o seara intr-una din Eforii si am evitat cu greu o criza de isterie. Dar asta nu inseamna ca unora nu le-ar placea. Vama Veche este si ramane Vama. Nu o sa incep sa critic ce a ajuns astazi, pentru ca e clar ca a evoluat fata de catunul pe care l-am cunoscut eu, care la randul lui, evoluase fata de cel pe care l-au cunoscut cei  mai mari ca mine. Asta e viata. Important este sa poti sa mergi acolo, sa o arzi la Corsaru' sau Mitocanu' (de multi ani, cu un nume dubios, dar papa la fel de buna), sa poti sa adormi beat pe plaja, sa te trezesti cu trupuri care se afiseaza fara inhibitii. Asta inca poti face. Daca poti sa faci si un dus in paralel (nu in mare), nu cred ca strica. Foarte ok poti sa stai aici la complexul Laguna, unde ai si piscina. Da, ala Dali wannabe pe care, pe vremea mea, scrisesem pe ziduri "plecati dracului kitchosii dracului". Ala. Azi e curat si ok si mai ieftin ca pensiunea la tzatza Tzatza, care intelege sa supravietuiasca jupuind turistii. Tipic romanesc. Vama ramane, dincolo de discutiile pro si contra, un loc aparte. Ca e plin de fitosi, nu contest. Ca vezi familisti intepati, e mai bizar, dar cred ca e loc pentru toti. Tu poti sta linistit in curul gol langa dna Xulescu si copiii ei supraponderali. Deci gata cu "am pierdut Vama". Mereti si va bucurati si va inmultiti, nu mai criticati atat.
Data viitoare va spun despre alte minunatii.
Pana atunci, poti sa citesti si prima parte.
Ne auzim.


Friday, November 16, 2012

Romania mea. Prima parte.

Udrea, suck on this. 

Azi dimineata ma uitam la "o societate" facuta de niste prieteni in Cluj. Mi-am dat seama cat de dor imi e de Cluj. Mi-am dat seama ca oamenii pe care ii stiu acolo au toti cate ceva aparte. Fac evenimente. Au pasiuni aparte. Sunt spirituali. Nu sunt degeaba. Sunt activi. Sunt do-erii din comunitatile lor. Sunt oameni care au varsta mea si nu se tem sa inceapa afaceri, chiar si in statul asta imbecil si incoerent. Sunt oameni care platesc taxele si nu fac avere furand si intrand in politica doar ca sa isi salveze stilul de viata corupt. Nu sunt falsitatile care sunt falsa societate de azi.
Mi-am dat seama ca am marele noroc sa stiu multe persoane de genul asta, in mai toata tara. Oameni pe care ii tii minte, pe care esti recunoscator ca i-ai cunoscut, de care iti e dor, a caror conversatie iti lipseste la un pahar. Oameni cu care pastrezi legatura si peste timp si cu care poti reinnoda discutia si la mai mult de un an de la ultimul pahar ciocnit. Oameni si locuri unde iti trimiti mintea, cand realitatea devine putin prea mult. Pentru ca sunt un om minunat si bun, ceea ce voi stiati, deja, m-am gandit sa va impartasesc si voua oamenii si locurile astea. Pentru ca, data viitoare cand aveti o zi, doua, la dispozitie, puteti sa mereti ici si colo si sa experimentati si voi starea asta de bine. Trebuie sa scriu asta, pentru ca, periodic, am impresia ca fac prea putin pentru cei pe care ii apreciez si care sunt mereu langa mine.

Deci. Ce vom face este sa o iau pe bucati, fara sigla de tara, studii de fezabilitate, reclama la teveu si parteneri media. O iau pe indelete si va spun despre locurile unde am fost si m-am simtit cu adevarat acasa, fie ca era vorba de Cluj, Iasi, Biertan sau campia Banatului. Sau e zona deluroasa?  Oamenii, locurile si activitatile sunt diverse. Asteptati-va, deci, la informatii despre pictura, mobila, concerte si gropi. Informatii deformate de perceptia mea, desigur. Nu va exista o ordine logica sau rationala a locurilor. Doar povestitorul sunt eu, deci... Ce va pot spun este ca voi rupe povestioara pe episoade. Nu multe, dar coerente. Cat de cat.
Ce mai pot spune, inainte sa incep, este ca sper ca oamenii astia sa ma ierte pentru reclama pe care le-o voi face, pentru ca stiu ca nu sunt genul avid de publicitate.

O sa incep cu Clujul. E prima casa departe de casa. Clujul are un ritm propriu. O societate de oameni care fac viata asta, in ritmul, accentul si starea lor. Primul lucru care te loveste acolo este amabilitatea. Chiar daca povestea cu "miticii" e adevarata, clujenii pe care ii stiu eu sunt amabili, toleranti, spirituali si placuti. Sunt oameni cu care razi. Sunt oameni cu care poti sa te distrezi. Sunt oameni care gandesc. 
Ce e de neratat in Cluj:
Salonul de tatuaj OldBastardsTattoo, cu oamenii care lucreaza, oamenii care vin la tatuat, povestile si petrecerile lor.
Cafeneaua Sisters, cu deliciile mai altfel si starea reconfortanta.
Cafeneaua Flowers, cafeaua cu martipan.
Pitipoancele Intunecate, cu glamour-ul inconfundabil.
Sanyi. Unicul.
Concertele din Fabrica de Vopsele (adica de Pensule, cum mi s-a atras atentia), Boiler si restul. Cluburi unde retraiesti atmosfera reala de la concerte. Nu strambat din nas si criticat. Isterie, viata, zambete. Asta, ca sa pastram un ton accesibil si copiilor.
Andrei, cu mancarea fantastica de la mama lui si Povestea Ciupercilor.
Luna Amara. Oameni talentati si cu humor, dle Razvan si dle Sorin si dle Blidariu si dle Nic.
Eni si rasul ei cristalin, cand ne spunea cine l-a belit pe Baba Novac.
Piata centrala, iarna.
Orasul, seara.
Baietii de la Grimus si muzica lor.
Politistii din trafic, care stiu sa vorbeasca si sa iti dea detalii, pe un ton molcom dar amabil.
Clujul, pe total. Sunt oameni si locuri care nu imi vin acum in minte, pentru ca, asa cum mereu fac, nu stau sa ma documentez. Scriu din prima. Ce nu vine pe moment, vine mai tarziu. Cei care nu se regasesc insa aici, stiu ca de vina e doar memoria mea firava. 

Daca pleci din Cluj, ii fain sa meri in Sibiu. Despre Sibiu nu prea stiu insa ce sa va spun, in plus fata de cele arhicunoscute. Hermania, Ptele mica si mare, terasele cu papa buna de pe pietonal si hotelul Imparatul Romanilor, cu a lui piscina excelenta. Turnurile de aparare, unde sunt reinviate mestesugurile traditionale. Targul de sarbatori de iarna, tinut in Pta Mare. Pensiunile / hostel din Pta mica. Excelente.

Era inainte de Sibiu, dar v-am spus ca geografia mea este haotica. E musai sa va opriti la salina din Turda. Cautati pe net, ca sa intelegeti de ce. Lift panoramic interior, coborand cateva etaje, lumini in spirale in inaltul salinei, lac interior, ping pong. E incredibil de misto locul.

Ramanem in Ardeal. Drumul Brasov - Sighisoara este absolut fantastic. Mai ales toamna. Daca tot am spus de Brasov, un stop la Bella Musica si un drum pana sus, cu telecabina sunt extraordinare. Brasovul ramane superb chiar daca aerul de Ardeal este mult diluat de turismul sudist. Il resimti mai bine in satele de jur imprejur. Prejmer si biserica fortificata din centrul satului patriarhal, Rasnov cu pensiunea Acker plina de muzicieni, de sub cetatea fantastica, desi belita de italianul ala, cu girul primariei.

Ca sa nu ma intind prea mult, ultimele sunt minuni la minut. Sighisoara, cu hotelul Claudiu si restaurantul nefitos din centru, unde se aduna taxiurile. Ai parte acolo de o atmosfera de orasel european, duminica dimineata. Molcom si adevarat. Sper sincer sa lasati, cei care aveti, masina jos si sa urcati cu piciorusele in burgul medieval. Chiar daca primaria a pus o taxa destul de prohibitiva, multi tin mortis sa parcheze pe umbra lui Tepes, in cetate. Chiar daca a rezistat la bombardament, am dubii ca cetatea asta unica va rezista si la vibratiile masinilor printre casutele colorate. Aproape de Sighisoara si Sibiu, ai Biertan. Satul este ascuns de la drumul principal, ajungi la el pe un drum secundar care parca te duce inapoi in timp. Cand acoperisul bisericii apare de dupa dealuri, senzatia este greu de descris. Este un loc absolut fermecat. Este liniste si alta lume. Gasesti insa pensiuni, mancare buna si internet, poate chiar mai bine ca in Viscri, care, desi ridica mult de vizitele succesive ale printului fara tara dar cu iubita, Charles, ramane un sat ranit, parasit de sasi si repopulat de tigani. Acum, Viscri renaste, chiar daca romaneste. Singura pensiune exceleaza prin preturi mari, mai putin calitate. Locul este insa fermecat. Frumos este sa mergeti pe langa cetate, pe un deal din apropiere, de unde poti vedea toata tara Ardealului, intinzandu-se sub tine. Cam ca la Rasnov. Nu strica sa sunati inainte sa plecati spre cele doua satuce, ca sa vedeti cand si daca gasiti pe cineva care sa deschida bisericile. Nu de alta, far fiind fortificate, nu o sa puteti intra in ele fara ajutor.
As incheia cu Balvanyos prima parte a micii mele rememorari. Balvanyos este o statiune absolut ascunsa in secuime, rupta parca din povesti. Iarna, drumul prin padure pana la hotelul izolat sau la lacul inghetat este ireal. Toti oamenii de acolo sunt unguri, dar vorbesc romaneste, gatesc international si te simti excelent. Masinile 4x4 ale padurarilor patruleaza in permanenta, dandu-ti o stare de siguranta. Chestia cu painea si agresivitatea dintre romani si maghiari ramane, pentru mine, cel putin, de domeniul mitului. Sper sincer sa ramana asa. Am multi prieteni romani, maghiari, sasi si nu am decat respect pentru ei. Cred ca cei care vor sa faca ceva, o vor face indiferent de etnie. Cei care vor sa fure, iar, ma indoiesc ca o vor face conditionat de limba in care joaca spanzuratoarea.
Cam asta ar fi, la primul foc. Promit ca revin si cu celelalte regiuni. Daca imi amintesc si alte locuri din Ardeal, vi le spun si pe alea. 
Frunza - brand - de - tara - exorbitanta - ca - pret - power!


Partea a II - a
Partea a III - a

Thursday, November 15, 2012

Cand outsiderul ia tot

Cine a castigat alegerile la americani, de fapt?
Pai, e simplu. Intre Obama si Romney, castiga Xi Jinping. Cum majoritatea nu stiu cine exact este conserva asta, am sa va spun eu. Cine altcineva?
Xi Jinping este noul lider al Chinei. Intr-un sistem mult mai conservator si mai lipsit de glamour-ul specific alegerilor americane, show-ului total care coaguleaza toti mancatorii de burgeri, me included, ei bine, in sistemul asta, al chinezilor, apele au fost aranjate foarte discret si departe de presa.  Xi asta a fost ales ca fata vizbila a puterii chineze. Cum China este principalul creditor al SUA, Xi asta este taticul lui Obama. El decide cum si cand poate cere inapoi bancilor si guvernului american toti banii pe care chinezii i-au pompat in americani in ultimii ani. Ei pot decide care este politica externa americana in urmatorii ani. Sigur, nu asa, ca la capre, ci discret, in spatele usilor inchise. Unde merg americanii, ce fac cu politica de imigratie, ce firme primesc contractele mari si asa mai departe. China cam da tonul. Si asta, de cand China a devenit Producatorul, prin excelenta. Cea mai mare putere comunista este furnizorul intregului sistem capitalist. De la banci la Adidas si Coca Cola. Totul se produce in China, iar cifrele lor pe statisticile economice arata de ce americanii au dat liber Japoniei la inarmare serioasa in ultimii ani. 
Deci, dupa ce parodia democratiei si a civilizatiei vestice s-a jucat si Obama a fost ales "cel mai puternic om al globului", a venit si randul ca seful sau sa fie ales. Daca doar ar avea puterea de a intelege adevaratii americani, aia cu gatul rosu din statele sanatoase, sudice, ca destinele lor anglo-saxone-crestine sunt conduse de un chinez si un mulatru!

Haha.  

Cum ne afecteaza asta pe noi, rumanii? Pe Gerula si Agripina? Prea putin, desigur. Cum nu suntem chiar pe prima lista a tarilor care decid ce se misca pe scoarta asta, noi vom reactiona cu promptitudine, peste vreo 10 ani, la starea de fapt. Cert este ca intarirea legaturilor cu China, inevitabila, de altfel, nu are cum sa ne strice si nici de ce sa astepte atat. Iar ChinaTown-ul din Voluntari spune totul. Cum benzinariile din Colentina au inceput sa fie bilingve, romano-chineze (si nu glumesc), gluma rusilor la adresa noastra, privind coloana noastra vertebrala, nu mai este chiar gluma. Dupa ce am fraternizat cu armata rosie si am acceptat scutul american, totul in mai putin de 60 de ani, rusii au ras de noi si ne-au prevazut dialect romao-chinez in urmatorii ani. Stiau ei ceva. Ma gandesc doar la cat s-au chinuit ungurii sa aiba o amarata de placuta bilingva, undeva, pe un DN. Iar chinejii, dom'le, au deja un oras al lor.
E ceva!...

Wednesday, November 14, 2012

Programa scolara vs Viata reala

Treaba e urmatoarea: zilele trecute am avut ocazia sa vad un text dintr-un manual de clasa a 5 - a. Se cerea analiza stilistica si gramaticala a unui text ireal, cu ceva trimiteri la stele, adancimi si nu stiu ce straluciri interioare. Raspunsurile elevilor erau demne de orice colectie de perle. Si mi-am amintit; cand eram eu a 5 - a, la teza mi-a picat: Cum simte badea Nush Care fata de pamant?
Evident, fire practica, am raspuns direct la intrebare: Badea Nush Care se simte trist. Punct. Scandalul a fost de proportii. Profesoara era convinsa ca o persiflam, ai mei  erau convinsi ca persiflam autoritatea gratie unui usor retard. Dupa ceva munca de convingere, am inteles ca scopul nu era sa raspund la intrebare, ci sa bat campii vreo doua pagini, fara sens. Cam asta era. Am inteles, m-am conformat, am excelat in viata. Ai mei, insa erau destul de rasariti. Stiau a scrie, a citi. La fel si tovarasa profesoara. Iar metoda de comunicare era universala: vorbit / scris. Azi, insa, problema este complexa.
Intr-o tara in care cip ii face pe unii sa se gandeasca la bomboanele de pe vremuri, ne confruntam cu o revolutie autentica. Cam singura revolutie, de la noi. Copiii de azi au schimbat usor cursorul comunicarii. Lumea comunica prin scris pe calculator/telefon. Mai putin prin viu grai sau scris de mana. Dincolo de tonul meu natural glumet, revolutia este una serioasa si autentica. Asistam, in timp real, la instaurarea unei noi paradigme de comunicare. Comunicarea electronica, cu inovatiile proprii (abrevieri, formulari) este departe de formula clasica de acum 10 ani. Stiloul si caligrafia vs brb & lol. Nu blamez neam niciuna dintre cele doua metode de comunicare. Ce vreau sa sa spun este ca ele chiar sunt diferite. Diferite si contemporane. Mai mult, sunt concurente. In starea asta, un elev de azi care este intrebat de face Badea Nush Care, copil obisnuit cu touch screen, plm si np, care nu are pic de apreciere pentru un stilou Pelican, are nevoie de ajutor, ca sa screme un raspuns mai detaliat decat al meu, pe vremuri. Aici, insa, problema se adanceste. Pentru ca si parintii copilului sunt cam in acelasi tren cu el, iar profesoara este sictirita si prost platita. Deci, vom avea o programa scolara de pe vremuri, aruncata (nu predata) la niste copii ai altor vremuri. Totul este un non sens. Este anacronic. Este fara scop.
Dupa nenumarate taste lovite de mine, periodic, trebuie sa scriu ceva. Adica sa iau batul ala in mana si sa batai ceva pe o foaie de hartie. Bai, tata, scriu ca o maimuta impuscata. Sper doar ca nu ma incrunt si scot limba, intre timp. Dar nu pot garanta pentru asta. Dar asta este adevaraul. Zilnic scriu in alt fel decat am fost invatat. Copiii de azi invata direct sa scrie asa. La scoala urmeaza un curs bizar despre scris, varianta arhaica. Ca si cand pe mine m-ar fi pus, intr-a 5 - a, sa scriu cu betisoare si pietre. Asta e. Trebuie sa evoluam si la nivel de predare. Imi e evident ca nu o sa avem calculatoare in scoli, ca sa invete toti sa comunice doar electronic. E clar ca o sa taiem in continuare copaci ca sa facem betisoare si 1+1, varianta "old school". Gramatica e binevenita, mai ales azi, cand majoritatea tovarasilor cetateni par pierduti rau. Dar analiza stilistica e mult prea mult. E de neinteles pentru un pusti. E fara viitor. 
Americanii au o treaba tare buna. Se numeste saptamana meseriilor. Parintii copiilor vin la scoala si le spun animalelor alora mici ce fac ei zilnic. Cum pun burgerul pe masa. Si oamenii aia vin si le spun cum conduc masini, fac curat, sting incendii, scriu la calculatoare. Fara sa se rusineze de ceea ce fac. Mai mult, fiind mandri de ceea ce fac. Copiii asculta si aleg. Majoritatea sunt cuceriti de o idee care va creste in ei, de mici. Cand cresc, ajung sa isi implineasca visul ala. Au vieti normale, dominate de pozitiv si de multumire de sine. De sentimentul datoriei. Nu cresc cu nasul in cur si cu ommniprezentul sentiment de neindeplinire al intelectualului roman. Cel de azi, adica 99% din tara, ca toti avem diplome. Stiti ca am mai vorbit despre asta, nu incep iar. Dar este o idee tare buna sa incercam sa tinem pasul cu lumea de jur imprejurul nostru. Altfel, ne crestem copchiii pentru o lume care nu exista. Si vom avea produse necompetitive si depasite.
Fara fraza de final.

De acelasi autor, in colectia Cretinisme:

Somnul ce lung
Agripina, aceasta Romanie a BAC-ului
BAC-ul, aceasta Agripina a Romaniei
Marturisire
Vava traieste printre extraterestri
Ce am pierdut
Ploaie si cafea
Carti
Alta ploaie. Alta cafea
Sunt intelectual. Ce ghinion.
Binecunoscutul articol pozitiv dedicat Cristinei

   

Tuesday, November 13, 2012

Liniste

Am fost zilele astea plecat. Plecat cu pluta. Departe de PC, TV, ATM, SMS, BRB, USL, FMI, BNR, ARD, RTV si restul abrevierilor care definesc existenta. De scris, nu am mai avut timp, vad ca voi intrati in continuare aici, e un semn bun. Nimeni nu munceste, deci. 
La campania electorala refuz cu incapatanare sa ma uit. De fapt, partea buna este ca nu se mai lipesc de mine injuriile care zboara pe cerul patriei. Din ce vad, nici oamenii obinsuiti nu mai par sa se urneasca inspre partizanat. E bine asta. In final, au fost epuizati complet. La urma urmei, pe cine sa alegi? Pe aia care au o poza cu 2 veterani comunisti, sub care scrie "noi avem 75% oameni noi"? Noi si flamanzi si condusi de aia 25% de hoti veterani? Sau pe ailalti, care nici macar nu incearca sa vina cu fete noi si merg exclusiv pe votul negativ nascut de ailalti? Pe care dintre promisiunile atat de false sa le alegi? Pe care dintre toti care au fost la guvernare, nu au facut nimic, dar ne spun acum ce ar face? Dupa un an atat de intens, implicarea sentimentala a romanilor in ceea ce ar trebui sa fie viata urbei, a cetatii, este la cote minime. La fel si impactul clasei politice, care mizeaza pe numar, nu pe calitate. Nu poti vota decat aliante, uniuni si alte tovarasii. Nimeni nu prezinta legitimitate daca participa de unul singur.
In ceea ce ma priveste, am fost prins in diverse chestiuni personale. Ocazie cu care am avut lucrurile stranse in saci si cutii. E interesant cand faci asta. Iti lasi afara stictul necesar. Cateva haine, acte, cesuri, pipa. Ce conteaza cu adevarat intra intr-o lada mai mare sau mai mica. Restul e balast si il cari ca retardul dupa tine. Fara tv fiind, am avut ocazia sa citesc si mai intens ca de obicei. Sa citesc, sa fumez pipa, sa beau vin de Pietroasele si sa ma uit la BD. "Tovarasul muncitor" m-a amuzat, la fel si cautatul octavei sub masa. Mi-am dat iar seama cat de mult nu conteaza balastul cotidian. Tot ce faci, din inertie, nu este cu adevarat important. Iti pierde timpul. Sa casti gura la tv fara sa vrei sa vezi cu adevarat ceva. O faci din obisnuinta si restimti lipsa cutiei aleia baraitoare cand lipseste. Daca insa treci peste prima impresie, realizezi ca in timpul in care esti constrans sa te uiti in cutie, poti sa faci lucruri pe care chiar vrei sa le faci. Nu trebuie sa ma credeti. Alegeti cateva haine, scoateti tv-ul din priza si incercati o saptamana alternativa. Nu strica nici sa incercati o locatie noua, macar o saptamana. Iesitul din banalul cotidian e perfect. Va mai trezeste. Ne mai trezeste.
Acum ma apuc de treaba. Promit sa scriu si ceva inteligent zilele astea. 

Friday, November 9, 2012

Placinta arsa

Nu stiu daca va amintiti de copilul ala razgaiat, cu fata de computerist frustrat, care a incercat sa isi calce prietena cu masina. Prietena lui, adica. Cum aia nu se lasa calcata, pe trotuar, in plin oras, de Placinta (unde era agresivul din spatele volanului unui Renault break, Jeez...), ala a incercat sa il calce si pe un cetatean care incerca sa aplaneze situatia oarecum deranjanta. Sau sa il impuste. Conteaza mai putin. Rezultatul urmarit de Placinta Jr. e acelasi.
Cum era in plina campanie de dinaintea campaniei, adica tipic romanesc, iar cozonacelul asta era (si inca e) fiul unei senatoare PDL, lumea a reactionat divers. Cam ca in majoritatea cazurilor, presa l-a dat vinovat inaintea justitiei, derapajele lingvistice au luat-o razna si tot asa. Politia l-a saltat pe covrig si l-a pus la dospit. Dupa doi ani, 2 ani, Justitia l-a condamnat pe asta la 6 ani de inchisoare, cu executare. Asa a calculat judecatorul: bre, a lu' Placinta, adunam tentativa de omor asupra cetatencei cu care aveai relatii bizare, plus aia asupra cetateanului care o ardea nevinovat pe trotuar, si ne da ca o sa stai la copt vreo 6 ani. Doi ani pentru justitia romana este un termen fast food like, avand in vedere procesele care se taraie de 8 ani. Intre timp, aventurile lui Habarnam asta, au afectat serios cariera politica a Placintei batrane. Dupa un celebru episod de criza de nervi in plin plen reunit, care vota motiunea impotriva Guvernului PDL, Placinta plangand nevoie mare langa Udrea, presa urland ca aia o ameninta, iar Placinta dezvaluindu-ne ca o doare burta (asta a fost motivul pentru care nu a votat motiunea...), ei bine, dupa toata tarasenia asta, Placinta mai mare s-a carat lejer din PDL si a mers catre un alt partid plin de coloana vertebrala. PNL. Conteaza mai putin migratiile astea arhicunoscute. Ce conteaza este ca unii ne-am gandit: asta pleaca de la PDL, era santajabila cu fi-su, une o sa mearga si, mai ales, cum va afecta asta cazul, destul de evident, al Placinticii mici. 
Azi am aflat. La aflarea sentintei, procurorii, PROCURORII au cerut rejudecarea cazului. Avocatii Placintei au zis ca aluia nu i-au fost respectate drepturile (pentru ca nu s-a prezentat la judecata), deci judecata e vax. Iar procurorul s-a ridicat ca la scoala si a zis "Da". Ma, tata... 
Cum e mai bine? Procurorii zic ca e mai bine asa, ca daca ne dadea Placinta in judecata la CEDO, il plateam de bun. Ok. Dar cand aceiasi procurori au instrumentat cazul, nu se gandeau la asta? Ce s-a schimbat de la debutul cazului pana acum? Constiinta procurorilor? Hahahaha! Sprijinul politic al Placintei? Hm.. Cert este ca un caz care ajunsese la final (mai rar asa ceva la noi), o ia acum de la inceput. O ia de la inceput si asteapta sa se aseze uitarea peste Placinta. Si, cu uitarea asternuta, pariez de azi, cu voi, ca ala o sa primeasca, la urmatoarea sentinta, inchisoare cu suspendare.
Deci, stati linistiti. Justitia vegheaza.
PS: Mergeti cu metroul.

Wednesday, November 7, 2012

Alegerile din SUA

Nu e usor sa jocu teatru. Mai ales daca o faci la nivelul asta absolut genial. Sa joci o piesa globala, internationala, credibila pentru a mentine un status quo pe mingea asta atarnata in spatiu, e ceva, tata! 
Obama a fost reales, redevenind, pentru deliciul televiziunilor, cel mai puternic om de pe planeta. Toti stim ca nu el e ala, chiar si redactorii care nu au putut scapa de capcana asta tentanta. Romney, candidatul dur, care a intruchipat la perfectie rolul republicanului care se adreseaza nucleului dur din sud ("daca o femeie ramane gravida cand e violata, e voia lui Dzeu" etc.), si care stie ca nu ii mai poate pierde pe cei pe care nu ii va avea niciodata (minoritatile, intelectualii din nord), Romney a recunoscut infrangerea, a dat mana, a zambit, a spus ca va duce demn mai departe povara de a fi in slujba cetatenilor etc. Urmeaza intalniri, investiri, reconcilieri, totul cu aerul planetar; acolo e culmea showului democratiei si americanii il joaca la perfectie. 
Americanii au avut de unde sa aleaga. Au avut exact cele doua meniuri traditionale; democratul apropiat de clasa de mijloc, soft, dar ferm, negru, fata in fata cu neo protestantul dur, alb pana in panza freatica, cu discurs punitiv ("traiti mai bine ca acum 4 ani?"). 
Americanii stiu sa isi joace rolul de alegator. Nu isi vand alegerea pe un pix si o agapa. Ei merg la mitinguri, sunt la curent cu programele celor doi. Ei stiu. Ei urmaresc minut cu minut campania si se bucura de ea. E un spectacol de la care nu se uita de pe margine, pasiv. 

In spatele mascaradei, interesele companiilor care pompeaza banii ca sistemul global sa nu se duca acolo unde este spiritul Romaniei, primeaza. Acolo s-a ajuns la un acord. Cand se va trece la energie alternativa si in ce proente, cine ca deveni exportator de petrol (cu sau fara voia sa), ce se va mai descoperi in industria farmaceutica anii astia, cati se vor duce idealist sau pentru bani in zone de conflict de care nu au auzit inainte si tot asa. Este normal ca interesele si jocurile sa fie facute de cei care trag beneficiile de pe urma lor. Asa a fost mereu. Inainte de povestea asta cu democratia existau alte legitimari. Mai mult sau mai putin solide. Puterea conditionarii spirituale sau a fortei. Azi, marele merit al democratiei este autoconditionarea cetateanului. Mai exact, tu singur decizi ca vrei sa faci asta, in numele unei idei. A unei idei care nu exista decat la nivel de show. Tocmai de aia piesa e atat de buna.
Dovada clara e sistemul de vot american: Obama a castigat mandatul cu 300+ electori, fara de cei 200+ ai lui Romney. Asta chiar daca votul popular indica aproape egalitatea intre cei doi. Cei care stiti ce inseamna sistemul american, cu electori, stiti ca democratia nu are nicio legatura cu SUA. Nu in forma ei de dictionar. Votul se pierde pe parcurs de mai multe ori. Vointa votantului se dilueaza si legitimarea nu mai ramane decat la nivel de baliverne la CNN.

Ma fascineaza cand superputerile teritoriale isi joaca rolul politic al succesiunii. El exista si e jucat curat la suprafata. In tarile mici, in provinciile economice si marginale, el e un spectacol grotesc. Daca la rusi, americani, chinezi, nemti, chiar si englezi, ai ce vedea, uitati-va la francezi sau italieni. Si, ca tot vine vremea, uitati-va la noi. Interese si intelegeri reale, in spatele campaniilor, programelor, doctrinelor, votului, exista si la noi; e imposibil altfel, doar interesele vin din afara, descendent, in divizia a 4 - a regionala, unde joaca ai nostri. Felul in care se intampla totul la noi este, insa, romanesc. Adica penibil. Porcaieli live, actiuni fara perdea, arestari pe banda rulanta, dupa 8 ani de inactivitate, idei spontane prezentate ca promisiune, desi esti la guvernare (fa tata ce vrei, acum, nu mai promite ca o faci maine), toate astea, ca la un birt satesc. Si, culmea, chiar si astia isi vor reconcilia pozitiile maine si isi vor vedea de interese. Putina eleganta nu ar strica. Acestea fiind spuse, e bine ca macar acum sunt ceva asfaltari, ceva arestari (o sa fie toti eliberati dupa alegeri, nu va faceti inima rea), poate ceva fonduri catre un spital mai vizibil. 
La alegerile de la noi nu am sincer rabdare sa ma uit pana in pranz. Asa ca raman la americani si subscriu si eu parerii generale. Aleg si eu o doctrina si ma bucur ca nu a castigat scaunul unul care ar fi bombardat Iranul a doua zi. Cat despre cel mai puternic om de pe planeta, m-as uita mai curand spre est, la succesiunea puterii in China. Mult mai fara tam tam, mai putin transparenta (nu ca la americani ar fi transparenta cu adevarat) si, in urmatorii ani, cu mai multa greutate. Abia astept sa vad filme chinezesti in heavy rotation la ProTv.

Friday, November 2, 2012

Direct la tinta. Recomandare.

Azi nu vreau sa va spun nimic. De fapt, tocmai azi am ceva sa spun, ceva interesant. Am dat mai demult de baiatul asta, cand il criticam pe mesia de Dambovita. El o spune mai direct si poate mai pe inteles aici, pe malurile mlastinoase ale inteligentei mioritice. 
Ce conteaza insa azi este articolul asta. Si este important, pentru ca azi, universitati fantoma fac absolventi pirat, pe banuti buni. Cum tot mai multa lume e atrasa de asa ceva, de comunicare (inteleasa prin limitarea la extrem a contactelor cu oamenii si petrecerea timpului in fata unui ecran) in loc sa invete sa invarta un surub, cinstit, cititi articolul asta. E gratis si e chiar la obiect. 
Merita citit, mai ales ca stiti ca rar imi place cineva. 
Enjoy.

Thursday, November 1, 2012

Idei proaste

El este Grigore.
De la 7 la 12, Grigore sta sprijinit in parul lui. Sta si bea. De la 12 la 14, isi face siesta. Intre 14 si 14.30 nu retine ce a facut. Dupa 15 se pregateste de plecat acasa, spargand, ocazional, cate o teava si lasand astfel un cartier pe uscat. Seara, Grigore isi imparte timpul intre carpitul nevestei si un meci mediocru. Voteaza si tu ca el sa devina primul roman autentic de pe bancnotele noastre.

Cam asta ar fi, in stilul complet necinstit cu care v-am obisnuit, campania pentru prima personalitate feminina pe o bancnota romaneasca. Mai mult, varianta mea are o doza mai mare de coerenta, in conditiile in care Grigore chiar reprezinta romanul , in timp ce ideea prezentarii unei femei oarecare ca model pentru prima personalitate romaneasca feminina pe o bancnota, nu are niciun sens. Oricat de muncitoare si iubitoare ar fi ea. Nu este o personalitate.

In rest, sa fie si femei pe bani, mi se pare absolut normal. Daca asta e problema. Daca asa vor avea banii mai multa greutate, sa incepem, dar sa incepem cu cineva serios. Soprana aia, de exemplu, sigur va da greutate banilor nostri.
In Canada, banii au diverse personalitati pe ei. Barbati, femei, elani, politisti calare, un urs si Regina Marii Britanii. Si un hocheist, desigur. Ar putea fi tot Regina, nu imi dau seama, din cauza castii. Asta da corectitudine. Totul este scris in engleza si franceza. Banii se numesc dolari, deci au toate elementele ca sa fie de viitor. Ce conteza cu adevarat, insa, este puterea lor de cumparare. Adica ce fac elanii, politistii, reginele si toti aia din Canada, in viata lor de zi cu zi, ca sa produca si sa aiba o societate cam reusita. Si asa, banii aia ar putea si niste hartii colorate si fara nicio poza, tot valorosi ar fi. Indiferent ce personalitate i-ar impopotona.

In final, nu stiu daca ideile proaste vin inspre mine, sau de la mine. Totul e sa vina.
De acelasi autor, cu drag: