Thursday, March 25, 2010

8 carti.

Nu 10, ca mai devreme, la cd-uri, asta pentru ca taiem tot mai multi copaci.
Deci, reluam. Ai scapat din Opelul/barca scufundata si te-ai retras catre o plaja pustie. E frumos si e soare si Marele Indian se joaca impreuna cu Lassie, in timp ce Tibi il urmareste pe Flipper*. Te-ai saturat de cele doar 10 albume salvate si iti ard degetele dupa o carte. Ce ai la indemana? Uite ce am eu in geanta:

- Glorie (Uricaru)
- Eros si civilizatie (Marcuse)
- Ultima noapte de dragoste, intaia de razboi (Petrescu)
- Procesul (Kafka)
- Magicianul (Fowles)
- Samanismul si tehnici arhaice ale extazului (Eliade)
- 1984 (Orwell)
- Meteorii(Tournier)

Si, pentru ca stiu ca oricum veti trisa si veti salva o biblioteca intreaga, imi rezerv dreptul sa mai fur si eu o carte: "Masina de rupt prieteniile" (Farcasan).
Ar fi fost pacat de ea.
Tu cum stai? Ce ai lua cu tine ca sa salvezi de mineri?

_______________________________________________________________________________
* vezi comenturile de la postul "10 artisti pentru suflet. Dar pentru urechi?"

Tuesday, March 23, 2010

Botezul. Pro. Contra.

Putine lucruri sunt mai personale decat credinta.
Placerea poate fi impartasita. Si sexul. Si teama.
Dar nu Credinta. Ea nu poate fi impartasita, donata, predicata, exploatata.
Totusi, este principalul instrument de manipulare in masa. Si, din pacate, functioneaza la maximum.
Principala problema este ca, pentru credinciosii de masa, randurile mele provoaca deja ameteli, indignare, greata, furie, foame, crampe. Nimeni nu citeste mai departe fara senzatia de vene pulsand, sa inteleaga ca Religia, Biserica si Credinta sunt concepte diferite. Credinta este a mea. Biserica este a lor si exploateaza credinta mea. Pentru cei care au reusit sa treaca de fumul de dogma si au citit mai departe de Biblie sau Coran, exista o multitudine de idei care merita discutate. Care pot sa acapareze. La ele trebuie sa ajungi insa singur. Nu prin coercitie. Fie ca este de natura parentala (botez), fie ca este de natura sociala (instituirea unei religii de stat, predata in scoli, subventionata, deci, avantajata si folosita), coercitia este din alt film decat credinta.
Astazi, confuzia este greu de observat de catre majoritatea oamenilor, pentru care preotul devine, dincolo de natura lui umana, echivalentul spiritualitatii. Daca cele doua concepte ar fi despartite, cum este si cazul, de altfel, stirile cu preotii care abuzeaza copii ar intra in normalitate. Respectivii ar fi tratati prin prisma dreptului penal si nu ar mai fi mutati din sat in sat, pentru musamalizare, lasand in urma un sir de traume (vezi cazul noului papa, un as al diversiunii).
Preotul, rabinul, imamul, toti, nu sunt decat angajati, intretinuti, birocratii unei institutii cu tendinte de globalizare, fata de care nimeni nu s-a isterizat ca in cazul UE. Prima globalizare a avut deja loc in Imperiul Roman. Ulterior, in Evul Mediu. Ce traim noi astazi, clivajele violente care ne intrerup evolutia naturala, sunt "cadoul" bisericilor, moscheilor, prelatilor. Sunt un cadou otravit, care cu greu poate fi retras.
Un caz aparte il reprezinta cultul mozaic. Gratie (as spune) vicisitudinilor istorice, evreii s-au reorientat spre cultul mai intim, al familiei. Totusi, faptul ca evreul este botezat de la nastere este la fel de gresit ca scufundarea in lighean, in Iordan, in orice. Botezul la nastere este un afront adus liberei optiuni, dreptului individului. Este un tatuaj si un abuz. Cine are nevoie de credinta, o va gasi, sub orice forma. Nu trebuie sa i-o indesi pe gat de la nastere.
Crezi in Dumnezeu.
Stiai ca primele invataturi crestine presupuneau independenta credintei de orice forma de cult instituit? Ca Iisus poate fi regasit in orice piatra, frunza, insecta? Ca asta presupune introspectie, nu lumanari si furci in cadru organizat?
Crezi in Allah.
Stiai ca religia ta a fost promotoarea culturii? A tolerantei? Cum ai ajuns de aici la "trecerea celor de alta credinta prin sabie"?

Gandeste singur.

10 artisti pentru suflet. Dar pentru urechi?

Urasc sa aleg cand nu este cazul. Urasc sa aleg, in general. Imi place sa cred ca sunt o fiinta universala, generoasa, bla bla bla. In fine. Cert este ca as alege fara probleme intre a fi serios si a ridica sprancene de mirare si indignare. Intre a alerga in curul gol si a manca floricele la teatru. Intre a merge la vot si a dialoga cu un preot. Intre cravata si streang.
Totusi, nu ma intreba ce as alege.
Sigur, altfel sta treaba cand vine vorba sa FI ales. Sau asa e? Cine isi poate aroga dreptul si responsabilitatea asta? In afara de evrei?
Ok. Dupa introducerea lunga si searbada ca orice supa, trecem la felul principal. Subiect cliseu. Esti pe o insula pustie. Sa zicem, Militari. Ai de salvat 10 (pentru ca sunt generos) albume aflate in barca pe cale sa se scufunde (sa zicem un Opel Kadett atacat cu bate de localnici). Arunci sandalele, bermudele, ceasul? never!, actele, pastrezi ochelarii de soare si cafeaua inceputa, scapi de bani si telefon si intinzi cea de-a 3-a mana dupa:

1. Appetite for Destruction (GN'R)
2. Angel Dust (FNM)
3. Led Zepp - orice
4. The Doors/LA Woman (The Doors)
5. 666.667 (Noir Desir)
6. Elegantly Wasted (INXS)
7. Fat of the Land (Prodigy)
8. Bad (Michael Jackson)
9. PainKiller(Judas Priest)
10.Jazz (Queen)

Ce ramane, pentru mine, in masina? Din pacate, tone de albume. Primele dupa care intorc acum capul, in timp ce inot departe de ea, sunt "Ten" (Pearl Jam), "Stories from the city. Stories from the sea" (PJ Harvey), "The Southern Harmony and Musical Companion" (Black Crowes) si mult prea multe altele.
Pentru tine, ce ramane? Care sunt albumele pe care le-ai lua tu cu tine?

Wednesday, March 17, 2010

Naked art

Fresh. Inspired. Non cliche.
Prima expozitie a lui Andrei Tanase.
Unde: Palatul Sutu.
Cand: 20-21 martie.

Monday, March 15, 2010

Pierdut saracul cetatii. Ofer recompensa.

Mila este un sentiment pe cat de egoist, pe atat de necesar. De la instrument de manipulare (vezi filiera Iisus, baronul medieval, presedintele republicii), la felatia menita sa-ti maguleasca spiritul, mila ne-a insotit de-a lungul sinuoasei calatorii milenare; pe principiul dai un ban, dar stai in fata, langa sfantul Petru, as completa eu, mila are ca scop autoinstalarea sufleteasca a unui zambet imbecil, de multumire, la individul mic burghez, usor influentabil de morala de coada la carne si de carti dogmatice. Pentru ca atentie! Nu de mila au nevoie cei aflati la nevoie, ci de un ajutor coerent, sustinut, al carui rezultat trebuie sa fie scoaterea nevoiasilor din zdrente. NU sentimentul inaltator pe care il cauti tu, dupa ce ai dat 50 de bani. Hai, 1 leu. Esti boier, ce mai!...
Stiu.
Nu sunt primul estet chinuit de revelatia faptului ca orice fapt este interesat. Orice gest isi gaseste un motor motivational, chiar daca nu esti constient de asta. De la "dezinteresatul" sentiment de bine, la cel planuit si asteptat, binefacerea este menita sa iti scoata in evidenta minunata structura sufleteasca. In plan, secund, amaratul care joaca rol de receptacul beneficiaza si el de ceva. Tocmai din aceasta cauza, relatia este una complet functionala. Toate societatile si toate civilizatiile au avut, au si vor avea cersetori. Intre cel care da si cel care primeste se infiripa o relatie psihologica aparte, un contract nescris. Ambii intind mana, dar, spre deosebire de celebra scena pictata de Michelangelo pe ecranele Nokia, scopul nu este atingerea; prea rar vrei sa atingi un cersetor. Scopul este trecerea statusului de putere (banul) catre cel care iti da, in schimb, starea de bine. Practic, cersetorii vand bunatate.
O urbe fara cersetori este una meschina. "Nici macar un cersetor nu putem intretine?" Este celebru cazul unei republici italiene, care a trimis o solie in orasul invecinat pentru a-si recupera cersetorul plecat.
O problema aparte este insa astazi in Ro. Aici, cersetorii si-au pierdut meseria. Niciunul nu se comporta conform statusului. Agresivitate. Semetie. Hotie. Sfidare. Nu poti da bani astazi unuia care te hartuieste, este imbracat bine, este arogant, pleaca acasa pe scuter (vezi Billa Floreasca), ataca femeile in parcare, priveste nemultumit ofranda primita. Esti cersetor, comporta-te ca atare! Ce naiba! In curand, patiserul va manca din coca in fata clientului, iar agentul de asigurari va face glume privind sansele tale de reusita de a te bucura de pensia suplimentara. Cersetorul a incalcat contractul. Nu se mai plaseaza sub nivelul tau, nu mai cere mila ta, apeleaza la forta pentru a lua banul, iar asta este deja alta afacere. Cel mai grav este ca isi mimeaza cate un handicap, si , o data cu el, meseria. Ca mai loveste cate o femeie neajutorata, fie; dar sa mimeze un handicap atat de prost, este inacceptabil. Cate un pusti zdravan care are mana bagata intr-o geaca, vara, ar fi hilar, daca nu ar fi atat de grav. Dar nu este, domnilor! Ne-am pierdut cersetorii, cei de astazi sunt niste umbre false. Si daca nu ne putem permite sa intretinem cersetori, ce se va intampla cu societatea noastra?

Wednesday, March 10, 2010

Somnul cel lung. Copiii din Romania adormita.

Retro. Vintage. Old School.
Astazi, nimic nu este mai actual ca trecutul. Zambetele retinute sau hohotele insotite de cate un deget intins catre haine la moda acum 30 de ani sau masini construite fara ESP, ABS, servo, airbag (se poate asa ceva?), care inca au soc manual (ce e ala?), au disparut. Complet. Astazi, firmele fac tumbe backwards doar-doar regasesc magia care facea ca Adidasul sa arate cum arata prin '70. De altfel, tipii au si scos o serie de "vechituri" care face ravagii intre pustanii care, brusc, au realizat ca exista ceva si inante de anul in care au aglomerat Terra.
Astazi, in muzica, computerele redau un sunet (digital) al carui principal scop este sa recreeze sunetul analog. Treaba este usor ridicola. Firmele mari scot serii de scule "vintage", iar cele mai scumpe instrumente sunt cele al caror lemn s-a invechit.
Brusc, ciulim urechile precum suricatele cand vad scena cu marmota din Big Lebowski, doar cand auzim ca in urbe este un nou targ de antichitati. Adica de vechituri. Stim asta, da? Daca ne umplem casele comuniste de urmele vietii altora, urme ale unei epoci dupa care tanjim, nu inseamna ca ii traim si cultura. De unde vine nesiguranta asta legata de prezent? De ce incercam sa evadam atat de mult din ce am construit? Din stadiul in care, cel putin la nivel teoretic, am evoluat?

Cel mai nastrusnic raspuns care imi gadila zulufii este cel potrivit caruia intreaga perioada post belica a fost cea a revenirii dintr-o relatie de mare amor.
Am iubit interbelicul. A venit marea cearta, dupa care ne-am straduit sa ne convingem ca iubim anii care au urmat, pana astazi. Si, ca niste copii rebeli, ne-am emancipat, am luat droguri, ne-am schimbat sexul, am mers pe luna, am invatat sa ne exploatam si sa nu ne deranjeze asta. Totusi, astazi, cautam vechituri interbelice. Cautam case interbelice. Cel mai important, incercam ca, prin aerul viciat de bombele noastre cu atomi si hidrogeni, sa invatam sa zambim iar galant, sa stim sa ne purtam, sa stim sa aratam. Lumea, sau poate doar Romania, se scutura de o mostenire oarecum impusa. Isi revine. Dupa ratacirea de (aproape) 100 de ani, suntem gata sa retraim interbelicul. Uitati-va la noi. Intre grevele zilnice, politica presarata cu mititei, capitalismul incipient rapace, lipsa echitatii, asistentei sociale, moralitatii, consolidarea elitei financiare, exploatare, ia nastere elita artistica, intelectuala. Cladirile noi sustin bordeiele asa cum, pe vremea principelui Bibescu, Calea Victoriei soca prin contrast.
Unde am ajuns? Nicaieri, caci din ce am inceput sa inteleg, nu am plecat nicaieri. Noi ne continuam un curs natural al evolutiei. Spun asta pentru ca, in ciuda paternalismului si gustului pentru dictatura al romanilor, comunismul a fost la fel de natural pentru noi ca pentru societatea medievala a Mongoliei; intre iurte aparusera fabrici. Cam ca la noi. Comunismul ne-a stopat cresterea si ne-a bagat in fabrici, corectand faptul ca revolutia industriala nu trecuse, la vremea ei, de cehi spre est.
In prezent, ne plangem. Nu ne aude nimeni. Aici nu e ca la scoala, sa vina invatatoarea. Sau poate este, dar esti ca in pauza. Esti cu elevii mari si inveti sa te porti, sa te bati, sa razi, sa curtezi, sa joci fotbal (aviz amatorilor care formeaza nationala), lapte gros, inghetata fara sa stie mama, tras de codite, schimb de prastii. De astazi, incepi sa te dezvolti, iar. Va fi greu in continuare, dar vei creste. De acum, esti liber sa o faci, deci nu te mai plange si de asta.

Tuesday, March 9, 2010

Stiri. Despre cum alunecam spre cretinism.

Cand eu eram pustiu' redactiei, ala mic trimis la toate si pentru care ziua avea 39 de ore, un redactor sef ca toti redactorii sefi (hatru si strasnic la bautura) mi-a spus: "Mai piscot..."
"Da cif..."
"Te-ai tampit?"
"?..."
"Este stire ceea ce are impact pentru un numar cat mai mare de oameni; ceva care influenteaza viata comunitatii, tarii, ansamblului de oi ratacite"
"..."
"Te uiti ca boul la mine"
"..."

Astazi, oare toti redactorii astia au fugit in Canada? Cresc reni?
Astazi am reusit sa vad intreg Observatorul. Nu aveam de ales, eram legat de un scaun si intors catre tv. Nu Observatorul este in discutie aici. Puteau fi stirile ProTv (primele care au "stabilit etalonul calitatii in tv").
De la fetita violata de un bunic numit in mod obsesiv "sexagenar", dintr-un catun de toata jena, la un pusti batut in liceu, la o dementa care isi tine patrupedele in apartamentul de bloc. Unde este stirea de interes general aici? Cazurile absolut individuale si personale prezentate sunt barfa cu imagini. Sunt praf in ochi. Nu stii ce decizie cu impact major a fost votata astazi in parlament sau in consiliul local. Afli peste 3 luni, cand in parcul care te lasa rece si in care faci pisu pe pomi a fost ridicat un bloc. Cand 'spe mii de ceferisti au fost trimisi acasa. Pe jos. Ironic. Unde erai cand se intamplau astea? Te holbai la un sexagenar.
Astazi nu avem stiri. Avem o telenovela care face rating. Rating face insa pentru altii; pe tine te tine in filmele siropoase care iti ecraneaza realitatea in care, totusi, traiesti. Traiesti in ea, nu?
Casca ochii!

matematica 2

In perioada 30 ianuarie – 12 februarie, m-ati vizitat de 3000 de ori.
In perioada 12 februarie – 25 februarie, de 5900 de ori.
Acum o saptamana, mai exact pe 1 martie, ne-am vazut de 10.000 de ori, (contorizate de la relansarea blogului, din finalul lui ianuarie 2010).
Nu e rau pentru un blogulet. E insa tare placut pentru mine, pentru ca aici sunt curat.
Cheers.

Friday, March 5, 2010

Gataaaaaa!

M-am decis. Il anunt. Decisiva a fost ninsoarea de astazi. Deja cred ca nu vom mai scapa niciodata de zapada. O noua era glaciara! Asta ca sa incalzeasca relatiile dintre noi, ca sunt mai reci ca era mentionata. Ok. Deci, ce ne asteapta? Pro:
- gata cu gropile
- mergem mai rar in vizite
- vom circula clar mai incet
Contra:
- semintele si caca de caine se vad mai urat pe albul imaculat
- vom deveni, treptat, pinguini (si nu din cei care merg in cluburile de hip hop)
- industria de lopeti va sparge bursa
Ok. In aceste conditii vitrege sau nu, m-am decis, cum va spuneam si imi voi scrie aici, din mers, prima mea fituica-scenariu. O sa va sacai cu ea in episoade, postate periodic. Daca o iau iar razna si ma deranjaza iar cate ceva, cum a fost cu Catedrala Bantuirii Neamului (credits No3.ro), nu va faceti sperante, intrerup programul si urlu. Pana atunci, stay warm.

Wednesday, March 3, 2010

- interludiu -

A: ce poveste trista victoras
A: ultima de la tine de pe blog
A: trista trista
B: asa ma simt astazi, nu stiu daca e trista sau nu
B: asa simt
B: e ciudat, dar ma simt linistit
B: poate asa am redat-o
A: linistit. dar trist
A: de la mine de la redactie, in fata biroul meu se vede jumatate de delta
A: vad si in ucraina
B: la mine se vad 24 de geamuri, 3 bare si o curte interioara
B: se aude zgomotul orasului
B: de dupa zid
B: e mai altfel, dupa cum vezi...
A: la noi, peste drum e puscaria
A: e ciudat sa fie puscaria pe strada principala intr-un oras
B: stii de unde vine termenul de puscarie?
A: nu
B: in bucurestiul secolului 19, era un turn, emblema a orasului, acum daramat, in care se tinau pustile; tot acolo se inchideau si detinutii "politici" sau cei care trebuiau inchisi repede, inainte sa ajunga in temnita
B: si deci a ramas ca ii duceau unde se tineu pustile
A: da?
A: nu stiam
B: iar ce mi-ai spus tu
B: suna excelent
B: intr-o parte puscaria
B: in alta
B: libertatea
A: sa stii, uite ca la faza cu libertatea nu m-am gandit
A: maine imi aduc web cam-ul de acasa sa-ti arat peisajul de la noi
A: a, si sunt numai pereti de sticla, nu ziduri
A: nu mai fi trist
A: e misto si zgomotul orasului si sunt misto si cele 24 de geamuri
B: fugi la treaba si bucura-te de delta
A: si tu de Oras.

Multumesc A.

1 km initiatic

3 obositi cenusii, 2 proxeneti, 4 curve.
Sunt personajele cu care mi-am petrecut o seara extrem de placuta, de altfel, in Bucuresti.
Pot fi personajele unui roman. Poate chiar sunt. Prea des am senzatia ca cei care ma inconjoara joaca un rol. Ca au fost angajati pentru asta. Ca sunt figuranti intr-o piesa in care eu nu stiu sa joc rolul principal. Revenind, insa. Era dupa 11 seara si ratasem un concert al unor prieteni, care ratasera astfel sansa sa isi dubleze publicul. Nu mai aveam niciun ban. Am luat-o pe jos de la Universitate catre Romana. Mergeam cu gulerul ridicat si, desi paseam pe umbra iernii, frigul arunca tot balastul in noi, inainte sa fuga din oras. In mine. Imi simteam ochii de sticla. Fata de mucava. Imi placea. Era frig, intuneric, pentru ca nah, e Bucuresti. E surprizator cat de repede se schimba silueta schitata din umbre a unui oras, noaptea, iarna. Esti tras inapoi in timp. Nici nu realizezi cand hainele de pe tine au devenit carpe reci. Cand unghiurile drepte ale cladirilor cu fita de pe bulevard au devenit diforme, in intuneric, in ceata. Graffiti si geamuri goale. Caini rataciti si umbrele noptii. Esti intr-un targ medieval. Esti un calator care incearca sa devina bidimensional, ca sa fie expus cat mai putin la frig. Mergi prin zloata si te feresti din calea cailor putere care se mai alearga prin labirint. Prima femeie are parul carliontat si ceva atragator in felul in care are rimelul ieftin scurs pe obraji. Frigul este un motiv bun ca sa justifici lacrimile. Sexul. Crima. Ultima farama de lumina din tine, ascunsa mult sub gulerul ridicat, te tine insa departe de femeia cu carlionti... Ii zambesc. Nu am un foc. Este ok, merci. Biserica din spatele ei o evidentiaza mai bine. Biserica are traditie lunga in punerea in valoare a curvelor. Biserica are usa inchisa. Lacat trainic, cam cat credinta preotilor. Femeia din fata este deschisa. Prin ea, pot ajunge mai usor in rai. Daca asta vreau...
Ma opresc din cand in cand si ma uita la vitrinele luminate. Imi place starea asta de vagabond. Pot merge. Pot vedea orasul, oamenii, gropile, cainii, femeile frumoase, afisele puse haotic unul peste altul, promitand o viata mai buna.
In masina, plutesti.
Urmatoarele fete sunt inainte de Scala. Ironic, cladirea rece, cu nume sonor, le refuza farmecele. Si eu fac asta. Sunt 3, inalte, infrigurate, cizme inalte, minte prea curata pentru mine. Ma masoara si imi zambesc indoielnic. Pustiul asta nu pare a regular. Nici nu sunt, baby. Primul peste ma asteapta pe trotuarul de vis a vis. Ma simt ca un pusti la circ. Sunt un neinitiat cu genunchii juliti in fata unui grup misterios, de care ai mei ma tin departe. Acum, sunt o umbra fara suflet in fata unui grup flamand. Ochii ii lucesc cand ma intreaba daca nu vreau o fata. Ii zambesc si il inteb daca el e liber. Stupoare. Rad. Tace. Plec. Merg cu mainile si mai adanc in buzunar si parca frigul m-a mai incalzit.
Cel mai mult imi place sa ma uit catre strazile care curg din Magheru. Sunt negre si fug de lumina slaba a bulevardului care duce viata. Ma tin departe de ele. Nu vreau sa ma intalneasca nimeni. Tendinta sa uiti de pojghita de civilizatie este mare. Sa renasti ca un animal flamand. Ramai pe bulevard...
Romana e mai animata. Ca un finish unde regasesti supravietuitorii. Putini si murdari, supti, banuitori, grabiti. Ultima ispita vine in statia lui 301. Baiatul slab cu caciula trasa peste ochi, cu placerile lui, formate din carne si fum, sau ultimul 301. Ma uit la ultima mea sansa sa ajung acasa. La caldura si la un dus, la lumina. E la stop. Ma asteapta. Ma asteapta si baiatul cu pantalonii prea largi si priviri nerabdatoare. Ii zambesc si fug catre statie. Ma uit dupa el de dupa geamul murdar si protector. Nu il mai vad.
Sunt deja pe Dorobanti. Stau in spatele autobuzului si ma uit la locurile pe care le stiu atat de bine. La cei 3 pasageri, obositi, supti, cenusii. Oare unde este viata? La jivinele de pe drum? La furnicile astea care se intorc sleite la musuroi? In mine? In cei care cheltuie in gand banii pe care ii castiga altii la loto? In cei care numara ochii ademeniti, noaptea?
Ma las confortabil pe scaun.
Am mai scapat o data.

Monday, March 1, 2010

O-ooo! Turnul Babel revival.

Ok.
Eu spun de ceva timp ca memoria nu este punctul nostru forte.
Nici bunul simt.
Nici bunul gust.
Hat departe in vremi in care Praslea inca o ardea cu lapticul magic care l-a facut sa i-o dea Zmeului cu o mana legata la spate, niste cetateni o pusesera de un bloc turn de birouri. Era cool si smecher si in centrul Babilonului, deci chiria urca la cer! Atat de mult, de fapt, incat chiriasul de la ultimul etaj, sa ii spunem Yahwe, a zis: "futu-i grijania ma-sii sa ii fut! mi s-a luat de corporatistii astia! gataaaaa!" si a facut ceva smecherie (mult peste aia cu pestii pe care o va face fi-su peste ani si ani) si corporatistii au pus-o. Morala: nu te lua la intrecere cu al de sus, ca iti da aviz negativ pentru turnul de birouri.
Ok.
Demult, mult timp dupa ce praslea iesise la pensie si se retrasese in valea unde o ardea fericit si tinerel, ca un downian, o clica de imbecili au pus-o de o cladire babana. Ca sa scape de orpobiul public, au pus-o in carca imbecilului sef, un gagiu cizmar care traia in lumea lui si a devenit tap ispasitor pentru ca noi suntem cum suntem. Ca neam. Mda. Asaaa... Unde eram? Si au facut ei o cladire maaaaare, mare si cam fara pic de sens, fara sa tina cont de povestea de mai devreme. Dupa ce amicul cizmar s-a dus sa ii tina companie lui praslea, Habarnam-ii care i-au supravietuit nu au stiut ce sa faca; cladirea exista; mare; inutila; urata; oooo! Asta e, o tinem si nu o folosim si ne plangem ca cizmarul ne-a tras-o.
Ok.
Bucuresti. Prezent. Nasol. Niste gagii cu tzucale pe cap, a caror cariera sta in parazitarea, manipularea si in general, cam prostirea unui popor, au pus-o de o cladire ca cele de mai sus. Tin ei cont de "cartica lui Mao"? Scuze, a lui dzeu (tipul cu primul turn din povestea noastra). Nope. Screw smerenia si hai sa o punem de o prea marire suprema. Mai mare ca toate pe care le blamam. Sa aratam ca evul mediu nu s-a incheiat. Ca lupta intre economie si spirit este mai ascutita ca niciodata. La noi. Ca biserica blameaza blocurile turn ale capitalismului, doar pentru ca le eclipseaza pe cele personale. Dincolo de stupizenia unei astfel de "gandiri" (asta pentru ca religiosii ar trebui sa stie, credinta se afla in noi, nu in hale - Iisus dixit), cu ce drept mi se ia din banii de contribuabil pentru asa ceva? In plina criza? De ce? Serios. De ce nu si-o construieste Daniel din banii pe care purtatorii lui de sac ii fura din toata tara? De ce paraziteaza capitala? Eu m-am nascut aici. Am dreptul sa spun daca vreau ca turlele sa imi opreasca din viziunea de ansamblu. Am dreptul ca ateu, ca evreu, catolic, musulman, protestant sa nu fiu jignit cu asa ceva. Furat cu asa ceva.
Sau, sa mi se faca si mie ceva similar si o punem de o intrecere strasnica!