Wednesday, April 14, 2010

le vent nous portera

Uite ceva de demult:
Noir Desir, intr-una din cele mai bune melodii ale lor. Chill, de vara si rom rece (negru) sub umbrela, de vant in ochi si pe buze, de fata frumoasa care doarme pe sezlongul de langa tine. De introspectie.
Reusit si clipul.
Enjoy.

http://www.youtube.com/watch?v=hIkXK6rxt4c

Monday, April 5, 2010

Cap sau pajura?

Ipocrit sau diplomat?

Parvenit sau self-made?

Retrograd sau traditionalist?

Nehotarat sau flexibil?

Inflatia din noi

O luam ca la scoala mecanica. Inflatia din noi presupune:

- lipsa increderii in sine, a respectului de sine;
- delasarea;
- abandonul valorilor;
- deznadejdea de neinteles;
- rasismul;
- bigotismul;
- escaladarea violentei.

Termenii "snopit", "violata cu bestialitate", "atacat cu salbaticie". A fi violata sau atacat, fara atributul respectiv, nu mai este destul de puternic, e de-a dreptul banal. Nimeni nu mai este doar "batut" in tara asta. Violul fara "bestialitate" este aproape de inteles, doar "stim cu totii cum umbla curvele astea". Ma obosesc romanii. Ma oboseste sa nu vreau sa renunt sa fiu civlizat intr-un spatiu unde majoritatea habar nu au ce inseamna asta. Imi displace lipsa de subtilitate. Vulgarul. Saracia in care ne complacem. Totul, suprapoleit cu o ipocrizie crestina. Valorile pentru care linsezi si furi si minti. "Nu ma fa sa te injur in joia mare!" Si culmea, habar nu ai despre ce e vorba.
Paste fericit.
Beeeh.
-

O iarna din copilaria mea

'89 a insemnat pentru mine un zid in drumul luminos pe care o apucasem.
Pentru noi, pentru generatia mea de pusti de 8, 9 ani, "revolutia" a intrerupt o monotonie bine acceptata. Intre cozile pentru laptele vandut in sticle a caror greutate pare sa-mi fi oprit cresterea in inaltime si partidele lungi de fotbal, jucate unde astazi sunt parcate 68 de masini, stiam sa savuram soarele puternic dar parca nu asa de arzator ca astazi, tevile cu cornete, prastiile, scoala cu cheia de gat, leapsa prin santierele patriei, chiulul la temele de vacanta. Nu exista, pentru noi, impuls sexual; grija era a parintilor, dar altfel ca astazi; nu erau raufacatorii pe care ii vezi astazi la televizor; gastile aveau onoarea de a se bate "in parte" si fara arme.
Dincolo de nostalgia proaspatului pionier care visa la snurul albastru (o urasc si astazi sincer pe Elena Papuc, ultima detinatoare a distinctiei pentru scoala nr 15), viata era altfel. Chiar era. In '89, s-a intamplat insa ceva. Tata pleca la aeroport, desi o auzeam pe mama (prin usa bucatariei) cum pleda impotriva. Eu nu aveam voie sa ies afara si, culmea, nici sa merg la scoala, desi era sambata si aveam cele mai frumoase ore (intre care, doua ore de desen!). Incertitudine, imagini greu de inteles la tv, speranta pentru mai bine a alor mei. "Revolutia".
Greu de tradus pentru un pusti aflat inca in clasele primare, sentimentul de frica, de nesiguranta, a insotit cvartalul nostru linistit toata iarna. Vecinii nu mai erau cum ii stiam. Vorbeau urat si se purtau ciudat unii cu altii.
Soarele de primavara a inceput sa ne trimita iar pe noi, aia mici, la paine, lapte, "ciunga". Primul soc a fost cand am ajuns "la paine", iar cei 10 lei din mana mea mi-au asigurat o paine, in conditiile in care, in mod normal, luam 2 si jumatate (sau doua si restul era comisionul muncii mele). Preturile vajaiau pe langa mine. In cateva saptamani, ma obisnuisem ca monedele mele de 5 lei nu mai aveau nici o valoare reala. Ultimul strat de mortar revolutionar peste copilaria mea a fost guma Turbo de 100 de lei. 100 de lei! Ireal. La cateva saptamani dupa, deja ceream prietenia unei fete. Fumam prima tigara furata de la bunica. Chiuleam prima oara de la scoala. Treceam spre adolescenta, in ritm de Queen si Scorpions.
Cresteam.

Thursday, March 25, 2010

8 carti.

Nu 10, ca mai devreme, la cd-uri, asta pentru ca taiem tot mai multi copaci.
Deci, reluam. Ai scapat din Opelul/barca scufundata si te-ai retras catre o plaja pustie. E frumos si e soare si Marele Indian se joaca impreuna cu Lassie, in timp ce Tibi il urmareste pe Flipper*. Te-ai saturat de cele doar 10 albume salvate si iti ard degetele dupa o carte. Ce ai la indemana? Uite ce am eu in geanta:

- Glorie (Uricaru)
- Eros si civilizatie (Marcuse)
- Ultima noapte de dragoste, intaia de razboi (Petrescu)
- Procesul (Kafka)
- Magicianul (Fowles)
- Samanismul si tehnici arhaice ale extazului (Eliade)
- 1984 (Orwell)
- Meteorii(Tournier)

Si, pentru ca stiu ca oricum veti trisa si veti salva o biblioteca intreaga, imi rezerv dreptul sa mai fur si eu o carte: "Masina de rupt prieteniile" (Farcasan).
Ar fi fost pacat de ea.
Tu cum stai? Ce ai lua cu tine ca sa salvezi de mineri?

_______________________________________________________________________________
* vezi comenturile de la postul "10 artisti pentru suflet. Dar pentru urechi?"

Tuesday, March 23, 2010

Botezul. Pro. Contra.

Putine lucruri sunt mai personale decat credinta.
Placerea poate fi impartasita. Si sexul. Si teama.
Dar nu Credinta. Ea nu poate fi impartasita, donata, predicata, exploatata.
Totusi, este principalul instrument de manipulare in masa. Si, din pacate, functioneaza la maximum.
Principala problema este ca, pentru credinciosii de masa, randurile mele provoaca deja ameteli, indignare, greata, furie, foame, crampe. Nimeni nu citeste mai departe fara senzatia de vene pulsand, sa inteleaga ca Religia, Biserica si Credinta sunt concepte diferite. Credinta este a mea. Biserica este a lor si exploateaza credinta mea. Pentru cei care au reusit sa treaca de fumul de dogma si au citit mai departe de Biblie sau Coran, exista o multitudine de idei care merita discutate. Care pot sa acapareze. La ele trebuie sa ajungi insa singur. Nu prin coercitie. Fie ca este de natura parentala (botez), fie ca este de natura sociala (instituirea unei religii de stat, predata in scoli, subventionata, deci, avantajata si folosita), coercitia este din alt film decat credinta.
Astazi, confuzia este greu de observat de catre majoritatea oamenilor, pentru care preotul devine, dincolo de natura lui umana, echivalentul spiritualitatii. Daca cele doua concepte ar fi despartite, cum este si cazul, de altfel, stirile cu preotii care abuzeaza copii ar intra in normalitate. Respectivii ar fi tratati prin prisma dreptului penal si nu ar mai fi mutati din sat in sat, pentru musamalizare, lasand in urma un sir de traume (vezi cazul noului papa, un as al diversiunii).
Preotul, rabinul, imamul, toti, nu sunt decat angajati, intretinuti, birocratii unei institutii cu tendinte de globalizare, fata de care nimeni nu s-a isterizat ca in cazul UE. Prima globalizare a avut deja loc in Imperiul Roman. Ulterior, in Evul Mediu. Ce traim noi astazi, clivajele violente care ne intrerup evolutia naturala, sunt "cadoul" bisericilor, moscheilor, prelatilor. Sunt un cadou otravit, care cu greu poate fi retras.
Un caz aparte il reprezinta cultul mozaic. Gratie (as spune) vicisitudinilor istorice, evreii s-au reorientat spre cultul mai intim, al familiei. Totusi, faptul ca evreul este botezat de la nastere este la fel de gresit ca scufundarea in lighean, in Iordan, in orice. Botezul la nastere este un afront adus liberei optiuni, dreptului individului. Este un tatuaj si un abuz. Cine are nevoie de credinta, o va gasi, sub orice forma. Nu trebuie sa i-o indesi pe gat de la nastere.
Crezi in Dumnezeu.
Stiai ca primele invataturi crestine presupuneau independenta credintei de orice forma de cult instituit? Ca Iisus poate fi regasit in orice piatra, frunza, insecta? Ca asta presupune introspectie, nu lumanari si furci in cadru organizat?
Crezi in Allah.
Stiai ca religia ta a fost promotoarea culturii? A tolerantei? Cum ai ajuns de aici la "trecerea celor de alta credinta prin sabie"?

Gandeste singur.

10 artisti pentru suflet. Dar pentru urechi?

Urasc sa aleg cand nu este cazul. Urasc sa aleg, in general. Imi place sa cred ca sunt o fiinta universala, generoasa, bla bla bla. In fine. Cert este ca as alege fara probleme intre a fi serios si a ridica sprancene de mirare si indignare. Intre a alerga in curul gol si a manca floricele la teatru. Intre a merge la vot si a dialoga cu un preot. Intre cravata si streang.
Totusi, nu ma intreba ce as alege.
Sigur, altfel sta treaba cand vine vorba sa FI ales. Sau asa e? Cine isi poate aroga dreptul si responsabilitatea asta? In afara de evrei?
Ok. Dupa introducerea lunga si searbada ca orice supa, trecem la felul principal. Subiect cliseu. Esti pe o insula pustie. Sa zicem, Militari. Ai de salvat 10 (pentru ca sunt generos) albume aflate in barca pe cale sa se scufunde (sa zicem un Opel Kadett atacat cu bate de localnici). Arunci sandalele, bermudele, ceasul? never!, actele, pastrezi ochelarii de soare si cafeaua inceputa, scapi de bani si telefon si intinzi cea de-a 3-a mana dupa:

1. Appetite for Destruction (GN'R)
2. Angel Dust (FNM)
3. Led Zepp - orice
4. The Doors/LA Woman (The Doors)
5. 666.667 (Noir Desir)
6. Elegantly Wasted (INXS)
7. Fat of the Land (Prodigy)
8. Bad (Michael Jackson)
9. PainKiller(Judas Priest)
10.Jazz (Queen)

Ce ramane, pentru mine, in masina? Din pacate, tone de albume. Primele dupa care intorc acum capul, in timp ce inot departe de ea, sunt "Ten" (Pearl Jam), "Stories from the city. Stories from the sea" (PJ Harvey), "The Southern Harmony and Musical Companion" (Black Crowes) si mult prea multe altele.
Pentru tine, ce ramane? Care sunt albumele pe care le-ai lua tu cu tine?

Wednesday, March 17, 2010

Naked art

Fresh. Inspired. Non cliche.
Prima expozitie a lui Andrei Tanase.
Unde: Palatul Sutu.
Cand: 20-21 martie.

Monday, March 15, 2010

Pierdut saracul cetatii. Ofer recompensa.

Mila este un sentiment pe cat de egoist, pe atat de necesar. De la instrument de manipulare (vezi filiera Iisus, baronul medieval, presedintele republicii), la felatia menita sa-ti maguleasca spiritul, mila ne-a insotit de-a lungul sinuoasei calatorii milenare; pe principiul dai un ban, dar stai in fata, langa sfantul Petru, as completa eu, mila are ca scop autoinstalarea sufleteasca a unui zambet imbecil, de multumire, la individul mic burghez, usor influentabil de morala de coada la carne si de carti dogmatice. Pentru ca atentie! Nu de mila au nevoie cei aflati la nevoie, ci de un ajutor coerent, sustinut, al carui rezultat trebuie sa fie scoaterea nevoiasilor din zdrente. NU sentimentul inaltator pe care il cauti tu, dupa ce ai dat 50 de bani. Hai, 1 leu. Esti boier, ce mai!...
Stiu.
Nu sunt primul estet chinuit de revelatia faptului ca orice fapt este interesat. Orice gest isi gaseste un motor motivational, chiar daca nu esti constient de asta. De la "dezinteresatul" sentiment de bine, la cel planuit si asteptat, binefacerea este menita sa iti scoata in evidenta minunata structura sufleteasca. In plan, secund, amaratul care joaca rol de receptacul beneficiaza si el de ceva. Tocmai din aceasta cauza, relatia este una complet functionala. Toate societatile si toate civilizatiile au avut, au si vor avea cersetori. Intre cel care da si cel care primeste se infiripa o relatie psihologica aparte, un contract nescris. Ambii intind mana, dar, spre deosebire de celebra scena pictata de Michelangelo pe ecranele Nokia, scopul nu este atingerea; prea rar vrei sa atingi un cersetor. Scopul este trecerea statusului de putere (banul) catre cel care iti da, in schimb, starea de bine. Practic, cersetorii vand bunatate.
O urbe fara cersetori este una meschina. "Nici macar un cersetor nu putem intretine?" Este celebru cazul unei republici italiene, care a trimis o solie in orasul invecinat pentru a-si recupera cersetorul plecat.
O problema aparte este insa astazi in Ro. Aici, cersetorii si-au pierdut meseria. Niciunul nu se comporta conform statusului. Agresivitate. Semetie. Hotie. Sfidare. Nu poti da bani astazi unuia care te hartuieste, este imbracat bine, este arogant, pleaca acasa pe scuter (vezi Billa Floreasca), ataca femeile in parcare, priveste nemultumit ofranda primita. Esti cersetor, comporta-te ca atare! Ce naiba! In curand, patiserul va manca din coca in fata clientului, iar agentul de asigurari va face glume privind sansele tale de reusita de a te bucura de pensia suplimentara. Cersetorul a incalcat contractul. Nu se mai plaseaza sub nivelul tau, nu mai cere mila ta, apeleaza la forta pentru a lua banul, iar asta este deja alta afacere. Cel mai grav este ca isi mimeaza cate un handicap, si , o data cu el, meseria. Ca mai loveste cate o femeie neajutorata, fie; dar sa mimeze un handicap atat de prost, este inacceptabil. Cate un pusti zdravan care are mana bagata intr-o geaca, vara, ar fi hilar, daca nu ar fi atat de grav. Dar nu este, domnilor! Ne-am pierdut cersetorii, cei de astazi sunt niste umbre false. Si daca nu ne putem permite sa intretinem cersetori, ce se va intampla cu societatea noastra?

Wednesday, March 10, 2010

Somnul cel lung. Copiii din Romania adormita.

Retro. Vintage. Old School.
Astazi, nimic nu este mai actual ca trecutul. Zambetele retinute sau hohotele insotite de cate un deget intins catre haine la moda acum 30 de ani sau masini construite fara ESP, ABS, servo, airbag (se poate asa ceva?), care inca au soc manual (ce e ala?), au disparut. Complet. Astazi, firmele fac tumbe backwards doar-doar regasesc magia care facea ca Adidasul sa arate cum arata prin '70. De altfel, tipii au si scos o serie de "vechituri" care face ravagii intre pustanii care, brusc, au realizat ca exista ceva si inante de anul in care au aglomerat Terra.
Astazi, in muzica, computerele redau un sunet (digital) al carui principal scop este sa recreeze sunetul analog. Treaba este usor ridicola. Firmele mari scot serii de scule "vintage", iar cele mai scumpe instrumente sunt cele al caror lemn s-a invechit.
Brusc, ciulim urechile precum suricatele cand vad scena cu marmota din Big Lebowski, doar cand auzim ca in urbe este un nou targ de antichitati. Adica de vechituri. Stim asta, da? Daca ne umplem casele comuniste de urmele vietii altora, urme ale unei epoci dupa care tanjim, nu inseamna ca ii traim si cultura. De unde vine nesiguranta asta legata de prezent? De ce incercam sa evadam atat de mult din ce am construit? Din stadiul in care, cel putin la nivel teoretic, am evoluat?

Cel mai nastrusnic raspuns care imi gadila zulufii este cel potrivit caruia intreaga perioada post belica a fost cea a revenirii dintr-o relatie de mare amor.
Am iubit interbelicul. A venit marea cearta, dupa care ne-am straduit sa ne convingem ca iubim anii care au urmat, pana astazi. Si, ca niste copii rebeli, ne-am emancipat, am luat droguri, ne-am schimbat sexul, am mers pe luna, am invatat sa ne exploatam si sa nu ne deranjeze asta. Totusi, astazi, cautam vechituri interbelice. Cautam case interbelice. Cel mai important, incercam ca, prin aerul viciat de bombele noastre cu atomi si hidrogeni, sa invatam sa zambim iar galant, sa stim sa ne purtam, sa stim sa aratam. Lumea, sau poate doar Romania, se scutura de o mostenire oarecum impusa. Isi revine. Dupa ratacirea de (aproape) 100 de ani, suntem gata sa retraim interbelicul. Uitati-va la noi. Intre grevele zilnice, politica presarata cu mititei, capitalismul incipient rapace, lipsa echitatii, asistentei sociale, moralitatii, consolidarea elitei financiare, exploatare, ia nastere elita artistica, intelectuala. Cladirile noi sustin bordeiele asa cum, pe vremea principelui Bibescu, Calea Victoriei soca prin contrast.
Unde am ajuns? Nicaieri, caci din ce am inceput sa inteleg, nu am plecat nicaieri. Noi ne continuam un curs natural al evolutiei. Spun asta pentru ca, in ciuda paternalismului si gustului pentru dictatura al romanilor, comunismul a fost la fel de natural pentru noi ca pentru societatea medievala a Mongoliei; intre iurte aparusera fabrici. Cam ca la noi. Comunismul ne-a stopat cresterea si ne-a bagat in fabrici, corectand faptul ca revolutia industriala nu trecuse, la vremea ei, de cehi spre est.
In prezent, ne plangem. Nu ne aude nimeni. Aici nu e ca la scoala, sa vina invatatoarea. Sau poate este, dar esti ca in pauza. Esti cu elevii mari si inveti sa te porti, sa te bati, sa razi, sa curtezi, sa joci fotbal (aviz amatorilor care formeaza nationala), lapte gros, inghetata fara sa stie mama, tras de codite, schimb de prastii. De astazi, incepi sa te dezvolti, iar. Va fi greu in continuare, dar vei creste. De acum, esti liber sa o faci, deci nu te mai plange si de asta.

Tuesday, March 9, 2010

Stiri. Despre cum alunecam spre cretinism.

Cand eu eram pustiu' redactiei, ala mic trimis la toate si pentru care ziua avea 39 de ore, un redactor sef ca toti redactorii sefi (hatru si strasnic la bautura) mi-a spus: "Mai piscot..."
"Da cif..."
"Te-ai tampit?"
"?..."
"Este stire ceea ce are impact pentru un numar cat mai mare de oameni; ceva care influenteaza viata comunitatii, tarii, ansamblului de oi ratacite"
"..."
"Te uiti ca boul la mine"
"..."

Astazi, oare toti redactorii astia au fugit in Canada? Cresc reni?
Astazi am reusit sa vad intreg Observatorul. Nu aveam de ales, eram legat de un scaun si intors catre tv. Nu Observatorul este in discutie aici. Puteau fi stirile ProTv (primele care au "stabilit etalonul calitatii in tv").
De la fetita violata de un bunic numit in mod obsesiv "sexagenar", dintr-un catun de toata jena, la un pusti batut in liceu, la o dementa care isi tine patrupedele in apartamentul de bloc. Unde este stirea de interes general aici? Cazurile absolut individuale si personale prezentate sunt barfa cu imagini. Sunt praf in ochi. Nu stii ce decizie cu impact major a fost votata astazi in parlament sau in consiliul local. Afli peste 3 luni, cand in parcul care te lasa rece si in care faci pisu pe pomi a fost ridicat un bloc. Cand 'spe mii de ceferisti au fost trimisi acasa. Pe jos. Ironic. Unde erai cand se intamplau astea? Te holbai la un sexagenar.
Astazi nu avem stiri. Avem o telenovela care face rating. Rating face insa pentru altii; pe tine te tine in filmele siropoase care iti ecraneaza realitatea in care, totusi, traiesti. Traiesti in ea, nu?
Casca ochii!

matematica 2

In perioada 30 ianuarie – 12 februarie, m-ati vizitat de 3000 de ori.
In perioada 12 februarie – 25 februarie, de 5900 de ori.
Acum o saptamana, mai exact pe 1 martie, ne-am vazut de 10.000 de ori, (contorizate de la relansarea blogului, din finalul lui ianuarie 2010).
Nu e rau pentru un blogulet. E insa tare placut pentru mine, pentru ca aici sunt curat.
Cheers.

Friday, March 5, 2010

Gataaaaaa!

M-am decis. Il anunt. Decisiva a fost ninsoarea de astazi. Deja cred ca nu vom mai scapa niciodata de zapada. O noua era glaciara! Asta ca sa incalzeasca relatiile dintre noi, ca sunt mai reci ca era mentionata. Ok. Deci, ce ne asteapta? Pro:
- gata cu gropile
- mergem mai rar in vizite
- vom circula clar mai incet
Contra:
- semintele si caca de caine se vad mai urat pe albul imaculat
- vom deveni, treptat, pinguini (si nu din cei care merg in cluburile de hip hop)
- industria de lopeti va sparge bursa
Ok. In aceste conditii vitrege sau nu, m-am decis, cum va spuneam si imi voi scrie aici, din mers, prima mea fituica-scenariu. O sa va sacai cu ea in episoade, postate periodic. Daca o iau iar razna si ma deranjaza iar cate ceva, cum a fost cu Catedrala Bantuirii Neamului (credits No3.ro), nu va faceti sperante, intrerup programul si urlu. Pana atunci, stay warm.

Wednesday, March 3, 2010

- interludiu -

A: ce poveste trista victoras
A: ultima de la tine de pe blog
A: trista trista
B: asa ma simt astazi, nu stiu daca e trista sau nu
B: asa simt
B: e ciudat, dar ma simt linistit
B: poate asa am redat-o
A: linistit. dar trist
A: de la mine de la redactie, in fata biroul meu se vede jumatate de delta
A: vad si in ucraina
B: la mine se vad 24 de geamuri, 3 bare si o curte interioara
B: se aude zgomotul orasului
B: de dupa zid
B: e mai altfel, dupa cum vezi...
A: la noi, peste drum e puscaria
A: e ciudat sa fie puscaria pe strada principala intr-un oras
B: stii de unde vine termenul de puscarie?
A: nu
B: in bucurestiul secolului 19, era un turn, emblema a orasului, acum daramat, in care se tinau pustile; tot acolo se inchideau si detinutii "politici" sau cei care trebuiau inchisi repede, inainte sa ajunga in temnita
B: si deci a ramas ca ii duceau unde se tineu pustile
A: da?
A: nu stiam
B: iar ce mi-ai spus tu
B: suna excelent
B: intr-o parte puscaria
B: in alta
B: libertatea
A: sa stii, uite ca la faza cu libertatea nu m-am gandit
A: maine imi aduc web cam-ul de acasa sa-ti arat peisajul de la noi
A: a, si sunt numai pereti de sticla, nu ziduri
A: nu mai fi trist
A: e misto si zgomotul orasului si sunt misto si cele 24 de geamuri
B: fugi la treaba si bucura-te de delta
A: si tu de Oras.

Multumesc A.

1 km initiatic

3 obositi cenusii, 2 proxeneti, 4 curve.
Sunt personajele cu care mi-am petrecut o seara extrem de placuta, de altfel, in Bucuresti.
Pot fi personajele unui roman. Poate chiar sunt. Prea des am senzatia ca cei care ma inconjoara joaca un rol. Ca au fost angajati pentru asta. Ca sunt figuranti intr-o piesa in care eu nu stiu sa joc rolul principal. Revenind, insa. Era dupa 11 seara si ratasem un concert al unor prieteni, care ratasera astfel sansa sa isi dubleze publicul. Nu mai aveam niciun ban. Am luat-o pe jos de la Universitate catre Romana. Mergeam cu gulerul ridicat si, desi paseam pe umbra iernii, frigul arunca tot balastul in noi, inainte sa fuga din oras. In mine. Imi simteam ochii de sticla. Fata de mucava. Imi placea. Era frig, intuneric, pentru ca nah, e Bucuresti. E surprizator cat de repede se schimba silueta schitata din umbre a unui oras, noaptea, iarna. Esti tras inapoi in timp. Nici nu realizezi cand hainele de pe tine au devenit carpe reci. Cand unghiurile drepte ale cladirilor cu fita de pe bulevard au devenit diforme, in intuneric, in ceata. Graffiti si geamuri goale. Caini rataciti si umbrele noptii. Esti intr-un targ medieval. Esti un calator care incearca sa devina bidimensional, ca sa fie expus cat mai putin la frig. Mergi prin zloata si te feresti din calea cailor putere care se mai alearga prin labirint. Prima femeie are parul carliontat si ceva atragator in felul in care are rimelul ieftin scurs pe obraji. Frigul este un motiv bun ca sa justifici lacrimile. Sexul. Crima. Ultima farama de lumina din tine, ascunsa mult sub gulerul ridicat, te tine insa departe de femeia cu carlionti... Ii zambesc. Nu am un foc. Este ok, merci. Biserica din spatele ei o evidentiaza mai bine. Biserica are traditie lunga in punerea in valoare a curvelor. Biserica are usa inchisa. Lacat trainic, cam cat credinta preotilor. Femeia din fata este deschisa. Prin ea, pot ajunge mai usor in rai. Daca asta vreau...
Ma opresc din cand in cand si ma uita la vitrinele luminate. Imi place starea asta de vagabond. Pot merge. Pot vedea orasul, oamenii, gropile, cainii, femeile frumoase, afisele puse haotic unul peste altul, promitand o viata mai buna.
In masina, plutesti.
Urmatoarele fete sunt inainte de Scala. Ironic, cladirea rece, cu nume sonor, le refuza farmecele. Si eu fac asta. Sunt 3, inalte, infrigurate, cizme inalte, minte prea curata pentru mine. Ma masoara si imi zambesc indoielnic. Pustiul asta nu pare a regular. Nici nu sunt, baby. Primul peste ma asteapta pe trotuarul de vis a vis. Ma simt ca un pusti la circ. Sunt un neinitiat cu genunchii juliti in fata unui grup misterios, de care ai mei ma tin departe. Acum, sunt o umbra fara suflet in fata unui grup flamand. Ochii ii lucesc cand ma intreaba daca nu vreau o fata. Ii zambesc si il inteb daca el e liber. Stupoare. Rad. Tace. Plec. Merg cu mainile si mai adanc in buzunar si parca frigul m-a mai incalzit.
Cel mai mult imi place sa ma uit catre strazile care curg din Magheru. Sunt negre si fug de lumina slaba a bulevardului care duce viata. Ma tin departe de ele. Nu vreau sa ma intalneasca nimeni. Tendinta sa uiti de pojghita de civilizatie este mare. Sa renasti ca un animal flamand. Ramai pe bulevard...
Romana e mai animata. Ca un finish unde regasesti supravietuitorii. Putini si murdari, supti, banuitori, grabiti. Ultima ispita vine in statia lui 301. Baiatul slab cu caciula trasa peste ochi, cu placerile lui, formate din carne si fum, sau ultimul 301. Ma uit la ultima mea sansa sa ajung acasa. La caldura si la un dus, la lumina. E la stop. Ma asteapta. Ma asteapta si baiatul cu pantalonii prea largi si priviri nerabdatoare. Ii zambesc si fug catre statie. Ma uit dupa el de dupa geamul murdar si protector. Nu il mai vad.
Sunt deja pe Dorobanti. Stau in spatele autobuzului si ma uit la locurile pe care le stiu atat de bine. La cei 3 pasageri, obositi, supti, cenusii. Oare unde este viata? La jivinele de pe drum? La furnicile astea care se intorc sleite la musuroi? In mine? In cei care cheltuie in gand banii pe care ii castiga altii la loto? In cei care numara ochii ademeniti, noaptea?
Ma las confortabil pe scaun.
Am mai scapat o data.

Monday, March 1, 2010

O-ooo! Turnul Babel revival.

Ok.
Eu spun de ceva timp ca memoria nu este punctul nostru forte.
Nici bunul simt.
Nici bunul gust.
Hat departe in vremi in care Praslea inca o ardea cu lapticul magic care l-a facut sa i-o dea Zmeului cu o mana legata la spate, niste cetateni o pusesera de un bloc turn de birouri. Era cool si smecher si in centrul Babilonului, deci chiria urca la cer! Atat de mult, de fapt, incat chiriasul de la ultimul etaj, sa ii spunem Yahwe, a zis: "futu-i grijania ma-sii sa ii fut! mi s-a luat de corporatistii astia! gataaaaa!" si a facut ceva smecherie (mult peste aia cu pestii pe care o va face fi-su peste ani si ani) si corporatistii au pus-o. Morala: nu te lua la intrecere cu al de sus, ca iti da aviz negativ pentru turnul de birouri.
Ok.
Demult, mult timp dupa ce praslea iesise la pensie si se retrasese in valea unde o ardea fericit si tinerel, ca un downian, o clica de imbecili au pus-o de o cladire babana. Ca sa scape de orpobiul public, au pus-o in carca imbecilului sef, un gagiu cizmar care traia in lumea lui si a devenit tap ispasitor pentru ca noi suntem cum suntem. Ca neam. Mda. Asaaa... Unde eram? Si au facut ei o cladire maaaaare, mare si cam fara pic de sens, fara sa tina cont de povestea de mai devreme. Dupa ce amicul cizmar s-a dus sa ii tina companie lui praslea, Habarnam-ii care i-au supravietuit nu au stiut ce sa faca; cladirea exista; mare; inutila; urata; oooo! Asta e, o tinem si nu o folosim si ne plangem ca cizmarul ne-a tras-o.
Ok.
Bucuresti. Prezent. Nasol. Niste gagii cu tzucale pe cap, a caror cariera sta in parazitarea, manipularea si in general, cam prostirea unui popor, au pus-o de o cladire ca cele de mai sus. Tin ei cont de "cartica lui Mao"? Scuze, a lui dzeu (tipul cu primul turn din povestea noastra). Nope. Screw smerenia si hai sa o punem de o prea marire suprema. Mai mare ca toate pe care le blamam. Sa aratam ca evul mediu nu s-a incheiat. Ca lupta intre economie si spirit este mai ascutita ca niciodata. La noi. Ca biserica blameaza blocurile turn ale capitalismului, doar pentru ca le eclipseaza pe cele personale. Dincolo de stupizenia unei astfel de "gandiri" (asta pentru ca religiosii ar trebui sa stie, credinta se afla in noi, nu in hale - Iisus dixit), cu ce drept mi se ia din banii de contribuabil pentru asa ceva? In plina criza? De ce? Serios. De ce nu si-o construieste Daniel din banii pe care purtatorii lui de sac ii fura din toata tara? De ce paraziteaza capitala? Eu m-am nascut aici. Am dreptul sa spun daca vreau ca turlele sa imi opreasca din viziunea de ansamblu. Am dreptul ca ateu, ca evreu, catolic, musulman, protestant sa nu fiu jignit cu asa ceva. Furat cu asa ceva.
Sau, sa mi se faca si mie ceva similar si o punem de o intrecere strasnica!


Thursday, February 25, 2010

Un zlot, doi zloti, trei zloti, go!

Vava iti cere sa nu te faci ca te speli pe maini, cand intra cineva in baia publica.
Vava iti cere sa apreciezi cafeaua buna, nu cea de la espresor.
Vava iti cere sa nu folosesti cuvinte doar ca sa epatezi.
Vava iti cere sa nu confunzi parerea personala cu dogma.
Vava iti cere sa nu pui in balanta 3 paini pentru 5 mocofani.
Vava iti cere sa raspunzi mereu la subiect, nu vocilor din propriul cap.
Vava iti cere sa nu iti inghiti urletul de placere.
Vava iti cere sa nu aduni carti pentru ochii altora. Copaci sunt tot mai putini.
Vava iti cere sa nu mergi la biserica decat cand nu va mai avea lacat pe usa.
Credinta se ia de la non stop.

Monday, February 22, 2010

Sunt misogin. Ador feministele. Si rasele.

Sunt cateva etichete dragute. Cam false, insa.
Cazul 1: esti un specimen trist. Ai sosete cu gaurele de vizionare si baluze in coltul gurii cand vezi femei. Le cataloghezi dupa diverse parti biologice. Vei fi catalogat drept misogin. Fals.
Cazul 2: esti o frustrata. Importi in masa atitudinea masculina, pantaloni, stat jos, sprancene. Crezi ca asa, vei fi egala cu barbatul. Vei ridica Femeia. Cum, stergand orice are in plus fata de barbat?
Etichetele ne ascund dupa ele. Pentru orice neajunsuri ale noastre, pentru orice frustrari, pentru orice nesiguranta, punem o eticheta deasupra. Eu sunt feminista, el e misogin. Poate pur si simplu, eu sunt o neadaptata, el, un badaran.

Sexismul. Un cuvant superb. Sa fugim de el, sa il hulim. E absurd sa vedem trasaturile de gender. Doar ele nu exista! Asa cum nici rasele nu exista! In numele corectitudinii politice, suntem toti o apa si un pamant.
V-ati gandit vreodata ca poate negrii pur si simplu nu vor sa adere la conceptia noastra egocentrista? Nu vor sa fie albi? Ca poate, doamne fereste... sunt multumiti de ei?
Ca sa asiguri egalitatea de sanse, stergi cu buretele ce avem mai frumos: Diversitatea. Ca sa ascunzi incapabilii, ne facem toti imbecili. Asexuati. Gri.

Belle epoque. Interbelicul. '50. '60. Feminitate. Eleganta. Masculinitate. Subtilitate. Seductie. De ce fugim de ele? Pentru ca suntem incapabili sa le reinviem? Sa le intelegem? Cine imi va raspunde alegand doar exemplele negative, este un demn asexuat. Si incolor.

Friday, February 19, 2010

Don't screw the beautiful game!

Hochei. 4 ani mizerabili intre ultimul si primul puc al olimpiadei de iarna. Cand zeii coboara pe ovalul de gheata si incep dansul fulgerelor. Viteza. Violenta. Sclipire. TVR s-a gandit sa ne faca un cadou. Meciurile de hochei sunt comentate de Andi Vilara. Cum? Aud stupoare?
Prietene, asta e hochei. E un joc pe care il ratezi complet. Organic nu esti bun sa comentezi asa ceva. Nu ma intereseaza ca esti cult, citit, informat. Nu e normal ca tot meciul sa aud statistici. Esti ca un player care porneste o data cu meciul si merge complet paralel cu el, nu in paralel. Ai un TEANC de info inutile. Nu vreau sa stiu ca in 1986 Yagr musca din aia! O face acum, live, in fata ta, nerecunoscatorule! Titanii se lovesc in fata ta, inoveaza, sclipesc, iar pentru tine, meciul asta va capata interes abia cand va deveni statistica.
Deci taci dracului si casca ochii pe gheata!
Multumesc.

Thursday, February 18, 2010

Cele 11 porunci. Moise upgrade.

Sa pui benzina si sa realizezi ca nu ai ITP.
Sa faci vasectomie si sa afli – dupa – ca esti steril.
Sa cumperi lesa si sa ramai fara maini.
Sa pierzi ce ai furat.
Sa te imbeti si sa dai cheie pe propria masina.
Sa iesi la jogging si la faci pitt stop la McDonalds.
Sa cumperi laptop in conditiile in care esti oricum legat de prize.
Sa fii publicitar si sa crezi in reclame.
Sa inseli amanta cu nevasta.
Sa te epilezi complet si sa porti blana.
Sa te intrebi daca am pus 11 sau doar 10 porunci.

Cearcane si bujii

Sunt inca 3 in camera. E liniste, desi e vijelie inauntru. De fapt, e liniste pentru ca nimeni nu ne spune nimic. Nimeni nu se uita la noi. Doamna in varsta de dupa birou, cu bucle trecute, care priveste pierdut in computer. Barbatul in halat care intra periodic si se uita in hartii. Nu are trasaturi. Cred ca nu respira si este de plastic, ca hainele de pe el. Abia acum realizez ca exista si o muzica, undeva, in surdina, necesara ca sa ne asigure linistea pe care credeam ca o aud.
Ma uit la ceas. Astept de 37 de minute. Sunt ingrijorat. Nu ar trebui sa fie probleme. Asa cred. Asa m-a lasat sa inteleg cel care m-a intampinat cand am condus-o inauntru. Ma rog, nu chiar tot drumul; doar pana unde mi-au permis sa merg cu ea.
Cel mai rau ma afecteaza incertitudinea. Nu stiu, nu pot sa o vad, iar muzica asta isteric de linistita ma tine departe de zgomotele ei! Sunt oameni care intra dincolo de granita de netrecut. Toti in halate, toti initiati in marea taina care le permite sa treaca de usa asta blestemata si sa se uite la ea, cum asteapta cuminte, goala, sub luminile si privirile si instrumentele si mainile lor.
Sunt din nou poftit sa iau loc. O cafea. Iar. Stiu ca si ceilalti trec prin acelasi chin. Chiar si femeia tanara din coltul opus al camerei. Ea cu care o fi venit?..
... ... ...
"Nu va suparati.."
"..."
"Mai dureaza?"
"Nu, in curand sunt sigura ca va fi gata", ma asigura suportul pentru peruca obosita.
"Mi s-a spus ca nu ar avea de ce sa dureze atat de mult.. pot sa apara complicatii, va puteti interesa, va rog?"
"De ce nu luati o cafea din colt?"
Pentru ca am impresia ca aparatul a ramas fara si ca ar putea sa imprumute din cofeina din mine.
54 de minute. Ireal. Prea mult. Totusi, e mult prea la inceput de drum ca sa apara probleme. Si totusi... Din nou, incertitudinea.
Tipul din fata mea invarte nervos o tigara intre degete. De vreo 15 minute. Pustiul de langa mine se uita prin mobil. E prea tanar pentru asa ceva, dar e bine sa stie cum va fi de acum inainte.
Ies din camera. Afara cerne gri. E rece si e placut. Mi-ar fi placut sa fie si ea cu mine. Nu mai e mult, ma imbarbatez si revin.
Tipul in halat este in camera, cu toate privirile magnet pe el. Pline de speranta.
"Gata, doamna, s-a terminat" si zambeste incurajator.
"Imi pare rau ca a durat atat" completeaza de convenienta, in tmip ce noi 3, cei refuzati inca de soarta, ne reasezam resemnati. Scoate ochelarii, un pix, si isi lasa urmele pe hartiile din fata lui.
Femeia se apropie de el recunoscatoare si strange poseta la brat.
"Totul in regula? Sunt probleme?"
"Nu, totul este ok. Urmatorul ITP, peste 2 ani".
Ma uit la ceas si ma las pe spatarul tare.

Wednesday, February 17, 2010

Despre viitorul presedinte

Suntem multi si frumosi si ospitalieri. Si lenesi si hoti si destul de imbecili ca neam cat sa avem mereu nevoie de unu' mai zdravan care sa puna mana pe par. Atunci suntem fericiti. Pana incepem sa il mancam si sa fim iar lenesi si hoti si tot asa.
De la "marile simboluri nationale ale istoriei romanesti" (a se citi feudali locali, dictatoriali si sangerosi, care des se bateau intre ei, in urmarirea propriilor interese, gen Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Cuza, Carol) mergem numai pe un gen inferior de cultura politica - cea patriarhala, cunoscuta si sub numele de "taci si sapa". Impunerea vointei politice se face cu forta, "spre binele celor multi". Ca minerii lui Iliescu. Ca semi puciul pornit de Basescu in Timisoara, cand cu alegerile. De Ceausescu ne mai amintim si il hulim toti, ca asa e cool azi.
Cert este ca astazi, mai europeni si mai democrati ca niciodata, dam in gropi ca bebeii si ne alegem, spre stupoarea europeana, lideri pe genul mentionat. E ok, asa suntem noi.
Un prim presedinte post decembrist care "apara democratia populara".
Un capitan de vas cu nostalgii de cand striga dupa mateloti.
Un primar care coboara din aura medicala si se ia in gura cu Rebu, in fata camerelor tv, ca asa vrea poporul. Poporu. Scuze.
Mai nou, ma uit la viitorul presedinte. Unul care sa mearga pe tipicul mentionat, dar sa si ofere ceva in plus. De fapt.. in plus fata de cel care urla "de ce strigi mai animalule" sau fata de cel cu "tiganca imputita"? Nu, e in trend cu ei, scuzele de rigoare. In fine, sa nu prelungesc suspansul, iata-l pe noul viitor candidat prim, un element de nadejde al clasei politice, care spune lucrurilor pe nume:

http://www.realitatea.net/vanghelie--da-l-in-p----mea-pe-geoana--ca-are-o-gramada-de-defecte--asculta-inregistrarea_700676.html

Despre sangele din partile inferioare si lipsa lui

Echilibru. Decenta. Moralitate. Responsabilitate? Ha! Citeste fara sa fii partizan. Citeste si intelege un principiu, pentru ca asta ne lipseste noua aici.
Ai 17 ani. O arzi bine. Esti departe de conceptele cu care am inceput. E normal. Ai ore de fentat, pustoaice de prins. Viata e in fata.
Ai 24 de ani. O arzi bineee. Esti departeee de conceptele de mai sus. E normal, esti tanar, poate student, cursuri de fentat, studente si pustoaice de prins. Viata e in fata.
Ai 36 de ani. O arzi. Ai o slujba care decurge natural din scenariul de pana acum. Nu te zbati sa treci mai departe. Schimbul 3 de la Faur e perfect, ai seminte de papat si rom de baut la metrou, inainte sa ajungi acasa. Ai femeie de batut, copil de spurcat. Viata trece.
Ai 70 de ani. Ai ars-o. Te-ai ars. Viata a trecut, toti smecherii ti-au luat-o in fata, ai o pensie de 500 de lei si vrei revolutie.

Ok. Hai sa o luam usor metodic. Nu e natural ca o clica politica sa se bucure de salarii/pensii ireale raportate la nivelul societatii, DACA LE-AU DOBANDIT POLITIC. Daca au spaguit pentru cateva sporuri inainte de marele final.
Totusi, hai sa nu generalizam. Esti medic, inginer, politist cu dreptul la activ, pilot, la pensie. Cum compari viata unor astfel de oameni, neuronii papati, noptile nedormite si cercanate, cu un muncitor, o bibliotecara, un sofer? De ce sa nivelam remuneratiile? Pensiile? De ce nu au facut toti medicina, aviatie, de ce nu au stat la ordin saptamani intregi, de ce nu au tocit bancile politehnicii?
Sigur, nu e vina ta ca fabrica ta nu producea nimic. Sau este, partial? Managementul este prost. Dar produsul tau? Nu-mi spuneti, sa plangem dupa generatii intregi de profesionisti de la Faur.. Nimeni in tara asta nu intelege sa accepte consecintele propriilor actiuni.

Moralitatea asta de salon, ipocrita si romaneasca 100% ma lasa rece. Nu ma refer la oameni, ci la destine si alegeri. Nu te zbati, nu va pica. Nu mai generaliza. Nu toti care astazi au pensii mizere merita mai mult. Pur si simplu. Punct.
Hai, urla.

Monday, February 15, 2010

Welcome to Machine

Back in the days, un cetatean recalcitrant, pe nume Kubrick, Stanley Kubrick, emana arta. Pentru unii. Pentru altii, era un mare cautat. Dar linia este subtire si orice prost poate sa o sara. Cert este ca tipul scotea o serie de cadre alese dupa deliberari crunte, gandite cu muzica adiacenta. "Odiseea Spatiala 2001" este unica, va jur. Te uiti la tv desi filmul (nu stiu altfel cum sa ii spun) pare gandit sa iti fie trimis de Kubrick in cortex, pe undele muzicii, nu prin imagini vulgar redate de un ecran. Este spirit lichid, ireal, nebunie. Nu il recomand celor care nu gusta cadrele in care poti termina o cutie mare de popcorn.
Ceva timp dupa ce LSD-ul nu mai era la moda, a fost scoasa "Odiseea Spatiala 2010". Nu este arta. Este doar un film slab mulat pe cerintele sociopolitice ale vremii. Ca sa fiu mai clar, il are in rol principal pe Roy Scheider, cred ca asta spune mai tot.
A trecut mai bine de un sfert de secol de la "OS 2010". Astazi traim in 2010. Astazi traim in fantezia lor din trecut. Dincolo de comparatiile ieftine, nu pot sa nu ma gandesc ca traiesc in visul cuiva. Cineva de demult a visat ziua asta, iar astazi eu o traiesc. Faptul ca o traiesc altfel decat a visat-o el in trecut ma face sa ma simt un impostor. Sa simt ca truchez trecutul. Viitorul. Prezentul. Toate cele mentionate.
Ma uit la clipuri cu Pink Floyd. Viitor indepartat, masini, stare. Prezentul in care traiesc eu, astazi, nu este viitorul lor. Viitorul lor a existat atunci si continua sa existe si acum, paralel, independent de mine si de prezentul meu.
De fiecare data cand ideile din trecut sunt vizualizate, prind viata din nou. Trecutul despre viitor reinvie si impinge granita si mai departe, dincolo de realitatea noastra, care, astazi, devine trecut.
Nu sunt doar cuvinte. Sunt concepte. Sunt realitati. Si nimic nu poate sustine superioritatea uneia asupra alteia. Nici macar matematica.

Friday, February 12, 2010

matematica

1095 zile - 0 interes - 430 view-uri

15 zile - >0 interes - 3000 view-uri

Sunt cifrele la care se reduce micul meu locsor virtual. Trebuie sa lucrez mai mult. Mult mai mult.

urme pe un vinil

E seara, bei ceva pe balcon. E rece cat sa simti ca respiri. Miroase a noapte si a gol. Esti singura fiinta din poza in care existi. Iti contopesti ochii cu gheata din pahar. Iti musti buzele pentru ca nu o face altcineva. Iti cauti sangele ca sa nu mai simti alcoolul. Iti arunci ochii printre stele ca sa nu lasi diamantele din ei sa cada. Esti singur. Esti singura(in)certitudine.
Pana nu mai esti.
Pana urmele degetelor tale pe pahar dispar.
Pana diamantele din ochii tai se evapora.
Pana ecoul respiratiei tale apune.
Somn.

E un mic exercitiu de captare a atentiei. Scopul postului este usor altul. M-a cuprins altruismul inexplicabil si vreau sa impartasesc cu o parte dintre voi ce au impartasit altii, la randul lor, la fel de inexplicabil. Cu mine. Astazi, numai 6 sunt norocoase. Daca le stiti, v-am retinut degeaba cateva zeci de secunde. Daca nu, give it a try.

The Music.
Tea Party.
Noir Desir.
Slash's Snakepit.
Mad Season.
Madrugada.

Ce am in comun cu Anda Adam

Un videoclip.
Cred ca cel de fata are cel mult doi ani vechime.
Pentru mine, este inca nou. Si pentru majoritatea, din pacate.
Il resapez pentru ca mi se pare ca daca cei 2 care l-au facut ar fi avut la dispozitie mai mult de 24 de ore, o sticla de Cola, o saorma si o trupa de pusti, munca le-ar fi fost mult mai apreciata.

http://www.youtube.com/watch?v=SvKoPDbi_mU

Multumesc Max Biterman, Dragos Dulea.

Wednesday, February 10, 2010

Dezbraca-ma si plec. Imbraca-te si o facem.

Nu ma dau in vant dupa postarea de ocazie sau perpetuarea de reclame. Totusi, arunca un ochi mai jos:

http://eu.wrangler.com/bluebell/#/collection/0

Oare campaniile feministe au dat gres? Trecem la barbatul - obiect? Ha! Nici una nici alta. Campaniile feministe continua si sunt bine. Mai mult, barbatul - obiect exista si el demult, fie ca este cel care se unge cu creme dimi si fuge de langa femeia - obiect in masina - obiect, fie ca este cel care a muncit pana a incaruntit si atunci isi permite un BMW (ceea ce in Ro nu prinde; aici, BMW au pustii).
Cert este ca barbatul obiect este invariabil "rau". Are tatuaje si este neras (mai putin cel care face reclama la Nivea/Gilette). Des, nu are bani de camasa sau tricou, deci isi arata pectoralii fabulosi.
Femeia obiect este mai calina, lucru care ma enerveaza la culme. Adica se pastreaza in continuare un tipar care scoate din pepeni feministele. Bietele. Ea este eleganta si stilata si supusa. Des, este usor de confundat cu o lustra sau un stalp, intr-un decor somptuos. Ea doar sta, nu vorbeste niciodata, ceea ce toti stim ca nu este posibil, fizic. Cand femeia obiect este la nivelul de rautate (obisnuit) al barbatului obiect, atunci ea este o curva. Nespus, dar clar.
Este motivul pentru care, incet, incet, dezvolt fantezii cu oameni imbracati. Banali. Urati. Prosti. Inutilizabili intr-un scenariu - obiect.
Adevarati.

Tuesday, February 9, 2010

Smells like you

Stii ce mirosi? Stii ce iti inunda intimitatea capului, pana la stimulii care identifica "mirosul"? Nu mirosul este identificat, stii asta, nu? Ce simti este substanta, startul superior de celule desprinse, purtate de vant, intrate in tine. Mancare, parfum, starv, piele, ulei.
Nu traim intr-o lume a mirosurilor, cum spun estetii.
Traim in lume; iar ea traieste in noi. Traieste in noi. Traieste in noi. Traieste in tine.
Imi place sa ridic cute asupra fruntilor care se vor neridate pana la vartsa la care sa fii neridat este ingrozitor si nimeni nu vrea sa se uite cu adevarat la tine.
Imi place sa ma scald in privirea ta. Sa iti inund intimitatea. Sa traiesc in tine. Nu suntem multi asa. Deloc. Majoritatea aleg natura recreata cu grija in mall. Aleg natura a doua, as in second nature, draga. Majoritatea aleg sa isi faca useri si personalitati multiple in spatiul virtual. Majoritatea aleg varianta sintetica a ingerilor, eu caut demonii lui Chirnoaga, tu vrei ca oamenii sa cunoasca fatetele personalitatii tale diluate, eu te vreau pe tine. Ii vreau pe toti din tine. Pe cei care fac orice pentru atentie. Pe cei care se sting poza cu poza postata pe un nou profil. Pe ce cei gata sa se dezbrace in fata unui ecran, pe cei gata sa isi goleasca sufletul in fata marelui confesional QWERTA.
SA ISI GOLEASCA SUFLETUL. Astazi suntem de acord atat de repede cu cedarea, incat nimeni nu ne vrea. Devenim terminale la care pc-ul se logheaza ocazional.
Stii insa ce ramane cand te logg out? Cand incet, incet, toti ingerii sintetici din tine are shut down? Cand te-ai evaporat, user by user?
Mirosul.

Thursday, February 4, 2010

aviz amatorilor...

Definiţia violului in "Codul Penal" din vremea domnitorului Constantin Mavrocordat, in anul 1750: "Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire". Concis.

Monday, February 1, 2010

Achilles Last Stand

Casa. Masina. Accesorii SM. Pipa. Plasma vs LCD. Hasis. Spoturi vs candelabru. Un animal. O prietena. Doua. Noua. Cd-uri. Carti. Adidas. Tag Heuer. Benzina cu cifra octanica mai mare vs 1 plin si jumatate. Esquire. Iesiri in weekend. Liga Campionilor. Mare.

Cu tot respectul pentru Welsh, nu de la el le-am luat. Cate articole ne compun viata? Nu mai sunt demult cuvinte de sine statatoare, sunt pachete, profile pe care le activam. Orice mica modificare, customizare (permisa) ne face sa ne simtim unici. Si suntem o mare de unici, ca cerceii intr-un cufar. Fiecare unic. Toti unici. Tot fiecare?
Nu le condamn, sunt necesare. Ma deranjaza insa ca ma acapareaza. Ca nu ma mai bucur de realizarile mele pe cat ar trebui. Ca le convertesc in procente de casa, masina, plasma, hasis. Ma deranjaza ca las masina tot mai rar, ca merg pe jos prin ploaie si frig tot mai putin, ca nu mai merg in birturi jegoase unde toti imi devin prieteni si bem tot ce am la mine, ca nu mai sunt dat afara de nicaieri. De fapt, asta se poate rezolva usor. Problema este ca nu mai incerc. Copilul a crescut? Nu spune asta, te rog, imi racaie Tag Heuer-ul. Amaratul de vanator a fost complet domesticit, ca Che - simbolul de succes al revolutiei, exploatat deopotriva de un Fidel prea lucid, ca si de firmele care produc genti, la preturi care l-ar fi facut pe Che sa calculeze cate pusti ar fi obtinut. Iisus care cere "ca toti sa vina la el", si apoi il pune pe sf. Petru la poarta.
Ironic.
Ala taia bilete, sau cum?

Daca maine te trezesti cu dor de duca, unde ar fi acest "duca"? Da-mi un exemplu.

Sunday, January 31, 2010

5 minute

Imi scriu blogul pentru mine. Pentru 5 minute de pauza. Nu pot sa scriu despre cotidian decat cand ma sufoca. In rest, imi leg blogul de serile cu bai fierbinti, cu un trabuc bun, blues sublim facut de englezi si putin single malt. Nu mult. Cat sa nu incep sa scriu despre cotidian. De el, a doua zi, de cand imi suna telefonul la ora 7. Acum am nevoie de 5 minute aici, cat termin cele de mai sus. Am tot atata inspiratie cat scrumul care zace pe masa. Cred ca majoritatea celor 5 minute au fost furate privind in gol. Atat pentru azi. Dar ajunge. Mai am 8 ore pana suna telefonul.

Thursday, January 28, 2010

Literatura vs noi

Nu va tin mult astazi. Am realizat insa ceva: suntem cel mai dramatic popor. De fapt, atat de dramatic, incat ne-a ingenunchiat un artificiu literar. Antiteza. Antiteza! Acum ca scriu asta, imi dau seama ca e ironic, noi din start fiind anti teza. In fine, revenind, politica, sportul si bunul simt, sistemul sanitar si productia, toate sunt supuse (de catre noi) antitezei. Invariabil, pierdem. V-am spus ca avem un destin tragic! E simplu; nimeni astazi nu se mai legitimeaza prin sine. Toti sunt supusi/se supun singuri unei comparatii cu externi. Crin e mai bun ca Tari, Geoana ca Base, ungurii, mai uniti ca noi, cehii, mai in centrul Europei, polonezii, dimpotriva, mai la margine, in fine, prindeti intregul. Culmea a atins-o astazi Gica Popescu: Mutu e mai bun ca Hagi. Ok, adica sa iesi in fata prin antiteza a doi externi tie, este ceva! A cam fost ultimul fluier, sincer. Sansa de a avea pe cineva care se va legitima prin ce face el, prin valoarea lui autonoma de externi, scade vertiginos. Noroc ca blogul asta e mai bun ca altele!.. ;)

Wednesday, January 27, 2010

Un bacon de post, va rog...

Baconul este un termen nou intrat in vocabularul urban al Bucurestilor. El se pronunta cu accent pe "o" si aparent are ceva in comun cu bacon - ul britanic. Cam la fel cum curentul indie are cu rock - ul. Nu. Mai multe.
Poti iesi. Da, vorbesc cu tine acum, cel care deja mi-a pus la indoiala afirmatiile. Afirmatiile mele nu pot fi puse la indoiala, pentru ca aici, ele sunt lege, ele sunt adevarul. Ele pot fi nu contestate, ci comentate doar de un egal mie. Paranoia. Megalomanie. Bacon.


Un bacon de post este, pentru cei mai multi, un nonsens. Este termenul care defineste o stare si evident, apartine unei categorii, dar care este denaturat prin alaturarea altui termen. Rezultatul este, pentru cei care adopta aceeasi axa a gandirii ca mine, auto distructiv.
Daca adopti un look smart, daca iti stabilesti coordonatele intre asa zisii creativi media & pub, deci daca tii post, nu poti manca baconul. Intelegi, sper. El este destinat celor care sunt cu adevarat creativi, dar care nu se tem sa arate asta intr-un mod cat mai neglijent si mai de neobservat, care nu se tem sa manace baconul.
Daca in schimb, adopti nu un look, ci ai o atitudine bacon, nu poti tine post.
Si atunci sa ceri un bacon de post, sa fii o coaja goala si sa visezi la actiuni rebele, sa te speli pe mainile protejate oricum de manusi de plastic, sa mimezi condusul intr-o masina care nu are cheia in contact, sa faci poze cu un aparat fara baterie, sa canti fara sa ai firul in instrument, sa citesti randurile astea desi ai citit avertismentul de mai sus si sa crezi ca totusi imi pasa de parerea ta, sa fii steril si sa futi cu prezervativ o papusa gonflabila, in fine, toate cele de mai sus, iti irosesc viata.


Cam asta e... baconul e bun, daca ai stomacul pentru asa ceva. Daca ai doar dorinta de a fi rebel si educatia restrictiva din camera copilariei tale te-au privat de gustul baconului, este imposibil sa il obtii acum. Cel de post nu te poate ajuta, pentru ca este altceva, pentru ca nu este genuine. El este facut pentru cei care asa isi construiesc o societate alternativa la una deja existenta, folosindu-se de imaginea ei. Imaginea, dar nu si structura.

Deci domnisoara, as prefera un covrig...

Root habit

Ideea post genre nu este atat de noua pe cat mi-as dori.
O resimt insa zilnic. Gandesc, arat, cant si mananc (din pacate mai putin) ceea ce altii au facut inaintea mea. Intr-un fel sunt mandru. Nu e usor sa fii mediocru, in conditiile in care majoritatea sunt mult sub limita.
Geniul ramane, probabil, neschimbat. Poate astazi are mai mult de lucru.
Nu pentru ca am cunoaste atatea; nu. Doar ca in "epoca informatiei" traim in plin fum. Ascuns in spatele internetului, al lipsei de autoritate, al informatiilor de tot genul, neavizate, nedocumentate, neintemeiate (scuzele de rigoare pentru "nenii" scosi, am o slabiciune), EL (ea?) trebuie sa discearna si sa gaseasca ceva ce este cu adevarat nou. Fara sa te pierzi pe drum, fara sa te amagesti.
Tabloul la care te uiti cu drag este vechi, doar l-ai pus intr-o lumina noua.
Dazed and confused.
E usor sa fugi de ceva vechi si bun. Fie nici macar nu ai ajuns la nivelul respectiv, fie ai ajuns si ai realizat cu invidie ca deja s-a dormit acolo.
Post stilul este, pana acum, un melanj penibil. Nu este, oricum, dreptul nostru sa il caracterizam si sa il determinam, ci doar sa il traim.
Un stil este CLASIFICAT doar de cei care vin, fapt care pune punct si praf pe el.
Nu pot sa nu ma intreb. Daca fug de origine, sunt creativ, sau un avorton?
Daca repet procesul, sunt xerox sau respect originea?
Root habit.

privind inauntru

Privind inauntru


Incursiune si interpretare. Eruditie si snobism. Intrebari, zgomot si lipsa de atitudine.
Am vizitat muzeul de arta contemporana, spatiu inteligent si indraznet amenajat pentru scopul pe care il serveste.
3 etaje, exponate cat sa umpli un singur nivel si vizitatori care incap intr-o masina. Mica.
Si totusi, de fiecare data plec cu un sentiment de multumire de aici.
Expozitia este inca departe de a cadea in desuet.
Nu a reusit sa atraga (inca) legiuni de esteti aflati intre “Motoare” si un fornetti.
Exponatele se intrepatrund. Aplicatiile video vin in compensatie si in echilibru, sunetele imbraca intreaga oferta vizuala. Expozitia formeaza un tot surprinzator de unitar, desi in aparenta domneste haosul.
Un barbat gol face echilibristica pe obiecte de mobilier asezate in cerc. Merge pe spataru si muchia scaunelor, mesei, patului. Din nou. Din nou. Din nou.
Privesc proiectia de 7 minute. Poate mai mult. Sunt inconjurat de sunetele celorlalte aplicatii si deodata imi dau seama. Nu ma uitam la barbatul gol de pe scaune. Ma gandeam ce fragil este, ce neajutorat si totusi perseverent.
Expozitia de la muzeul de arta contemporana este, de fapt, un mic drog.
Aplicatiile au menirea de a te predispune la o incursiune in tine.
Pe scurt, mediul inconjurator dispare pe masura ce, hipnotic, ajungi sa reflectezi asupra propriei persoane. Poate asta este si rolul unei initiative cu rol intelectual. Sa gandesti, sa incerci sa intelegi, sa te rupi de metrou si de traficul infernal si de deadline-uri si inchizi un pic ochii, doar ca sa vezi mai bine.

Pentru unii, nu aici se gaseste arta, orice ar insemna ea. Pentru unii, o sculptura a lui Michelangello se rezuma la un milion de lovituri de ciocan. Monalisa este demitizata; zambeste pentru ca este insarcinata, arata cel mai recent sudiu. Giulgiul din Torino este un fals elevat al lui Leonardo, cred altii. Totusi, chiar “expuse”, dezbracate de aura care le-a facut faimoase, aceste simboluri raman capabile sa scoata ce e mai bun din noi. Acel ceva primordial, nealterat de civilizatie, acel loc in care nimeni in afara de noi nu poate ajunge. Poate tocmai din acest motiv unii incerca sa inchida usile spre acest loc. Pentru ca aruncand cheia constiintei, nu te vei mai lupta cu ea. Vei ramane insa mereu lipsit de darul de a putea privi inauntru, si de a te vedea facand echilibristica pe muchia scaunelor, mesei si patului.


Alta labareala introspectiva:

Petale pe un pai

Petale pe un pai

Nu ma intind. Nu este in felul meu. Totul este scurt, cuprinzator (sau poate nu, dar nu regret) si la obiect. Nu ma gandesc de doua ori inainte de a spune NU, nu sun a doua zi.
Ma uit cu scarba superioara la cei care “au reusit”. Au reusit pe dracu…
Un pahar de whisky, o linie de ketamina. Deh, e mai ieftina decat ce-or lua aia in filmele alea. Sa-l vad pe Morrison ca rezista la asta…
Lumina este abia schitata, iar perdeaua portocalie este usor desprinsa in colt…se vede chiar si in obscuritatea in care ma scufund.
Spal vase intr-un birt jegos. Este doar pentru vara. La toamna am sa ma apuc de o afacere. Sau poate dau la teatru. Am auzit ca alea de la teatru sunt tare bune. Deh, artiste!
Sau poate plec sa vad lumea. Orasul asta e prea mic pentru mine. Da, asa este, sau mai bine zis eu sunt prea mare pentru el. O gura, o linie. O gura, un sarut...un sarut, doi ochi verzi, ca iarba, primavara cand crudul vietii te sufoca…flori de mar, flori de mar…cum dracului continua mizeria asta de cantec, nu mai stiu…o gura, o linie, asternut moale si sani albi, o gura, un fior, o linie…rar, mana ta pe fruntea mea, un sarut, atingerea unui inger, o gura, o linie, suvita…un nufar, mare, mare cat regretele mele, o umbra de foc…o linie..un tren fara zgomot…un album prea scurt, o linie..linie..linie..linie..

melanj

Incep cu o ferma strangere de mana si o subtila inclinare din cap.
She never said a word… and he loved her. Noapte bună.. Si bine am facut…
Nu stiu, dar in mine a trezit multe sentimente Drumul spre Damasc este drumul spre sine.
Totul este sustinut ritmic de un drum machine Roland 808. Nu stiu ce ii face pe islandezi sa compuna o muzica pe cat de diferita pe atat de impresionanta. Pur si simplu au adus violenta latenta care zacea in muzica underground si in orice cultura a drogurilor .
- I want that one si scuip fiere si zgura…
Recomand cu caldura si cu o Silva neagra.
Deci domnisoara, as prefera un covrig…

La revedere si astept sa imi scrii… un pic mai jos o sa pup hartia cu buzele mele rujate in exces.
Va salut!

(somn)

La pescuit. Elogiu nebuniei. Mele.

Ella, Craiova, 1885.
Carmen, 1978.
Dr. Constantinovici, Bacau, 1926.
Sunt aparitii din neant. Sunt mai mult decat nume, pentru mine, cel putin. Exista acum, din nou.
Doar pentru ca eu le-am citit, au rezonat in cutia mea craniana si m-am gandit la ele, nu ca nume, ci ca oameni. Cred ca este si motivul pentru care unii fac asta. Lasa o nada in viitor si candva, cineVA VA rosti formula magica pentru a-i aduce inapoi.
Altfel nu inteleg cu ce drept iti treci numele, pangaresti, atingi definitiv o creatie asupra careia nu ai nici un drept. O carte este o parte din tine. Citind-o, ii dai suflet, mai exact ii insufli viata peste germenii deja existenti. Cand lasi urme reconoscibile ca fiind ale tale pe paginile unei carti, tatuezi practic autorul, ii lai urme adanci in partea de suflet expusa intre coperti.
Ai stat pana acum si ai citit. Citind mai departe ce scriu eu acum, incearca sa realizezi ca vorbesti cu mine, sau cel putin ca ma asculti. Te uiti mai fix catre literele din fata ta. Poate chiar te simti un pic mai singur decat erai in urma cu 5 secunde. Poate ti se pare interesant ce citesti, sau poate nu, sau poate chiar ai realizat ca vorbesti cu mine, de vreme ce eu scriu acum posibilele tale raspunsuri. Si daca eu scrijelesc acum in partea MEA de suflet posibilele tale trairi, inseamana ca esti al meu. Mai mult, ai adus ACUM trait de mine la tine, sau poate acum al tau s-a transformat in al meu. Tu esti tulpa mea, asa cum eu traiesc acum, independent de mine cel comun, gratie chemarii tale.
Confuz? Nu te mai incrunta, arati ridicol. Serios.
Si nu mai scrie pe carti daca nu esti pregatit pentru ce presupune.
Vava. 27 ianuarie.

inhibitii

Ihibitiile nu ajuta nimanui. Linistea exterioara si vulcanul dinauntru. O reiei de unde ai ramas. Cercei, piele, tatuaje. Urme rosii si ranjete. Tacerea se aude cel mai rau in capul tau. Acolo unde rasuna tot ceea ce este mut in afara.
Un barbat a dat din coate, s-a frecat si impins cu altii pentru a ajunge mai aproape de tribuna, unde densitatea te sufoca.
Unde femeile si copiii aproape se pierd in masa barbatilor. A muncit sa ajunga langa nucleu. Hainele aproape se rupeau , prinse intre cei prin care incerca sa se propuleseze. Aproape isi ainge obrazul de cotul celui din dreapta. Ii simte sudoarea. O calca pe picior pe femeia din spate. Le simte rasuflarea si strigatele. Tocuri si mult fard. Acolo striga o data cu ei si priveste inspre tribuna, unde politicianul isi joaca rolul. 5 metri, cel mult. Mai mult nu se poate. Vede fetele hotarate si betele groase si lungi ale celor din garda de corp. E vacarm si e cald si totul se invarte. E praf si e sudoare. Inhibitiile nu ajuta nimanui. Acolo isi detoneaza centura. Acolo intestinele lui se contopesc cu obrazul femeii din spate si cu expresia bodyguardului din fata lui. Doar pentru o clipa, pana cand totul nu devine cenusa si mazga pe asfalt. Doar atat. Gemete infundate si palme. Inhibitiile nu ajuta nimanui.

Esti un cioate goale.

Esti un c[i]oate goale!


Cele mai reusite manechine de prezentare sunt cele fara maini, picioare si cap.
Niciodata carpele colorate care stau pe ele nu vor arata la fel de bine pe noi. (alcool)
Manechinele amintite au acel necesar pe care noi nu il avem. Lipsurile.
Nu va inflamati, si voi aveti mari lipsuri, dar din pacate nu acele lipsuri care sa iti confere statutul de cioate goale. Cumulul de factori care trebuie atins aici este dat de perfectiune prin omisiune. Corpul este modelat perfect si este privat de elementele care nu folosesc scopului pentru care a fost creat.
Nu disperati insa! Din ce in ce mai des, in ultima perioada, cioatele goale isi fac aparitia pe strazi si in Romania. Ei sunt oamenii in care vezi oglindit NEALTERAT intreaga conceptie a altuia. A unui ganditor (mai rar). A unui brand (cel mai des). Ei sunt niste concepte umblatoare.
Sunt panourile de publicitate perfecte, pentru ca nu aduc nimic al lor la imaginea intregului. Nu am sa spun clar ca ei sunt copiii cu placa si figura tampa de astazi, sau cei cu parul lins intr-o parte, cravata, bascheti si figura anemica de astazi si ieri, sau copiii care poarta oase si viseaza la votca de ieri. Copiii, nu votca.
Sau copiii cu haine trase la indigo pentru care mersul, respiratia, ritmul, toate sunt date de MTV.
Nu am sa vorbesc de ei, desi ei sunt viitorul. (panica, resemnare, alcool. Aici, nu in viitor. La mine, nu la ei).
Am sa vorbesc despre cei care reusesc sa se impuna in fata noastra, a tuturor, prin acesti copii.
Ei sunt adevaratii campioni ai zilei. Ei au resit sa perfectioneze acest concept de panou publicitar umblator, care le striga victoria in strada, zilnic. Si le aduce bani.(alcool, resemnare, alcool)

Au reusit sa stearga, intr-un mod lipsit de violenta fizica, vizibila, continutul ideatic al capului tau. Au reusit sa iti imobilizeze mainile, pentru a nu te revolta impotriva ta. Au reusit sa iti taie picioarele, pentru a nu fugi de tine.
Au reusit deci sa creeze un cioate goale viabil, umblator, aparent viu.
Este o mare victorie si in mod cert este un concept mai bun decat manechinul fara cap, maini si picioare care STA in magazine. Noul manechin nu arata dizgratios, pentru ca are elementele care lipsesc manechinului din magazin, chiar daca ele au doar un rol decorativ, fiind golite de continut. Noul manechin arata deci viabil social si mai ales, UMBLA. Este zilnic langa mine si incet-incet, conceptul promovat prin el isi face loc si in mine. Noul manechin nu te mai asteapta intr-un colt, pentru a fi vazut, nu se mai uita la tine din spatele geamului, ci vine direct dupa tine, se loveste de tine pe strada, vorbeste, face zgomot, se face vazut.
El aduce cu sine violenta subtila, psihica, violenta care induce indoiala si nemultumirea, violenta care in timp aduce schimbarea.
(somn)

durere.com

Matase si catifea.
Culoarea sangelui pe impurul imperial imperios isi striga nemurirea. Imi place asta. Am sa incerc sa o retin. Poate gasesc momentul sa o strecor intre “dati-mi 4 mere foarte verzi si tari. Nu, nu vreau rosii. Nu, nu sunt nou prin cartier...”
Primul strigat de durere ma surprinde. Nu va fi urmat de inca unul. Durerea nu exista decat in anticipatia ta. Durerea poate fi conditionata. Ca dragostea. Durerea dispare deci dintre elementele primordiale si devine un lux. Un artificiu. Un moft. Ca dragostea.
Demonstratie. Un pumn bine plasat intre coastele 2 si 3 va genera strigatul de durere la nici o secunda de la momentul in care pumnul s-a oprit la 2 cm de coaste. Durerea este in mintea ta. Trupul raspunde doar unui impuls launtric, nu unei actiuni exterioare. Sa zicem ca esti cu spatele. Sa zicem ca iti bei cafeaua planuind nimicul. Sa zicem ca iti mai creezi un scenariu in care iti justifici inca o zi furata aici. Acelasi pumn de mai devreme, care de aceasta data isi atinge tinta, va genera un strigat asemenea celui de mai devreme. Aici insa prim planul il are surpriza. Strigi pentru ca esti surprins. Strigi pentru ca ai impresia ca ai fost depistat in timp ce iti analizai sacosa goala a sufletului.
Demonstratie incheiata.
Violoncelul isi continua mersul impleticit. Eu continui sa sug acadeaua cu hasis si sa imi imaginez durerea. Daca o pot simti cand nu este acolo, daca o pot face martora omului din mine, a esecului divinitatii mele, atunci inseamana ca o pot avea oricand. O pot simti si chema fara sa misc un deget. O pot gusta, sarata si groasa ca sangele, gros si tacut precum catifeaua. 21 de linii intrerupte pe un dreptunghi alb inseamana o parte din mine, una importanta si orice neavenit, orice OM, poate vedea asta. Ma poate vedea pe mine in timp ce imi sorb cafeaua planuind nimicul, gandind un scenariu in care imi justific inca o zi furata aici. Doar ca eu stiu. Eu astept. EU nu voi fi surprins.
Am o imperioasa nevoie de un mar verde...

Despre tesatorii de oase

Spasm. Lumina. Greata.
Iisus a fost cel mai mare publicitar din istorie. A fost Creativul prin excelenta.
A pornit la drum umbrit de predecesorul sau, mostenitorul unei idei perimate si prea putin convingatoare.
Si totusi, Fiul Omului a reusit ceva cu adevarat demn de amintit si astazi in editii cel putin mai colorate decat Biblia. Iisus a luat o propunere si a transformat-o in brand. Astazi, crestinismul este, in Europa, cea mai veche si mai productiva masina de vise. Mai rau chiar decat Coca Cola. Poate pentru ca ultima vine de peste ocean.
Ca sa reusesti intr-un astfel de demers trebuie sa gandesti repede. Sa anticipezi. Sa improvizezi. Mersul pe apa si excelenta matematica a pestilor sunt neegalate pana astazi. Desi Lenin se apropie destul de mult.

Am realizat zilele trecute de ce nu apelez la curve.
EU nu trebuie sa platesc pentru dragoste.
Sigur, nu sunt pe atat de nobil pe cat ati putea crede, insa in mod cert increderea si respectul meu de sine sunt superioare altora.
Iisus avea insa calitatea unui brand manager. El nu s-a sfiit sa se alature Mariei Magdalena. Nu doar in trup, ci si in spirit. Pentru ca Iisus folosea alte mijloace decat cele ale prea sfintei curvei, dar bazate tot pe inselaciune. Geniul sau era insa pe masura dificultatilor pe care le mostenea, primul testament fiind unul tare neprietenos.
Sacrificiul a fost punctul culminant. Poate imaginea cea mai clara a geniului.
Sacrificiu exista deja in crestinism.
Dumnezeu nu a ezitat sa apeleze la el, insa intr-un mod prin care i-a ratat toata splendoarea.
Dumnezeu l-a sacrificat pe om.
Iisus l-a sacrificat pe om, dar i-a gasit o noua personalitate.
Un nou ambalaj.
Daca in primul caz, omul s-a vazut alungat si batut pentru crimele divinitatii, in al doilea caz, omul a fost sacrificat pe post de divinitate. Si a devenit astfel, divin.
Pe scurt, astazi este in regula sa accepti o situatie doar datorita legitimitatii celui care o dicteaza.
Nu Iisus se afla pe cruce, ci toti “spectatorii” la acest show grandios. Iisus isi juca epilogul in timp ce noi toti incepeam primul act. Acela al culpabilizarii eronate.
Nu noi l-am ucis pe Iisus.
El ne-a ucis pe noi.

Am clipocit si eu prin urbe zilele aste

Pasta de dinti, cd-uri, bomboane, prezervative cu striatii, prezervative cu striatii si gust de bomboane, vans, tombole, mana intinsa, muschi feliat (subtire), fistic, fisting, femei care miros a bomboane cubaneze de portocale (supte), becuri, cuverturi, aglomeratie, zgomot. Balci.
Am clipocit si eu prin urbe zilele astea. Nu cautam nimic. Incercam doar sa traversez orasul. Nu stiu ce e mai condamnabil. Sa incerci sa traversezi orasul sau se iesi la cumparaturi de Craciun. Macar cei care ies dupa un cos plin impins pe roti, o coada nostalgica la casa, 4 pungi, 3.27 ore in trafic, injuraturi cu necunoscuti (in spate stau aia mici), nu inceraca sa traverseze nimic. Poate doar o criza. Dar si aia e estivala.
Sarbatori fericite. Daca le mai gasiti. Daca nu, incercati pe net, ca in Bucuresti s-au cam epuizat.